Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"cântec și tăcere..."17227 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate

Ațo Șopov

AutorClasic

Ațo Șipov s-a născut la Stip în 1923. Face studii superioare la Facultatea de litere din Skopje, devine membru al Academiei macedonene, președinte al Asociației scriitorilor iugoslavi, președintele Asociației traducătorilor, președinte al Comisiei pentru relații culturale cu străinătatea, ambasador al Iugoslaviei în Senegal. În 1940 i se tipărește prima carte de poezii intitulată „Hanuri”. A mai publicat următoarele volume de versuri : Poeme, Drumurile tinereții, Cu mâinile noastre, Versuri despre durere și bucurie, Scufundat în tăcere, Cântece, Neant, Nașterea cuvântului, Spectatorii de duminică, Poem pentru femeia neagră. A tradus în macedoneană din Shakespeare, Rostand, Corneille, Leopold Sedar Senghor. Ațo Șopov este unul dintre poeții cei mai reprezentativi ai liricii macedonene, poezia sa stând sub semnul interogației permanente, descifrării și înțelegerii existenței, setei de a ști și de a putea imagina idealul.

3 poezii, 0 proze

NH

Nikolai Hristozov

AutorClasic

Nikolay Dimitrov Hristozov (born 1931) is a Bulgarian writer and poet, with some 19 published books to his credit. His most well-known work is the novel Po diryata na bezsledno izcheznalite (On the Tracks of the Missing), which has been adapted into a miniseries of the same name. 1958 - Primele cântece 1965 - Stindardele n-au greutate 1966 - Nouăsprezece cântece despre Țvetan Zangov și unul despre noi 1969 - Veghe 1972 - A treia planetă 1975 - Tăcere rănită 1976 - Versuri alese

2 poezii, 0 proze

VT

Victor Titiu

AutorAtelier

Dacă vreodată treceți printr-un sat așezat la câțiva kilometri de Lechința lui Ion Vlasiu și la alți câțiva de Vaideiul lui Ion Horea, aproape de Ludușul lui Traian Furnea și nu foarte departe de Giulușul lui Eugeniu Nistor, sat tânăr cu mulți copii care tot la șapte pietre aruncate-n apă se scaldă și pescuiesc, care caută cu înfrigurare locul unde curcubeul iși pune piciorul pe pământ, care fac tăcerea sa cânte și își îngrădesc pădurea cu urmele pașilor, care învață sa citească în cartea cu vise, convinși că nicăieri nu e mai bine ca acasă, fiți siguri că sunteți în satul meu și vă poftesc la mine unde semințe de bostan sunt din belșug iar pâinea și sarea nu se termină niciodată. Fiți, deci, oaspeții mei dragi!

24 poezii, 0 proze

Alina Maria IvanAI

Alina Maria Ivan

AutorAtelier

”eu în cuvinte, acrilice și cântec” alina_maria_ivan@yahoo.com Premiul III Concursul de poezie „Andrei Mureșanu” 2016

267 poezii, 0 proze

Rafael AlbertiRA

Rafael Alberti

AutorClasic

Rafael Alberti (n. 16 decembrie 1902, El Puerto de Santa María - d. 27 octombrie 1999, El Puerto de Santa María) a fost poet și dramaturg spaniol, reprezentant al Generației de la '27. Opera 1925: Marinar pe uscat ("Marinero en tierra") 1926: Iubita ("La Amante") 1927: Zorii micsandrei ("El alba del alhelí") 1927: Calcar și cântec ("Cal y canto") 1928: Despre îngeri ("Sobre los ángeles") 1937: Dintr-o clipă în alta ("De un momento a otro") 1938: Capitala gloriei ("Capital de la gloria") 1940: Viața bilingvă a unui refugiat spaniol în Franța ("Vida bilingüe de un refugiado español en Francia") 1940: Între garoafă și spadă ("Entre el clavel y la spada") 1942: Cărarera pierdută ("La arboleda perdida") 1944: Maree ("Pleamar") 1944: Caraghiosul ("El adefesio") 1954: Balade și cântece din Paraná ("Baladas y canciones del Paraná") 1956: Noapte de război în Muzeul Prado ("Noche de guerra en el Museo del Prado") Împreună cu Federico García Lorca și José Bergamín, întemeiază revista El...

