Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"dimineți mutilate"20066 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Raluca OpritaRO

Raluca Oprita

AutorAtelier

Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.

63 poezii, 0 proze

mihai traistaMT

mihai traista

AutorAtelier

Mihai-Hafia TRAISTA Scriitor si jurnalist de expresie ucraineana, n.15 iunie 1965 Sighetu Marmatiei, Maramures. Membru al Uniunii Nationale a Scriitorilor din Ucraina. Membru al Uniunii Scriitorilor din România Redactor șef - revista lit. «Mantaua lui Gogol» Secretar de redactie la revista scriitorilor ucraineni din Romania Nas Holos Corespondent permanent al revistelor Uniunii Ucrainenilor din Romania Curierul Ucrainean, Clopotelul, Ukraynskyi Visnek si Vilne Slovo. Carti publicate: 1). Simfonia ierbii de matase, Editura Mustang, Bucuresti, 2001 (poezii, lb. ucrainean). 2). Dimineti azurii, Editura Mustang, Bucuresti,2004(proza scurta, lb. ucraineana). 3). Suflet de hutul, Editura RCR Editorial, Bucuresti,2008 (nuvele, lb. ucraineana). 4). Nu da crezare ochilor tai, Editura RCR Editirial, Bucuresti, 2009 (proza umoristică lb. ucraineana). 5). Pe carari de malin, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2009 (povestiri si povesti pentru copii, lb. ucraineana). 6). Puntea, Editura RCR...

227 poezii, 0 proze

Cristina MartiucCM

Cristina Martiuc

AutorAtelier

Totul începe din dorința de afirmare , apoi nevoia se împletește cu iluzia și aseamănarea multora. O vară amețitoare ma adus la viață nu mai târziu de 4 iulie 1994 Brașov , dimineața târziu. În acest oraș prăfuit , ce nu-mi produce o stare prea bună , am copilărit și crescut , descoperind oameni ciudați și plini de necazuri. Probabil că odată cu descoperirea lor am început goana în a mea cunoaștere. Am terminat cu brio cele opt clase începătoare , iar dorința mea de afirmare nu facuse prea mulți pași înainte.Acum sunt la liceu , șansa sporește , dar dorința scade uneori , se pierde într-un pesimism continuu și se reaprinde cu dimineți zglobii de mai.

27 poezii, 0 proze

Olimpiu NușfeleanON

Olimpiu Nușfelean

AutorClasic

Poet, prozator. Facultatea de Litere a UBB Cluj. Debut absolut cu poezia Flacăra mea în Echinox, 1971. Volume: La marginea visului, roman, 1980; Poziția ființei, povestiri, 1982; Piatra soarelui, roman, 1987; Libertate de noapte, versuri, 1995; Focul irevocabil, versuri, 2000; Câinii de vânătoare, povestiri, 2004; Eu, celălalt, versuri, 2004; Iubește-mă repede și uită-mă iar, 2005; Poeme pentru cei care citesc în liniște, 2009; Un om fără aripi, 2009. Inclus în volume colective și antologii: Popas între poeții tineri, 1974; 9 dimineți, 1975; Spații posibile, 1979; Caietul debutanților, 1979; Suverana clipă, 1981; Generația ’80 în proza scurtă, 1998; Romanian writers of the ‘80s and ‘90s, 1999; Patruzeci. Poeți bistrițeni contemporani, 2001. Distincții: Meritul cultural în grad de cavaler, 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

2 poezii, 0 proze

Rox IonitzaRI

Rox Ionitza

AutorAtelier

nu sunt mai mult decta valvataia unei clipe care se stinge in cremenii inrourati ai diminetii... Buna dimineata!

16 poezii, 0 proze

George SorinGS

George Sorin

AutorAtelier

Tu, orhidee ce îmi porți zâmbetul în noapte Corola inimii deschide-o sub roua dimineții... Și spune-mi, iubito, când visul ne cuprinde Ti-e dor de-mbrătisarea mea în care să te pierzi pentru o clipă?

14 poezii, 0 proze

I

iulian

AutorAtelier

Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...

