Mișcare

sensibil poemul dumneavoastra. Dar pentru un spatiu atat de mic ar fi nevoie de mai mult control al expresiei.
de exemplu ce inseamna a \"desena cu intelepciune\"...
e de remarcat manierismul pe care incercati sa il puneti la treaba aici, incercarea de caligrama...
Dar acelasi lucru a fost facut de Pound la inceputul secolului XX in mult mai putine cuvinte si recunoscand inspiratia japoneza... deci evitand jena artificialului:

In a Station of the Metro

THE apparition of these faces in the crowd;
Petals on a wet, black bough.

de fapt poemul e si aici: http://www.agonia.ro/index.php/poetry/113394/index.html

sunt sigur ca o deslusiti dumneavoastra dar nu imi vine sa dau varianta in romana...

În pofida unei pronunțări elevate asupra textului, se pare că vă aflați în dificultatea de a înțelege cele mai simple figuri de stil. Sunteți cumva ancorat în realismul brut al poeziei douămiiste(?!)... altfel nu pot să-mi imaginez cum de metafora vă este atât de străină.
Nu o să-mi explic fiecare poem în parte. Textul acesta are istoria lui pe care, probabil, am să o dezvălui curând.
Domnule Alex, viața, dată de Dumnezeu, este efemeră (fluturele), ne este dată prin actul creației \"cu migală, cu înțelepciune\", pe tot parcursul ei ne urmărește gândul despre sfârșitul inevitabil (capul de mort). Finalul este ... clipa aceasta.
Vă mulțumesc sincer pentru lecturarea textelor mele!

off topic= v-am urmat pe comentarii și texte, simt ceva și încă nu știu ce să simt...

Va multumesc pentru explicatie.
De fapt ati sesizat lipsa mea de apetenta pentru metafora. Mie mi se pare ca douamiismul este doar o eticheta pentru autori foarte diferiti si o scuza ca sa nu mai citim. Sigur este mai usor sa intelegem o tendinta dandu-i un nume, dar... e si superficial.
Cand va intreb despre poemele dumneavoastra incerc sa inteleg daca metafora mai functioneaza (pentru ca nu o problema de intelegere cred ca se pune ci de rezonanta).

Va referiti la viata pe pamant. Pentru ca ar fi pacat sa credeti in Dumnezeu si sa vorbiti despre viata data de Dumnezeu ca efemera...

Viața pe pământ, fără nici un dubiu. Ar \"suna\" cel puțin ciudat dacă tocmai eu aș avea dubii despre altă viață.
Unii dintre douămiiști citesc, și încă foarte mult. Cunosc autori care studiază poezia universală pentru a apărea cu ceva \"nou\" în literatura română.
Eu, unul, citesc orice douămiist care-mi cade în mână. Dar asta după \"lecurile obligatorii\" din școală (și nu numai), șizeciștii și, desigur, optzeciștii, care sper să-mi ofere posibilitatea de a crea un cap de pod în acest deceniu.

Unde ar trebui să-și găsească rezonanță metafora, în cititorul clasic de poezie, în cel fabricat de aparatul critico-publicistic, în cel creat de modă... ?! Greu de răspuns.

am auzit ca ar exista o lucrare semnata de Ovidiu Verdes (autorul \"Muzici si faze\") despre metafora azi. Dar nu am reusit sa pun mana pe lucrarea cu pricina.
In cazul douamiistilor si mie mi se pare ca incearca ceva nou... dar din punctul de vedere al metaforei cred ca nu renunta la ea si o folosesc uneori din plin. Sa ne gandim la Claudiu Komartin sau la Marius Ianus pentru a numi extremele douamiismului.
Pe de alta parte ma gandesc serios la felul in care functioneaza sau nu poezia. In eseul (pe care cineva din site-ul dumneavoastra l-a trimis in pagina mea http://www.agonia.ro/index.php/essay/158374/index.html incercam sa pun in discutie cateva elemente legarte de acest lucru.
Ma bucur ca va sustineti argumentat poetica si imi cer scuze ca v-am cerut sa explicati mai sus expresia din poem. Ma gandeam (ma intrebam, mai degraba) la exactitatea expresiei.
In ceea ce priveste imi pare bine sa va vad interesat de functionalitatea textului dumneavoastra.

