Rahaturi aromatice

Mă gândesc

la trandafirii roșii scăldați de bucățele de suflet,

simbol al iubirii in mâinile cine știe cărei Eve,

acum caiete de studiu pentru elevii de clasa a I-a,

la scrisorile mele de dragoste,

probabil avortate printre tratate seci de drept civil și penal,

prisos organic vrednic de milă și sancțiune,

la tainica căsuță albă din 2 Mai

unde dimineața mâncam biscuiți înveliți în ciocolată

și pe care azi, în plină vară am văzut-o acoperită cu zăpadă (nu-i de joacă cu încălzirea globală!!!),

la apa mării și vuietul ei,

care nu mai e tristă, sărată și amară, infinit de albastră și răcoroasă

(ai observat și tu cât de mult s-a încălzit azi?),

La parfumul fructelor coapte deja mușcate

al căror miros nu îl mai simt,

să fie oare din cauză că fumez prea mult?

Azi beau cafeaua din căni de plastic,

mi-e frică să nu cadă și să se spargă

și palmele mele nu mai știu să vadă pe întuneric,

mă simt ca într-un tablou neterminat al unui pictor prost,

împietrit și cu tuburile pline de acuarelă uscată,

în așteptarea unui pahar cu apă vie, inodora, incoloră, insipidă.