19 poezii, 0 proze

NN

Nicoleta niculcea

AutorAtelier

Cum am aparut? Nici eu nu-mi dau inca bine seama... Dar am vazut zambetul diminetii de august, si m-am multumit cu soarele. Nu m-am desprins nici acum de locul in care, copil fiind, stateam la cozi infernale, si cand ajungeam sa fiu rasplatita pentru rabdarea mea, o voce de Baba-Cloanta se auzea de dupa raft..."Copiilor, nu am voie sa le vand malai!" Strangeam banii, si vocea mamei imi rasuna a dreptate..."Da' ce? copiii nu mananca?". Facand intrecere cu timpul, am invatat ca mai am multe de invatat, dar nu m-am putut niciodata dezvata de "Jocul de-a cuvantul". Acum muncesc prin cuvant. Stiu ca il pot folosi si ma poate folosi. Magia acestuia,imi aseaza fantastic de repede elevii in banci, si aprinde felinare de curiozitate in ochisorii lor inocenti.

2 poezii, 0 proze

Teodora RusTR

Teodora Rus

AutorAtelier

Ti-am plans intre degete cand m-ai modelat Si-un aur din sudoarea-ti mi-a dat botezul vietii... Am sufletul cu linisti de nastere de leat Si fulgere-ntre gene... sub roua diminetii!

1 poezii, 0 proze

NI

Niculescu Ioana

AutorAtelier

Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...

17 poezii, 0 proze

dimineți mutilate

de Laurentiu Blaga

e prea devreme pentru noi suntem prea necopți în starea asta de larve incubate la generatorul de iubiri virtuale, de parcă dragostea ar fi un fluture avortat printr-un zbor două aripi ce bat ceruri...

PoezieAtelier

Intenție

de Raluca Oprita

Rostogolim secundele peste dimineți de carton cu neliniștea după noi ca niște aripi strânse amiezi închise ne bântuie obosit ne acoperă cu o vreme pustie subțire ne înconjoară bizar rânduiala lumii...

PoezieAtelier

mutilare

de alexandru dumitru

perceptibil culorile se ascund în curcubee livide, glorioasele dimineți smulg carnea de pe vise dorințe necrozate aspiră din când în când la incarnare rugăciunile urcă in agonie cascade...

PoezieAtelier

de pe malul celălalt

de Ela Solan

de când te-ai smuls din inelul iubirii orele dimineții îmi par un travaliu la capătul lor puiul de zi învață să meargă eu îl țin de mână îi deschid uși în mine îi vorbesc despre noi el își trece...

PoezieAtelier

fără genitive esențiale

de Ela Victoria Luca

îmi lipsește genitivul, darius. în luna iulie se nasc dimineți fără apartenență la inima ta. a trecut tigrul, a mușcat din plămânii mei, a traversat visul, te-a atins. nu am nicio viziune mai...

ProzăAtelier

intre orbire si luciditate

de Busuioc Sabina

Între orbire și luciditate Declarație de dragoste Era frig și umezeală. Era întuneric și răceală. Era sfială și dezgust. Repulsie și o atracție nedisimulată de a te strânge la piept, de a te...

ProzăAtelier

Dincolo de mine

de Cozmina Ilie-Preotescu

Dincolo de mine – experiment literar \"comis\" de un grup de masteranzi din Brasov- Katalin Băltin Adriana Bărbat Alina Bică Mariana Frâncu Cozmina Ilie-Preoțescu Mihaela Murariu Bogdan Nicolai după...

ProzăAtelier

Traumă

de Rotaru Ioan Eduard

Dimineață de toamnă Nucul din curte era zugrumat cu firele de curent Tulpina era ca un cadavru vânăt Coroana era prefăcută din corpuri mutilate Era uriașă ! Jocul psihadelic din curte Să intru...

PoezieAtelier

acolo unde se duc jobenele fără magie să moară

de emilian valeriu pal

în fiecare dimineață un altul se ridică din mine se spală pe dinți pleacă îmi aruncă din tocul ușii o privire plictistă ochii mototoliți capilarele încîlcite își face cruce cu limba apoi începe la...

PoezieAtelier

poem scurt în care (încerc să) simt

de Daniela Luminita Teleoaca

complexele mele încep într-o dimineață aproximativă când în sfârșit înțeleg oamenii se cred zei și în nepăsarea mea mi se pare firesc atunci când oameni și votci femei mutilate trag fire „poetice”...

PoezieAtelier