Poezie

Mișcare

1 min lectură·14 aprilie 2010

Mediu

Funia împletită din supoziție, biologie și timp

încă mă ține legat de închipuire.

cuvântul mă cheamă la înălțare și lumină,

dar încă vreau, în schimb, să cunosc umanul din tină

și sânge,

doresc să te lipești de-nsingurata-mi vină,

să simt romantic apoi cum cercul tău cel strâmt

norocul îmi strânge.

în ce te privește, nu-mi va rămâne decât

ritmic să te-nmoi în iubirea albastră,

să scriu cu tine pe noi

fărâme de cuvinte pentru fărâme de oameni.

cu inima albită de sare,

mă întorc din social ca dintr-o mare închisă, întunecată

și rece

numai pentru a-ți mai săruta o dată ochii

străluminați de dor.

îți vei mai aminti

cum îți spuneam în seara aceea pierdută

că păsările de la mare sunt flori albe ale cerului,

care vin și coboară în apă

pentru a se înalța și a înflori mai apoi numai pentru tine?

omul – un conglomerat de sentimente,

desprins de pământ și rostogolit către cer.

002.179

Marius Marian Șolea. “Mișcare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/13936857/miscare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.