M-a atins poezia ta, Paul.. Timpul inventat de noi..? Poate că uneori este.. vezi: \"clipa aceasta... care se derulează continuu\".. numai că trece de fiecare dată, și revenim la timpul real.. ce-o mai fi și acela \"timp real\".. Mă gândeam, desigur, la cel indicat de acele ceasornicului..
Da, paranteza ta e bună tare.
Și mișcarea ciorapului de mătase, mișcarea mâinilor ei netezindu-l, e atât de sugestivă.
Sigur, tu știi că nu mă pricep la comentarii, și.. se poate să știi și că pot să simt o poezie.. și nu pe toate.. :)
La muți ani, Paul!

Vai, nu MUȚI, că tu nu ai voie să ai ani muți..
MULȚI, mulți, Paul!

ia ba da ba du .. cu cit mai scurt cu atit mai bine. Kundera scrie 3 pagini despre un motociclist care parcurge 5 metrii in fata unei case. E vorba acolo de inghetarea timpului, de derularea perceptiei inainte si inapoi.. Timpul este o inventie umana, asta e clar si sincer. Ce ai povesti unei piramide despre timp? o faci sa rida.. Dar sa revin la ciorapii doamnei. Inventie diabolica as zice, in filmele lui Felini un derulat sexy dura 10 minute. Baietii oftau cu jiind, iar femeile in saracia lui 50 isi desenau cu creion negru, o dunga simulata pe spatele piciorului. Era suficient sa ne smulga lacrimi si nostalgie. Si inca ceva Paule : am descoperit ca omenirea nu a gasit un nume anatomic spatiului din spatele genunchiului ! Vreo idee? PS : Text minunat, Rameau zice: chapeau!

care cu excepția strofei finale, nu mi se pare că nu poate impresiona deloc. și acolo aș avea de obiectat ca tehnică de redare, dar ideea zoom-ului ăsta plus imaginea fericit aleasă îmi plac mult, căci de tehnicile cinematografice îmi amintește. dacă nu îmi amintea și de goethe era și mai bine însă.
în rest doar pretenții. prima strofă, chiar dacă nu dă impresia că forțează (rar găsesc la tine chestia asta de altfel, ceea ce mă bucură sincer și e o calitate a ta), nu spune mare lucru și tocmai pretenția (generalitate cu pretenții de propoziție deică parcă) disimulată în asta dă o noată proastă.plus confuzia creată de conotațiile apropierii prea mari dintre fluture și cap de mort, pe care presupun că ai scontat, dar mie îmi pare că își ratează eventualul efect (nici nu îl intuiesc sincer să fiu decât vag).cu migală, cu înțelepciune mi se par ușor redundante, asocierea neaducând nimic nou în primul rând, iar senzația e de sățietate.
apoi versul acela din paranteză mi se pare și mai lipsit de orice argumentare atât în conținut, cât și în formă. o versificare a ideilor bătrânului filozof de la konisberg, un fel de argument al autorității ce da senzatia de băgat așa pe gât, după ce prima strofă nu căzuse bine.
imi plac unele texte ale tale, aici insa nu. imaginea ultimei strofe e insuficienta, mai ales in textul acesta de dimensiuni mici. asta cred sincer, in ciuda unor contexte ce te pot indemna sa imi pui la indoiala pozitia, ea poate fi discutata doar ca valida sau nu din punctul meu de vedere.
numai bine.

cu scuzele de rigoare că nu aduc nimic în plus la ceea ce deja s-a spus despre poem, legat de poetici, aș dori să întreb din ce punct de vedere extremele douămiismului ar fi, în clasificarea lui Alex (și nu numai?), Komartin și Ianuș (nu la Ianuș ar fi problema)

Are legătură cu \"manierismul\" lui Komartin... sau?

