fără genitive esențiale

îmi lipsește genitivul, darius. în luna iulie se nasc dimineți fără apartenență la inima ta. a trecut tigrul, a mușcat din plămânii mei, a traversat visul, te-a atins. nu am nicio viziune mai departe, nicio lumină, din niciun oraș. s-au prăbușit primele ziduri, au înghețat urmele de tine, în culorile mele a prins rădăcină un doliu, crește precum cancerul, se infiltrează printre hematii. mi-e rău de tine. mi-e fără tine. liniștea asta e esența pelinului. nu mai știu când ai trecut de partea cealaltă a spotului, când ai devenit ecoul vieții mele cenușii. mâna mea face rotocoale bizare peste verbe, le strânge, le omoară, încet, așa cum au murit genitivele toate în monologul ăsta fără destinație. mergeam prin lhasa, darius, uneori împreună, cu certitudinea unei nașteri suficient de firești pentru a nu resimți moartea. iubeam. singura evidență a faptului banal că mai sunt. știi, am uitat să râd în ultimele șapte zile. de aceea azi m-a renegat vântul. priveam oamenii perpendiculari pe axul orașului, își făceau semne fiecare în limbajul său indescriptibil. sau poate eu nu mai înțelegeam niciun mesaj, închisă labirintic în tine. nu vedeau că lângă ei este doar amprenta mea. în rest, eram acoperită de liniile vieții tale. poate atunci când m-ai neîntâmplat, am pierdut ceva definitiv. am primit plecarea ta ca pe un munte fără piscuri. mutilat. atât a rămas din mine, neaparținând nimănui, nici măcar aerului din jurul frunții tale.