Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"mișcare"13276 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Valentin IrimiaVI

Valentin Irimia

AutorAtelier

Apariție în volume colective: Natură în mișcare cu infantă, flamingo...și fără măr-2012; Din pana egretei 2013; Splendoarea capcanelor-2013; Maratonul poeziei -2014; Autograf pentru m(â)ine-2014; Nemuritorii cuvintelor-2014; Nimic nou despre ceaiul de mușețel-2014; Antologia revistei Singur-2014; Paradigme virtuale-2014; Să nu-l uităm-2014; Petale de suflet-2014 Antologia festivalului de poezie „Romeo și Julieta la Mizil” editia 2013 unde a obținut una dintre mențiuni Premiul special la concursul de poezie al festivalului Adrian Paunescu 2014 Volum de autor – Chemarea nedeslușitului editura Karta Grafic 2014

42 poezii, 0 proze

Philippe SoupaultPS

Philippe Soupault

AutorClasic

(Rom.:) Philippe Soupault a fost un scriitor francez asociat cu dadaismul și apoi cu mișcare suprarealistă. S-a născut în Chaville la 2 august 1897 și a decedat la Paris pe 12 martie 1990. Cunoscut mai ales pentru Câmpurile magnetice, prima scriere automatică, realizată împreună cu Andre Breton. Alte volume: Aquarium, Rose des Vents (Roza vânturilor), Westwego, Il y a un océan (Există un ocean), etc. (Fr.:) Philippe Soupault est un poète français, né à Chaville le 2 août 1897, décédé à Paris le 12 mars 1990. Avec ses amis André Breton et Louis Aragon il participe à l\'aventure Dada, qu\'il considère comme une « table rase nécessaire », pour ensuite se tourner vers le surréalisme, dont il est un des principaux fondateurs avec André Breton. Avec ce dernier, ils ont en effet écrit le recueil de poésie Les Champs magnétiques en 1919, selon le principe novateur de l\'écriture automatique. Ce recueil de poésie peut être considéré comme une des premières oeuvres...

3 poezii, 0 proze

Cezara FantuCF

Cezara Fantu

AutorAtelier

Cezara Fantu, crede în sistemul cultural aflat în mișcare, în progres, în libertate, în generația BOBO (bourgeois - bohemians), în cei care-și îngrijesc marile bulevarde ale minții, în oameni pasionați și responsabili, în baletul spiritului și în magia curiozității. Prinsă în ispite idealiste, îndrăgostită de frumos, de lumea dintre lumi, de poveștile brodate, de picturile substanței și ale esenței, de locurile în care se poate rezema de obrazul lui Dumnezeu, de fragmentele hărților de pe copaci („Natura a educat-o ca și biblioteca”) - jefuiește în fiecare noapte marii scriitori din biblioteci (acolo e hrană sigură). Cezara Fantu este un mic flâneur, are mereu un Guide to Getting Lost în buzunar. Este actriță; călătorește, scrie - în paralel- dramatizând și versificând. Oamenii fericiți citesc, beau cafea, călătoresc și fac teatru. ***Vinde-ți deșteptăciunea și cumpără mirare, spunea Rumi. Să trăiești este o artă. Poți descoperi oricând o nouă energie, o nouă libertate și noi plăceri....

30 poezii, 0 proze

Liu DabaiLD

Liu Dabai

AutorClasic

Liu Dabai(1880-1932) este originar din provincia Zhejiang. A participat de timpuriu la mișcarea pentru literatură nouă. A început să scrie poezie baihua în perioada Mișcării de la 4 Mai, fiind unul din promotorii versului nou. Lucrările sale mai importante sunt culegerile de poezie veche \"Rămășițe de poezie în odaia albă\" și nouă \"Visul vechi\" și \"Sărutul de pe plic\".