intr-un fel paradoxal atat Komartin cat si Ianus, directiile foarte diferite ale 2miismului exceleaza in metafore. Primul fiind acuzat destul de des de 70-ism iar celalalt exceland in metafore inedite, crude. Ca sa nu mai spunem de Razvan Tupa sau chiar Adrian Urmanov cu care am vazut ca ai postat un interviu. Legatura cu poemul de mai sus, ar consta in aceea ca raportul lui Paul Bogdan cu metafora este unul abrupt... Poemul incepe cu o metafora riscanta, de altfel: \"Viata este un cap de mort...\" si aduna tensiune in versul central cel cu timpul inventat pentru a se relaxa in imaginea din tertina finala.

frumos text, cuvinte putine dar pline de har si intelepciune si chiar daca pot parea clisee, Paul le-a asezat intr-o conjunctura fericita. Culmea este ca poezia asta, chiar daca la prima vedere este fixa si lasa loc unor comentarii superficiale care de care mai pompoase, daca reusesti sa te detasezi in fata ei vei descoperi miscarea, asa cum numai un ganditor poate sa o reliefeze in acele doua ipostaze.

Eu ma intreb doar, cum a ajuns poemul asta, cam subtirel, la texte recomandate. Poate cineva sa-mi raspunda?

mie nu mi se pare defel \"subtirel\". imi pare o veriga slaba doar expresia \"(cineva îmi spune că noi am fi inventat timpul)\". as schimba-o. in locul ei, autorul, oricand poate jongla idei, variante expresive.
fff. subiectiv: nu-mi place cuvantul \"pulpa\".
dar: m-a incitat, m-a impresioant mesajul poetic si am vrut sa aud \"dezbateri\" pe marginea acestuia.

Un text menit să creeze contraverse. Literar, în sensul strâns al cuvântului, prima frază: \"Viața este un cap de mort / desenat pe un fluture, / cu migală, cu înțelepciune.\", nu este poezie. Poate fi orice altceva, poate fi o încercare de extrapolare filozofică a vieții, dar nu este poezie.
Metafora, figura de stil cea mai apreciată, cea mai căutată de poeți, prin însăși definiție, este o comparație. O comparație căreia îi lipsește termenul de comparat. El se subînțelege.
Dacă n-aș fi citit comentariul-explicativ dat de autor, n-aș fi avut nici o idee despre ce este vorba, cam de pe unde vine și cum să găsesc, în această primă frază, metafora.
Și atunci, pe nepregătite, pusă între paranteze, apare fraza:
\"cineva îmi spune că noi am fi inventat timpul\".
Intenția plasării ei, la mijlocul textului, cere o atenție aparte. Ea se vrea legătura dintre prima afirmație și ceea ce o să urmeze. Din păcate, prezentarea ei este plată, apoetică.
Da, Timpul l-am creat și nu l-am creat noi! L-am creat atunci când l-am împărțit în ani, zile, ore și minute. O împărțire artificiala. O împărțire facută să ni se potrivească nouă.
În același timp, el este o constantă. Face parte din fibra Universului. El se află într-o legătură indisolubilă cu materia și energia. Noi nu l-am creat. Noi ne folosim de el.
Și atunci, revenind la text, unde este, de fapt, poezia?
Ea se află în ultima frază: \"Clipa aceasta,/când tu îți
netezești ciorapul de mătase pe pulpă,/se derulează continuu./ Aici stă ascunsă metafora! Aici cuvântul-imagine,
cu acea derulare continua, mesmerizantă, deschide aripile poeziei. Timpul, inventat sau nu, se dilată. Clipa devine veșnicie.
Daca autorul ar fi păstrat numai aceasta frază finală, aș fi aplăudat din toată inima. Dar așa, ca și DoDu, vin cu întrebarea: De ce la texte recomandate?

Atunci vin și eu, ca și... mine, cu întrebarea: \"de ce să NU fie la recomandate?\". pe Costel Baboș îl înțeleg când se porcăie pe un text al lui Paul, dar pe Adrian l-am pierdut. îmi sună a capra vecinului...

