Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"apoi am atins piatra"20470 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Emil TudoracheET

Emil Tudorache

AutorAtelier

Un maltrator de cuvinte, care simte nevoia să scrie (de la 10 ani) și nu știe ce scrie (nici la 25). Trecător printr-o facultate de jurnalistică și un master de comunicare (evident, la SNSPA), actualemente făuritor de site-uri. Atins de șansă la finele anului 2002 când am debutat în revista Convorbiri literare, recidivând în 2003 și 2004, de data asta, și în săptămânalul U.S.R.-ului din ziarul Ziua, ca apoi, epuizat, să iau o scurtă pauză de vreo 2 ani. Devenit membru cu acte în regulă al comunității poezie.ro (așa se numea pe vremea mea) la începutul anului 2002, martor la propria-mi metamorfoză de la simplu membru la tânără nesperată speranță apoi instigator la revoltă și mai apoi martir-dezertor iar la final anonim la -10 nivel, am căzut în capcana de a crede că această comunitate poate fi prima mișcare literară virtuală pentru care poezia transcede granițele cuvântului. Nostalgic după era mea, acum aproape dispărută, cu prieteni câștigați datorită acestei comunități cu care am...

104 poezii, 0 proze

CD

Cosmin D

AutorAtelier

Imi placea uneori sa adorm langa florile verii, Si sa uit acea pace-otravita ce-o da renuntarea, Sa-ti ating doua coade din suflet ... De-ai stii... Noi amindoi am plans, intr-o noapte Si-apoi am uitat.

6 poezii, 0 proze

Daniel GradDG

Daniel Grad

AutorAtelier

N-am existat, apoi am existat. Acum sper că încă mai exist. completări: M-am născut oficial într-o noapte de decembrie în București, dar am început să trăiesc în noiembrie 2000 în M-ții Retezat (doar atât vă spun) La data de 26 mai 2003 am devenit membru www.poezie.ro și sper să rămân cât mai mult timp...

20 poezii, 0 proze

CL

Chetan Lucian

AutorAtelier

Am absolvit scoala generala nr.8 'Ioan Opris' din Turda,apoi profesionala,dupa care a urmat liceul seral si postliceala. Incercari de a scrie versuri am avut inca de pe bancile scolii genrale,unde am fost sustinut la gazeta scolii,iar apoi am mai fost sprijinit sa scriu poezie si pe bancile liceului seral dar fara a avea mari realizari,deoarece am scris doar ca un mic amator

2 poezii, 0 proze

A

a.b.c.

AutorAtelier

m-am nascut, am iubit, apoi am murit, si iar m-am trezit...

1 poezii, 0 proze

Baciu Crina MariaBM

Baciu Crina Maria

AutorAtelier

M-am nascut in 15 august 1986 in Fagaras. Cele mai vechi amintiri ale mele sunt din acel oras... Apoi am ajuns in Sibiu. Pe parcursul acestor ani, viata a fost o impletitura din fire negre si rosii incrustate cu vise, dorinte si fericiri. Scrisul meu curge din ranile ce si le provoaca reciproc cei doi eu. Pana si amintirea mea cea mai veche are in atomii ei doi eu: acum eu scriu si eu critica.

8 poezii, 0 proze

Iulia CabaIC

Iulia Caba

AutorAtelier

M-am nascut in Apateu. Am terminat liceul "Mihai Vitrazul" din Ineu, jud. Arad, iar apoi am urmat Facultatea da Litare, din cadrul Universitatii Oradea, specializarea engleza-romana.

2 poezii, 0 proze

Calin HeraCH

Calin Hera

AutorAtelier

Am publicat ceva poeme în reviste literare din anii 1985-1990. Apoi am făcut o pauză. În luna martie 2010 mi-a apărut un volum de poezie („Îmi pun singur miere în ceai”, editura Vinea).

6 poezii, 0 proze

Simion CozmescuSC

Simion Cozmescu

AutorAtelier

Am scris în tinerețe, pe la 20 de ani. Apoi am luat o mică pauză de alți 20. Din 2010 am reînceput să scriu, poezie în principal, postând pe diferite site-uri. Debutul oficial este în revista Algoritm Literar, cu poezia "Premiera baletului Somnul". Am mai apărut publicat, într-o antologie ,,Semințe Literare", o colecție de autori de interes local (orașul Călan) a lui Daniel Lăcătuș. Am fost editor/adminstrator pe site-ul Confluențe Lirice. Prezent în Antologia " Suflet Nemuritor" 2013 al revistei online de cultură " Popasuri Culturale", în antologia "Confesiuni în virtu@l" 2013 a site-ului Confluențe Lirice, în antologia Lira21 2013.Mai sunt. Premiul III la Concursul Literar "Visul" al Asociației "Florema Design" ediția 2013, secțiunea poezie. Am debutat cu volumul recenzat de Ottilia Ardeleanu "Poeme mai lungi decât numele tău" 2015. Apariții recente în Algoritm Literar nr.5 2015 , revista Singur nr 14 2015, în volumul colectiv selectiv "Gala Poezie de dragoste" al editurii Art...

