Cezara Fantu

În atmosfera de la Saint-Germain-des-Prés a existențialismului, Henri, un motan stoic, citește ziarul. Doar pagina cuprinsului. Cafea. Mașinile zbârnâie, lumea fierbe, e bucuroasă că

Eram emigranți din naștere. Mâinile noastre erau cârlige. Ne-am instalat rapid pentru că aveam doar o pastă de gânduri, o colecție de creioane, o iubire mare și un cuvânt: Naz, the pride you feel

Visam că scoteam o cutie de vopsea de sub pat și o trânteam pe prima ușă. Așa creezi un dublu helix. Sau arunci un sărut purpuriu, dar tratezi situația cu solemnitate heraldică. Mă prinzi scoțând

Spune-mi că algele inimii aduc blândețe Că răvașul extras spune “până la batrânețe” Că mareea și amintirile sale se întorc la Dumnezeu Că Nomadul urmărește vântul mereu Că mâine dimineața-mi

Comoara ascunsă A fost odată ca niciodată un bărbat pe nume Jack Gilbert, un mare poet, dar dacă n-ați auzit niciodată de el nu vă faceți griji. Nu-i vina voastră. Niciodată nu l-a interesat prea

A început într-o dimineață cu zumzet de albine. Face bine în cazul Hipoacuziei, mi-am spus; Niște Egoectomii și nu doar că o să ne auzim unii pe alții, dar o să ne și vedem. Ne-am trezit deodată

Lasă-mă să mă gândesc… Casa roz, strada albă, cerul bleu și oamenii violet. Sau indigo? Acoperișuri de turtă dulce și ferestre de diamant. Mâinile transparente și gândurile de cireș.

Mon âme au vent Le cœur elephant Visam că scoteam o cutie de vopsea cu tăcere și o trânteam pe prima ușă. Așa creezi un dublu helix. Sau puneți iederă purpurie pe casă, dar tratează

Pictez cu roșu și portocaliu cotoarele cărților. Am rupt piciorul unui scaun și am rupt vârful unui creion. Încă îmi amintesc de fata aia. Le Petit Parisien. Un sfert de veac. Cui îi mai pasă de

Miercuri. Imediat ce s-a făcut lumină am sărit pe cealaltă jumătate de pat, unde tu stăteai liniștit. Și apropiindu-mă, ca o repezită, m-am tăiat în urechea ta. Era atât de ascuțită încât tot

„Jocul îngerului trece atunci dincolo de noi...” (Rainer Maria Rilke) Nu poți decât să fii recunoscător și să admiți cât de mult îi datorăm teatrului prin toate momentele de reinventare și

Stomacul meu are urechile ciulite, aude tot. Inima mea a boldit ochii, e foarte atentă. Mâinile mele respiră bine, țin aer curat. Capul meu merge întins, fără popas. Picioarele mele

era rece. aveam doar o pătură și o ceașcă. „mă culcasem lângă glasul tău și te iubeam”. dar în dimineața aceea, știam sigur că glasul tău citea ca de pe un prompter de pe retina mea, cu pauze de

Vise cu cercuri, în care vrei să te prinzi ca indienii, să mă ții strâns de mână când o să chicotim de toanele vremii. Eu desenez cu râs pătrate. Tu crezi că sunt doar un punct pe liniile

Avea părul nori. Întinderi siberiene. Înflorea când ploua și când era ceață. Devenea crenguță de salcâm. Era ca vântul de primăvară la atingere. Mirosea ca vântul de primăvară. Făcea piruete din

„Nu știu” e bun când jucăm prinsa cu el, când îl aruncăm de la unul la altul. Când de un picior ai legată „Fericirea” și de celălalt „Angoasa”. Faci și pași mici. Pereții barului sunt verzi. E

Îmi închiriasem mai întâi mansarda, apoi încă un etaj, încă un etaj, până am ajuns la subsol. Imediat, noii chiriași au și făcut inundație. Începusem să simt cum de sus curge apă călduță. Toată

zdrăngănit de pahare. pian picătură chinezească. oboseală. scări reci. anxietate. cești pline cu cafea rece și amară. scrumiere pline cu chiștoace de țigări. aerul rece. mirosul de vechi împletit

Ronțăiam jazz, singură cu căștile în urechi. Stăteam fix în bătaia soarelui. În paralel în autobuz, pe fundal, se auzea „te rog mult, hai mai pune de înc-o cafea” Singura dată când mi s-a părut

când vezi oameni care taie din casă, să pună lemne pe foc când constați că rufele miros a orașul care te ține pe loc când nu știi toți pașii până la chioșcul cu pâine când ai în fața ta un magazin

să-ți scriu lângă pat cu creta un cuvânt, pe care să-l vezi când vrei să oprești alarma la telefon. două ore de somn să-ți scriu cu fum de țigară deasupra patului o propoziție. ai tuși deranjat

„Așa crește singurătatea mea de celuloză într-o casă austeră” -O singurătate prea zgomotoasă- citită față în față. Prima amibă Diplozoon paradoxum care cunoaște adulterul Zebrele s-au mutat la

E indecent. Când mi se face dor, fac câte un tur virtual prin serele cu azalee. Încremenesc când mă fixezi cu privirea. Pisică în fața farurilor; mai și torc în mijlocul străzii. Gura mea e