Eu gust poemele rimate, m-aș aștepta ca un spirit liber să guste poemele libere (și bune) chiar dacă nu sunt în rime.
Nu e o tristețe cronică, e acută, deci o să-mi treacă.

ptr că există doar două somentarii cu pretenții cât de cât care argumnetează pro (caragea și caloianu), 2 pozitive, fără pretenții critice (lucia popescu și adrian) de cealaltă parte e o întrebare retorică (dodu) aproximativ sinonimă cu ale tale și trei comentarii negative (alex ion. eu și adrian erbiceanu). acum fă și tu calculul, mai întâi cantitativ, apoi poți și calitativ. de pildă ia cea mai bună argumentație contra cu cea mai bună pro, adik alex ion cu caragea să zicem. cum ți se pare comparația?

Radu,
Dacă înțeleg sau am înțeles corect, un text pus la recomandate trebuie să se remarce, cât de cât, valoric. Să fie, dacă se poate spune așa, peste medie.
Intervenția mea nu are nici o legătura cu modalitatea în care
este scris textul. Liber, alb, gri (cum spuneam pe undeva), cu sau fără rimă, ceea ce contează este \"valoarea\" lui, fiorul pe care ți-l poate transmite ca poezie.
Apreciez, ca și tine, frumosul. Dacă ar fi să fac o legătură cu cei care au lăsat comentarii, cred că ar trebui să consider intervenția mea ca un răspuns la solicitarea Silviei
de a avea o \"dezbatere\" pe marginea acestui text. (Observi, cred, că ocolesc cuvântul \"poezie\"). Revenind la comentariul meu anterior, sincer cred că prima parte a textului afișat este banală. În schimb, așa cum o percep, partea finală are în ea, transpusă, fiorul poeziei. Noi nu suntem Zei. Și Paul Bogdan, și Adrian Erbiceanu pot avea zile mai bune sau mai proaste. Asta nu înseamnă că orice text, care poartă semnătura lor, trebuie să apară la \"recomandate\".
Cel putin aici putem fi de acord. Uită tristețea. Avem un an nou în față. Numai bine.

Uite și povestea acestui poem, promisă în primul comentraiu.
Acest text este... o rescriere a poemului semnat de Romulus Bucur:

Un buzunar de castane

pe perete
poza bunicului
cu mustăți și uniformă
de cătană

chezaro-crăiască

(brusc realizez că lumea
ar continua să existe
și fără mine)

în acest moment
se deschide ușa
și intri
începi să deșerți
un buzunar de castane:
una mie
una ție...


A fost cea mai bună poezie din toate cele care au fost rescrise după acest poem. Pe o scară de la 1 la 10 a luat nota 9,75. Printre cei care au notat s-au numărat Lucian Chișu, Liviu Ioan Stoiciu, Alexandru Mușina și Daniel Corbu.
L-am postat deoarece știam că numele meu va atrage comentarii și discuții contradictorii.
Nu eu am recomandat textul, desigur, ci un editor care nu știa că acest text a fost notat, cum a fost notat, în concursul de la Putna. Am vrut să cunosc și alte păreri, alți oameni sau alte fețe și... scopul a fost atins.
De ce am postat un poem rescris, fapt care ar putea fi considerat un \"delict literar\"?! Deoarece rescrierea poemelor se practică la scară mare de toată generația de aur care se dă acum în stambă ca fiind originală, tânără și deosebit de inteligentă.
Nu mi-a plăcut acest principiu pe baza căruia s-a organizat concursul dar a fost un experiment interesant. Am înțeles cum au alții succes rescriind poeți români sau străini.

Cam asta ar fi povestea poemului de mai sus...

