Poezie
femeie, pedeapsă a zilelor mele...
...jos în poarta Raiului...
1 min lectură·
Mediu
erai primul meu anotimp
iar eu sămânță ce-așteptam să încolțesc
îmi așteptam mormântul pământul
să mă-ntind, să mă dezmorțesc
te-am dorit primăvară-n așternut
și-ai început să-mi împletești zilele
coroană după coroană,
zâmbind dintre așternuturi
ca o amintire
mi-am dorit să-mi fii clopot
să nu mai rătăcesc noaptea în noapte
numai că iubirea bătea la și jumate
tulburând spaimele și trecerea
nămoloasă.
mi-am dorit să-mi fii curcubeu
dar plouai cu toate culorile amestecate
dintr-o lacrimă în alta
printre stâncile întrebărilor
te-am visat diamant, înfrumusețând lumea
dar lumina să sfărâma
împrăștiindu-se-n cioburi de culoare
un sânge mie, un nor ție
și mi-ai fost cântec
și-ai fost tăcere
și ne-am umplut sânul cu mere
și-am sărit gardul, fugind în lume
și-ai fost pământ
răvășit în brazde
și-ai păstrat sămânța
înmulțind-o: una c-o vară, alta c-o toamnă
și ascunși în iarnă...
012048
0
...și de lume..
și totuși...
\"mi-am dorit să-mi fii clopot
să nu mai rătăcesc noaptea în noapte
numai că iubirea bătea la și jumate
tulburând spaimele și trecerea
nămoloasă.\"
îmi place mult tumultul blând ce l-ai prins într-un prim anotimp..timp..
de la capătul lumii.