Poezie

Pântecul vulpii

1 min lectură·25 martie 2023

Mediu

Căutător în timp, în viscolul-și freamăt,

Pe drumul către pântecul vulpii mă îndrept.

De unde nu e zgomot, doar pace și soare,

Un loc unde tăcerea e îmbrățișare.

Acolo, în ascuns, lumea e o pânză,

Pe care-și pictează destinul și viața.

Cu nuanțe de vis și cu pensula-n mână,

Ating vălul nespus și pătrund în arcana.

În pântecul tău, e verde ca smaraldul,

Verde-izvor de șoaptă și lin răcoritor.

De sus, albastrul cer învăluie în caldul,

Îmbrățișare fină, a lumii în zbor.

Și roșul aprins, de foc și iubire,

Ne poartă în dans, spre inimi vibrând.

Fiecare culoare, cântec și dorință,

Îmbrățișarea tăcută, simțiri peregrinând.

Pântecul e galaxie, înlăuntru și-afară,

Cu milioane de stele, în strălucirea lor.

Și-am îmbrățișat culorile, în inima mea răsară,

Iar vulpea-și deschide porțile în zor.

Când mă întorc din vis, din tăcere și dor,

Un strop de aur aduc, pe aripa unei verșiuni.

În pântecu-ți, ce culori tăcute-ascunde,

Am fost și-am învățat, a iubirii contur.

00973

Ovidiu Platon. “Pântecul vulpii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-platon/poezie/14168838/pantecul-vulpii

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.