459 poezii, 0 proze

FV

florin vaduva

AutorAtelier

M-am nascut in 7 octombrie 1947,o toamna secetoasa,cum a fost de fapt tot anul.Mi-am petrecut copilaria in satul meu natal ce se numeste Vineti(nu stiu nici acum de unde a primit acest nume),sat ce apartinea de Plasa Spineni, apoi mai tarziu de raionul Vedea,regiunea Pitesti.Parintii mei au fost tarani mijlocasi,cinstiti,gospodari si avand cultul muncii bine inradacinat in constiinta lor,calitate pe care mi-au transmiso si mie. Cele sapte clase elementare,le-am absolvit la scoala din sat si pot sa spun ca am invatat destul de bine,dar nici la nazbatii nu prea aveam concurenta,fapt care l-a determinat pe tatal meu sa viziteze mult prea des scoala,ocazii in care ma"educa",asa cum stia el mai bine. Apoi am fugit de acasa si pe furis am dat examen la scoala profesionala,fapt care m-a departat de casa pret de trei ani,la Targoviste.A urmat apoi liceul seral,Scoala Populara de Arta,armata si mai multe cursuri de sase luni sau de doi ani,in diverse specialitati.Am activat ca instructor...

2 poezii, 0 proze

apoi am atins piatra

de marlena braester

apoi am atins piatra smulsă deșertului și nisipul viitoarelor deșerturi mi s-a lipit de degete fire de nisip și de memorie în armonie minerală memorie întoarsă față în față piatră deșert în...

PoezieAtelier

Am fost

de veronica j

Am fost așa cum am crezut că trebuie să fiu. Am fost cum am crezut că e-nțelept. Am plâns un timp, m-am scuturat, m-am ridicat și am plecat spre altă viață, altă lume. Dar n-am știut că plec...

Atelier

Un tânăr pașnic și un viitor mare teolog...

de Anghelina Tiberiu

Căldura din Biserică nu se extindea și în exteriorul ei... din păcate. Mi-am tras cu nesaț mănușile în mâini si am ieșit din pronaosul bisericii expirând aburi fierbinți. Afară ningea liniștit,...

ProzăAtelier

Etruscul

de Mika Waltari

Zece cărți despre nemaipomenita viață a nemuritorului Turms, 520 450 î.Chr. CARTEA ÎNTÂI DELFI 1 Eu, Lars Turms, nemuritorul, m am deșteptat primăvara și am văzut pământul acoperit cu verdeață și...

ProzăClasic

vis zdrobit

de nichita dragos

Apoi ți-am atins părul cu palma și am făcut paradis , fără să-mi dau seama de lumea de culori . Apoi ți-am atins ochii , făcându-I infinit , fără să-mi dau seama de păsări – curcubeu din cer . Apoi...

PoezieAtelier

Îmblânzitorul de cerbi

de Paul Pietraru

Se întunecase de vreo oră, eram la masă în bucătărie, mâncam în linişte, un răcnet ca de fiară rănită mi-a ridicat privirea, ascultam atent, am întins furculița către farfurie, al doilea răcnet, mai...

ProzăAtelier

Tăcerea care strigă

de ovidiu cristian dinica

Zidurile se ridicau masive de-o parte și de alta a străzii, închizând-o într-o cetate tăcută, fără început și fără sfârșit. Le simțeam dominând spațiul, înălțate parcă până la cer, opace și...

ProzăAtelier

Despre piatră eu tac

de Ela Victoria Luca

eu nu am atins niciodată poarta sărutului am înălțat ochii spre un chip absent de m-ar fi privit aș fi fost atât de iubită încât infernul nu s-ar mai fi scris nici în biblie tăcerea mea nu este...

PoezieAtelier

copilărie oarbă

de Dorina Șișu

Flămândă și oarbă m-am aplecat spre tine să mă sorbi ca pe un vis pustiu. dar spinii aceștia prin urme mă lasă, sângele-ncepe ființa să tacă. Tot mai înalt chipul te arde, întinde o mână ți-n verde...

Atelier

copilărie oarbă

de Dorina Șișu

Flămândă și oarbă, m-am aplecat spre tine să poți sorbi visul-pustiu, dar spinii aceștia prin urme mă lasă, sângele-ncepe ființa să tacă, tot mai înalt chipul te arde, întinde o mână în verde mă...

PoezieAtelier