Mai Paul, faci si tu teste de astea...parca te vad razand pe sub mustata. La ce te asteptai? Toti oamenii de aici au facultati si sunt scriitori super consacrati si critici literari pe masura. Fiecare este in stare sa dea o alta definitie poeziei. Asa pot spune si eu ca din toti cei de mai sus nici unul nu este scriitor ci numai tentative care sufera de nebagare in seama. Ei nu isi dau pareri, ei clasifica, ba ca nu este poezie, ba ca este subtirel, ba cu referiri la tentative de scriitori de 2 lei contemporani. Bai tata bai, trezirea la realitate, facem toti pe desteptii dar suntem cu totii mari amatori. Mai bine ludati-va cu cate exemplare s-au vandut cartile voastre si cat profit ati obtinut de pe urma lor. Asta denota o anumite valoare. Se vede frustrarea in comentariile voastre si chiar invidia pe un text care cat de cat vrea a spune ceva. Mai bine sa facem un sondaj in randul populatiei cititoare(acei 5% ce reprezinta targetul la ora actuala) si sa vedem care dreacu a auzit de noi, voi. Intr-o concluzie...

Parinte, neofit ma aflu in ast spatiu paradiziac al gratulatiilor facute in gasca si necuratul sa ma culeaga daca inteleg ceva, vis a vis de textul sfiintiei voastre .
La inceput m-am uitat la dansul ca la o icoana sfintita , ca doar sunteti cenzor nu orisicine, si nu puteti sa scrieti si sa ganditi ca orice scrib de rand. Apoi prinzand curaj l-am cetit asa , o data ...de doua ori...de trei ori.
Si iata sfintia ta ce am priceput...
Dupa mata nu exista viata vesnica , bag seama ca la institut ai invatat Darwin pe sfanta anafura, ci doar o clipa cand ea , adica ,femeia, adica Eva cea cu Yonatane orgasmice, isi imbraca pulpa ..nu piciorul ci pulpa , adicatelea crupa...
Chestia aia cu fluture , cap de mort, cu migala si intelepciune , e slaba bag seama ca muza matale poate vreo enoriasa sau o tarcovnica, nu si-a tras repede port jartierul pa gamba , asadar si prin urmare inteleg si ma absolv a mai decripta milenarist.
Parinte, daca viata aista e doar o crupa la ce te-ai mai popit sa zaci in abstinenta posturilor, adica sa cenzurezi carnea de placerea poetica a sfantului duh?
Io cred viclean intr-o legatura intre opera si autor iar cand ceva nu cadreaza bag seama ca cineva minte, ori opera ori el ecrivanul, si risca sa ii taie popa nasul.
Sau poate ma insel ma bantuie duhul cel paratoriu, si de fapt ori mata n-ai opera ci doar asa apocrife , ori simtesti mirean ca un playboy?
Nu te supara parinte caci m-am spovedit si taina spovedaniei e sfanta pentru meseria da popa...
Astept luminarea mata ....

Eu am spus ce am avut de spus și în text și în ultimul comentariu. În ceea ce privește apropierea dumitale de cele scrise de mine sub formă de spovedanie (care sună mai curând a judecată sinodală) nu am decât a spune că
n-ai a te teme, idioțenia nu-i un păcat.

Voi scrie si eu cateva ranuri la aceasta poezie destul de controversata. Am mai citit texte scrise de dumeavoastra si de aceea, in comparatie cu \"Manza\", spre exemplu, poezia de aici e mai slaba. Daca am lua fiecare strofa separat, ar avea o valoare incontestabila. Dar puse impreuna nu sugereaza nici o idee, dimpotriva mie mi se pare ca dau senzatia unor rupturi, unor franturi de ganduri. O poezie sau o opera in general ar trebui sa aiba o coerenta, dar mie, personal, mi se pare ca aceasta nu are. Iar daca intr-adevar este o imitatie sunt chiar trista. Cand am citit unele imitari parodice ale lui Cartarescu mi s-au parut oribile. Nu as vrea sa ajungeti la acel nivel in care sa scrieti poezie de o calitate indoielnica. Asta pentru ca, in general, scrieti foarte bine si ar fi pacat. Poate ar trebui sa faceti din fiecare strofa o poezie. Ar fi interesant sa citim un poem intr-un vers care sa sune astfel:

(cineva imi spune ca noi am fi inventat timpul)

Sugereaza mult... Ceea ce domnul Iuliu Ratiu numeste efemeride poetice. E minunat... Sunt doar niste sugestii de care puteti sau nu tine seama. Eu doar mi-am dat cu parerea, pentru ca nu e interzis acest lucru pe site.