ioana vaduva

dintr-un nor indiferent, ploaia cade egal, ca o cortină grea peste ultimul bis. dintr-un nor pasional, ploaia cade în valuri și forme, ca pânza de catarg peste ultima stâncă. eu și ploaia avem în

în grădina Ghetsimani e un arbore pe care nu-l pot cuprinde. mi-ar plăcea să-mi împreunez mâinile în jurul lui dar... am aflat că voi putea face asta când îl voi lua cu mine să trecem împreună

Dă-mă uitării ca să am timp să mor cu tocurile stiletto înfipte în călcâi și cu perle ciocănind peste clavicule, perle vii cu ganduri emo, dă-mă uitării ca să pot să mor măcar cu un ochi

nu țin minte să se fi făcut toamnă, deodată un aer foarte rece m-a prins de mână și m-a strâns, m-a prins de umeri și m-a strâns, iar la malul mării, la malul mării aș putea să jur că un cal

dacă nu te-aș mai iubi, ai trece ca timpul. eu, totuși, mi-aș pune ceasul să sune înainte de fiecare îmbrățișare și mi-aș pune ceasul să sune înainte de fiecare bătaie de inimă. eu, totuși, dacă nu

Pisica are mustăți fine, ele sunt fine ca pânza de păianjen, luna îmi urmează conturul, precis ca o pândă, cu fiecare mișcare de rotație mai aproape, ea este mai aproape de cotlonul în care