1 poezii, 0 proze

Filip Razvan ConstantinFC

Filip Razvan Constantin

AutorAtelier

În particular arhitect, în esența un visător neînțeles nici chiar de mine. Dacă undeva în univers ai putea atinge trupul timpului atunci încolo imi bate sufletul la unison cu mișcarea imperceptibila a unui ochi frumos. ABSTRACT

9 poezii, 0 proze

Murza Narcis IoelMI

Murza Narcis Ioel

AutorAtelier

Născut în 5 iulie 1990 Yahoo ID:narcismurza Student Teologie, Institutul Teologic Penticostal,Bucuresti 2009-2013; Methodist Theological University, Seoul 2013-2015 Apariții: Revista școlii gen.nr.6 "Ștefan cel Mare",Bistrița, Revista "Mișcarea literară"(nr.2,2009) Revista liceului "Colegiul Național Andrei Mureșanu", Bistrița Presa locală : "Răsunetul" de Bistrița-Năsăud, "Mesagerul" de Bistrița-Năsăud, "Mesagerul literar",(nr 5, mai 2009) Membru al Cenaclului "George Coșbuc", Bistrița

186 poezii, 0 proze

Gherasim LucaGL

Gherasim Luca

AutorClasic

Gherasim Luca (sau Gherashim Luca) (23 iulie 1913 - 9 februarie 1994) a fost un teoretician al suprarealismului și un poet evreu român, frecvent citat în operele cuplului Gilles Deleuze si Félix Guattari. Aderă de foarte tânăr la mișcarea avangardistă, fiind un membru marcant al grupului de la Alge (1930, 1933). În cadrul celui de-al doilea val suprarealist, se alătură grupului format din Gellu Naum, Victor Brauner, Jack Herold. Luca s-a născut la București, și era fiul unui croitor evreu. Vorbea patru limbi, idiș, româna, germana și franceza. Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, Franța, unde a intrat repede în cercurile mișcării Suprarealismului. Declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial și accentuarea antisemitismului în România l-au forțat să se autoexileze. Din 1945 până în 1947 a fondat un grup de artiști suprarealiști, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu și Dolfi Trost. La scurt timp, au început să publice, inclusiv poeme în limba...

22 poezii, 0 proze

Sergiu Grossu ( pseudonim Simion Cubolta)SC

Sergiu Grossu ( pseudonim Simion Cubolta)

AutorClasic

Sergiu Grossu (născut în 1920, în satul Cubolta din Basarabia) a făcut studii de filosofie și teologie la București. A activat clandestin, începand din 1948, în mișcarea religioasă Oastea Domnului, interzisă de regimul comunist. Arestat în 1959 și condamnat la doisprezece ani de închisoare, a fost eliberat în 1962, în urma unui decret de grațiere. Soția sa, Nicole Valery-Grossu, a cunoscut la rândul ei teroarea temniței românești, experiență pe care a relatat-o în celebrul volum \"Binecuvantată fii, închisoare\". Împreună s-au stabilit în Franța în 1969 și au denunțat, decenii de-a rândul, în publicații proprii și în mass-media din Vest, persecuțiile la care erau supuși credincioșii din țările comuniste. Întreaga viață a acestei familii de luptători mărturisește despre invincibila forță a credinței. Sergiu Grossu continuă și astăzi, după dispariția soției sale, să amintească \"amnezicilor din conducerile democratice de zecile de milioane de victime care au suferit persecuția...

5 poezii, 0 proze

Neceaev SergheiNS

Neceaev Serghei

AutorClasic

Neceaev, Serghei Ghennadéevici (1847-1882) - anarhist și conspirator rus, în 1868-1869 a luat parte la mișcarea studențească din Petersburg; în 1869-1871 a avut legături strînse cu Bakunin; a întemeiat organizația secretă Narodnaia rasprava (1869); în 1872 a fost extrădat guvernului rus de către autoritățile elvețiene; a murit în fortăreața Petropavlovsk. Netceaev, ,,superbul tanar fanatic", dupa cum il numea Bakunin, a scris Catehismul revolutionarului - reprezentand statutul organizatiei rusesti ,,Razbunarea poporului" (infiintata aproximativ in anul 1870). Scopul acestei organizatii a fost formulat astfel: ,,Cauza noastra este infricosatoare, desavarsita, universala si necrutatoare... Sa ne unim cu brutele si criminalii - singurii si adevaratii revolutionari din Rusia." 32 Cel dintai om ucis de organizatia lui Netceaev a fost chiar unul din membrii fondatori care a indraznit sa critice conducerea organizatiei. Orice critica era interzisa. Netceaev planuia o impartire inechitabila a...

