Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"muscate rosii"3597 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
32 rezultate
Tinca Mihai-PaulTM

Tinca Mihai-Paul

AutorAtelier

Am mușcat viața în zori, Ș-am început a o îngurgita Cu grele, veselii, dragi fiori, Ce azi, încep a-i cam uita! Vă salut dintre memorii, Din viitoarele clipe de trăit, Īntr-un prezent cu molii, Cu mult-putin de lămurit!

382 poezii, 0 proze

Dancu Andreea-DianaDA

Dancu Andreea-Diana

AutorAtelier

Am putut vreodată să aleg între a mă îndrepta către interior sau exterior? Am putut atunci, albă și nepăcătoasă, să-ți reintru în uter, Mamă? M-am încuiat pentru prima oară în propria-mi piele și apoi în pereți și granițe de timp și spatiu. Nu sunt decât omul-țestoasă, care, în ciuda zecilor de învelișuri de piele sau piatră... se teme. Ce pradă usoară. Țestoasă fiind, mă târăsc către mare. Marea de oameni - să mă înghită, să mă cuprindă, să mă înece. Căci în albastrul chipurilor, în albastrul mării mascate elegant pentru balul omenirii, zace negrul smoalei în care-mi odihnesc membrele. O să mă reproduc, asemeni reptilei leneșe pe care o reprezint printre voi, și apoi o să-mi depun ouăle minții sub nisip, ascunzându-le de vulturi. Imediat după, mă voi întoarce să mor pe propria-mi plajă de idei, știind că nu le voi mai vedea... niciodată. Sub piele și carapace - din noiembrie '88.

8 poezii, 0 proze

muscate rosii

de valeria tamas

cand m-am trezit dis de dimineata cerul era rosu indubitabil era rosu aprins si pasarile i se asezasera intre ramuri se cuibarisera printre frunze si cantau la trompeta auziiiiiiiiiiiiiiiiiii suna...

PoezieAtelier

haiku

de Darjan Tanta

mușcate roșii- pe sfoara dintre geamuri rufe la uscat

PoezieAtelier

Palmierii

de Miclăuș Silvestru

Dintr-un balcon ornat cu flori, mușcate roșii, Privesc grădini, cu gust lucrate și la timp. Văd țărmul mării, marea-albastră, albatroșii Ce zboară-n sus și-n jos... sau poposesc pe-un limb. Lângă...

PoezieAtelier

reflecții de topaz

de FLOARE PETROV

m-au trezit în zori freneticii cocoșii lumina poposește pe verde pervaz vântul se joacă printre mușcate roșii azi voi uita complet de necaz. mă relaxez pe a iubirii semiramidă în inimă pătrunde...

PoezieAtelier

Poema sin vergüenza

de Cezar C. Viziniuck

ochii nu mai sunt ochi dacă n-au privit picioarele desfăcute ale unei femei bărbatul nu e poet dacă nu a atins cu-n singur vers sfârcul unui sân *** Ioana era mai tot timpul înconjurată de mușcate...

PoezieAtelier

splendoare în captivitate

de Lory Cristea

cum ține mama florile-n ghivece și ele-ntind spre cer tulpina lungă par niște starețe prin care trece un psalm șoptit amar cu gura pungă o mână de pământ dar ce risipă de viețuire simplă și culoare...

PoezieAtelier

culoarea hortensiilor la umbră

de Cristina-Monica Moldoveanu

întotdeauna când plouă de-a-ndoaselea prin mirosul de moarte proaspătă încă se prinde în ureche vuietul sângelui ca într-o scoică încă tremură viața ca o balerină pe sârmă cu umbrela ei acoperind...

PoezieAtelier

Glasul Sfântului Zenit

de Ioan-Mircea Popovici

De la glasuri iau povestea Poezia duce vestea Şi-o întoarce dintre valuri O împinge înspre maluri “Şi-am vrut să dorm. Eu însă-aud, în noaptea ce se lasă, Şuier de piatră pe tăiş de coasă...” De câte...

PoezieAtelier

parada culorilor

de FLOARE PETROV

expunerile toamnei sunt ample, fascinante, s-a extins în peisaje parada culorilor, oamenii sunt îmbrăcați în lumini elegante, vântul vesel răspândește miresmele florilor. plutesc în aer ademenitorii...

PoezieAtelier

Cocoșul de munte

de Adrian Nicula

Ajuns la poalele muntelui zăpezii, Am intrat pe poarta soarelui amiezii Întâmpinat de firave căprioare Și cântece de prigoare. Urcând treptele de marmoră albastră, Pe lângă roșiile mușcate din...

PoezieAtelier

Rahaturi aromatice

de Adrian Dragu

Mă gândesc la trandafirii roșii scăldați de bucățele de suflet, simbol al iubirii in mâinile cine știe cărei Eve, acum caiete de studiu pentru elevii de clasa a I-a, la scrisorile mele de dragoste,...

PoezieAtelier

dand drumul la caine

de dinu decuble

dînd drumul la cîine se întețea vîntul și se pîndea vjjj pe la colțuri vino în brațe haide strănută-mi venele roșii prea roșii zvîntate în unghiuri pîlnie pe marginea lumii acolo cădere pic pic norii...

PoezieAtelier

Haiku

de valeria tamas

zbor de lilieci - din vechea clopotniță răsunând toaca lumina lunii - mai alb decât zâpada câmpul de bumbac Plin de floare Piciorul cocoșului - Drumeag de țară Praful drumului - În roua dimineții O...

PoezieAtelier

Angelei – 1-a variantă

de Georg Trakl

În goale odăi stă un destin sihastru Tapete-atinge-o blândă nebunie. Mușcate-n straturi la ferestre-adie, La fel narcise-n propriul lor dezastru Mai caste ca-n grădină, alabastrul. În văl albastru...

PoezieClasic

poezie de apartament

de Cornel Ghica

i-am spus vecinei de deasupra să nu-și mai ude florile cu lacrimi plânge toată ziua uneori o aud și noaptea se vaită că bărbatul ei a fugit cu una mai tânără una care știe să ude florile o dată la...

PoezieAtelier

Angelei – a 2-a variantă

de Georg Trakl

1 În goale odăi stă un destin sihastru Tapete-atinge-o blândă nebunie. Mușcate-n straturi la ferestre-adie, La fel narcise-n propriul lor dezastru Mai caste ca-n grădină, alabastrul. În văl albastru...

PoezieClasic

All is well that ends.

de Traian Rotărescu

Respirații în sutană postesc. Adieri bolnave de cataractă tresar: le-a speriat tunetul unui oftat. Din izul mentei strivite-ntre palmele mele, albinele moarte-și țes aripi. Iar genele tale desprinse...

PoezieAtelier

poem translucid

de Ioana Barac Grigore

urmareste conturul acestei marci de pasla potrivite in scoarta timpului pipaie muchia aspra apoi textura moale ca si cum ai pasi de pe treapta de ciment pe muntele lui venus incetisor cu un samar din...

PoezieAtelier