108 poezii, 0 proze

Odysseas ElytisOE

Odysseas Elytis

AutorClasic

Poet grec, născut la 2 noiembrie 1911 în Iraklion (Creta); numele adevărat: Odysseas Alepoudelis; studii liceale și universitare (neterminate) la Atena, numeroase călătorii în străinătate. In 1940 e mobilizat cu gradul de sublocotenent și participă la luptele din munții Greciei și di Albania împotriva invaziei italiene; în 1941 se îmbolnăvește și e trimis în spatele frontului; director al Radiodifuziunii grecești (1945), se dedică din 1946 exclusiv literaturii (debutase din 1940 cu volumul \"Orientări\"). Intre 1969 și 1974, anii dictaturii militare, se autoexilează în Franța. Reîntors în patrie își continuă activitatea literară bucurându-se de un prestigiu pe care, dintre contemporani, doar Giorgios Seferis și Iannis Ritsos l-au avut. Laureat Nobel în 1979. Bibliografie selectivă: \"Orientări\" (1940), \"Soarele Întâiul\" (1043), \"Cântec Eroic și Funebru pentru Sublocotenentul căzut în Albania\" (1945), \"To Axion Esti\" (1959), \"Soarele Insoritul\" (1971), \"Monograma\" (1972),...

9 poezii, 0 proze

pop romeoPR

pop romeo

AutorAtelier

Sa te topesti de iubire in tot si sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta; Sa cunosti adesea durerea prea marii duiosii; Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii; Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te; Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti, plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire; Sa te odihnesti, coplesit de beatituine, la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii; Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului, Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita, iar pe buze sa ai un cantec de lauda. din Despre iubire - de Kahlil Gibran adiemusmagic@gmail.com

869 poezii, 0 proze

Eugen ConstantinescuEC

Eugen Constantinescu

AutorAtelier

Nimic nu vine din nimic, sau nimic nu e intamplator... Ma plimb uneori de mana cu Muza mea pe alei cu trandafiri roșii și uneori, auzind-o ce-mi spune, scriu sau compun un cantec (mai bine zis invers!), ma las purtat pe aripile visului meu cel mare care negresit va trebui sa se implineasca! Undeva, cândva...pe Calea Victoriei au trecut doua doamne frumoase la pas cu tineretea mea inca nenascuta. 6 aprilie 1920, intr-o miercuri

132 poezii, 0 proze

CL

Comte de Lautreamont

AutorClasic

Comte de Lautreamont pe numele adevarat Isidore Lucien Ducasse s-a nascut in capitala Uruguayului,Montevideo,pe 4 aprilie 1846 si a murit la Paris pe 24 Noiembrie 1870. Putine se cunosc despre copilaria lui.De Jonge scria ca Lautreamont este una dintre acele rare personalitati ale culturii occidentale,un artist,un poet fara biografie.Se crede ca Lucien a venit cu familia in Franta la varsta de 10 ani pentru a urma o scoala parizana.A parasit liceul la varsta de 19 ani pentru a calatorii,dar s-a rentors rapid la Paris pentru a scrie capodopera sa "Canturile lui Maldoror" sub pseudonimul Comte de Lautreamont(inspirat din personajul Lautreamont dintr-o populara nuvela gotica franceza scrisa de Eugene Sue). Primul "cantec" al cartii a fost publicat in 1868 iar opera completa in 1869.Editura a refuzat sa puna in vanzare cartea temandu-se ca va fi inchisa pentru blasfemie si obscenitate.Luptandu-se sa gaseasca o editura pentru a-i publica cartea Lucien incepe lucrul la o carte de poezie...