1 poezii, 0 proze

Nicolae DavidescuND

Nicolae Davidescu

AutorClasic

Nicolae Davidescu (n. 24 octombrie 1888, București - d. 12 iunie 1954, București) a fost poet, prozator și critic literar legat de mișcarea simbolistă. Poezia A debutat la revista Viața nouă cu poezii de factură elegiacă, amintind de Jules Laforgue, George Bacovia și Demostene Botez: 1910 - La fântâna Castaliei: poezii parnasiene cizelate ireproșabil , dar preferința pentru morbid și macabru nu este decât o poză, cum însuși autorul mărturisește. 1916 - Inscripții: imaginea unui suflet scindat între \"vârtejuri albastre de vise\" și resemnare; teme frecvente: toamnele tragice, plictisul duminicilor provinciale. Ulterior, versul său devine mai rece, mai livresc, în stilul cerebral și cultivat al parnasianismului. Un exemplu îl constituie poemul amplu Cântecul omului (1927 - 1945). Acesta este compus din șase părți, cuprinzând momente din istoria omenirii: Iudeia, Helada, Roma, Evul Mediu, Țara Românească, Renașterea. Modelul este Legenda secolelor a lui Victor Hugo, dar lui Davidescu îi...

9 poezii, 0 proze

Miscare

de Marius C. Dragos

Când lucrurile se mișcă în jurul tău , când părerile se mișcă în jurul tău , când tu însuți te miști în jurul tău , Și , în definitiv , când mișcarea aceasta te mișcă .

PoezieAtelier

Mișcare

de Paul Bogdan

Viața este un cap de mort desenat pe un fluture, cu migală, cu înțelepciune. (cineva îmi spune că noi am fi inventat timpul) Clipa aceasta, când tu îți netezești ciorapul de mătase pe pulpă, se...

PoezieAtelier

mișcare

de Marschall / Negru Simona

îmi place să văd abisul din privirea ta, să mă întreb când frânturi de gând vor aluneca în tăcerea dintre noi, când ne vom plimba pe faleza interioară a creierului incendiat de atâta dor... cerul...

PoezieAtelier

mișcare

de Tristan Tzara

gargarism astronomic vibrează vibrează vibrează vibrează în gâtlejul metali[c] al înălțimilor sufletul tău este verde este meteorologic împărat și urechile mele sunt torțe vegetale ascultă ascultă...

PoezieClasic

Mișcare

de Marius Marian Șolea

Funia împletită din supoziție, biologie și timp încă mă ține legat de închipuire. cuvântul mă cheamă la înălțare și lumină, dar încă vreau, în schimb, să cunosc umanul din tină și sânge, doresc să te...

PoezieAtelier

mișcare

de Maria Gold

aștepta să-i crească pletele spre cer să se trasforme viguroase-n ramuri cu fructe sîmburele se ruga apei soarele venea pe furiș pămîntul cu hohot uriaș îi răspundea cu legile gravitației acum un...

PoezieAtelier

Mișcare

de Arthur Rimbaud

Mișcarea în zigzag pe râpa căderilor fluviului, Genunea la grinda cârmei, Repezicunea rampei, Enorma fugă a curentului Duc printre luminile nemaipomenite Călători înconjurați de trombele matcei Și...

PoezieClasic

Mișcare de dans

de Ezra Pound

Pentru Nunta din Cana Galileei Ochi întunecați, O femeia visurilor mele, Cu sandale de fildeș, Nu este alta ca tine printre dansatoare, Nici una cu repeziciunea pașilor tăi. Nu te-am mai găsit sub...

PoezieClasic

MIscare de rotatie

de Alina Sighete

Ma rotesc in jurul axei mele, Meridianele si paralelele Se-ncrucuseaza, strivindu-ma, Oscilez mereu intre cei doi poli, Cel de-nceput si cel de sfarsit, Cel unde nu mai e nimic Si cel unde voi afla...

PoezieAtelier

miscare in afara cercului

de Nuta Craciun

tu mergi mereu in spatele timpului îmbrățișezi cu picioarele drumul ce-ți ține loc de viață uneori te miști puțin in poza de familie instinctiv pret de un sarut de adio inofensiv gestul tau dar...

PoezieAtelier