6 poezii, 0 proze

IN

Ion Ninulescu

AutorClasic

Născut: 7 ianuarie 1881 Se stinge din viață la 11 aprile 1944 Copilăria o petrece la Slatina, orașul de baștină al părinților Școala primară și șase clase de liceu la Pitești Ultimele clase de liceu la București 1899 bacalaureatul 1900-1904 prezent la Paris. Intenționează să studieze dreptul la „Ecole de droit” 1906-1907 funcționar la Domeniile statului în Constanța Versuri: 1908 Romanțe pentru mai târziu Liturghii profane 1913 De vorbă cu mine însumi Cântec de leagăn 1930 Strofe pentru elementele naturii Strofe pentru cele patru anotimpuri Strofe pentru faptele diverse Strofe pentru mine singur Strofe pentru cel de sus 1936 Nu sunt ce par a fi 1943 Patrusprezece inedite Cinci grotești Proză: Casa cu geamurile portocalii Măști de bronz și lampioane de porțelan Roșu galben și albastru Mihail Sebastian despre Ion Minulescu: E un poet care și-a inventat singur tipul său de poezie. Nu-l datorează nimănui. În literatura românească nu are premergători, iar în literatura străină nu are...

0 poezii, 0 proze

cântec și tăcere...

de sorin saguna

începem cu liniștea celor mai dureroase nopți... amintirea ta-fericit albastru va fi prima! acum fredonăm lirica amintirilor albastre... prelungim cu liniștea celor mai înlăcrimate aripi... zborul...

PoezieAtelier

cântec și tăcere...

de sorin saguna

începem cu liniștea celor mai dureroase nopți... amintirea ta-fericit albastru va fi prima! acum fredonăm lirica amintirilor albastre... prelungim cu liniștea celor mai înlăcrimate aripi... zborul...

PoezieAtelier

freamăt și neastâmpăr

de FLOARE PETROV

iubirea completează distanța dintre mine și stele pe aripi de vis noaptea plutesc în astral se extinde cerul cu gândurile mele sunt izvor de speranțe în timp magistral. sunt sursă de cântec și de...

PoezieAtelier

Joc de cuvinte ...

de Crina P.

Un vis pierdut, O piatra sfaramata, Apa si foc. Cantec si tacere, Fericire si durere Soare si luna, Tot. Impreuna. Un ieri si un maine, Azi – clipe haine. Acum si departe, Un an ne desparte. Greu si...

PoezieAtelier

Nostalgie

de Roșcan Maria Ecaterina

Cu adieri de frunze moarte În suflet toamna îmi pătrunde, Ascult vrăjită al lor cântec Și o beție mă cuprinde. Și-n dansul frunzelor prin aer, Cu suflet trist, îndurerat, Pășesc alături de himera Ce...

PoezieAtelier

zarul de apă

de Ioan-Mircea Popovici

atunci, târziu, când ți-ai văzut menirea pe treptele-iluzii din umbrele de seară, ți-ai tras de dinlăuntru în afară un index pentru zar și-o lotcă pentru iară anul aleargă nebun prin tăcere și fum la...

PoezieAtelier

Pântecul vulpii

de Ovidiu Platon

Căutător în timp, în viscolul-și freamăt, Pe drumul către pântecul vulpii mă îndrept. De unde nu e zgomot, doar pace și soare, Un loc unde tăcerea e îmbrățișare. Acolo, în ascuns, lumea e o pânză, Pe...

PoezieAtelier

Colomba

de Ilarie Voronca

\"l\'axe du monde passe par tes hanches\" B. Fondane inima duce-n codru sub piept ca o caleașcă privirea-n desfrunzire pe-o gură precum scrin pleoapa mea de tine se umple ca o ceașcă și-oprești în...

PoezieClasic

femeie, pedeapsă a zilelor mele...

de Macovei Costel

erai primul meu anotimp iar eu sămânță ce-așteptam să încolțesc îmi așteptam mormântul pământul să mă-ntind, să mă dezmorțesc te-am dorit primăvară-n așternut și-ai început să-mi împletești zilele...

PoezieAtelier

* * *

de serghei esenin

Printre crengi eu n-am să-mi lunec văzul, Rătăcind să caut urme seci, Căci, cu părul-snop cum e ovăzul, Tu din vis mi-ai dispărut pe veci. Gingașă, frumoasă și subțire, Rumenă ca poamele erai,...

PoezieClasic