Baciu Crina Maria

Îi simțeam vibrația, ceva înăuntru pulsa desfigurându-mă. Devenea tot mai dureros când, zvâcni în mii de suliți, lăsându-mă fără trup. Mi-a spart orgoliile și iluziile și m-a lăsat singur și

S-a spart cerul și am rămas acum cu ochii larg deschiși privind cum fiecare ciob mă sfâșâie tăcut. Nu știu, să râd, să plâng? Nu cred că mai are importanță, e de-ajuns că simt. Așa nu mai

Azi nu e o zi ca oricare zi, e ziua, când văd prăpastia hâdă în care mă uitam demult, pe care vroiam să o cuprind și al cărei perete vroiam să fiu. Azi e și ziua în care văd că vreau să fiu

Dacă cerneala ar avea viață ar înflori în mii de fractali ondulați și ar reinventa lumea… Le-ar desena oamenilor flori pe buze, pe obraji, pe umeri, pe piept ! Le-ar mișca trupurile și i-ar

Am reușit să reconvertesc în al meu tot ce făcusem al tău: se zbăteau și pulsau îndrăcit, în bașicile lor de gheață rulau amintirile noastre - ce cinema nefiresc!- se spărgeau apoi în

Începuse să plângă cu lacrimi de ceară, le simțea firbinți pe piept și pe brațe dar flacara ardea nevăzută. A mai ramas o lumânare în formă de om, care zâmbește, se-ncruntă, chiar cască, uitând

Cu pielea încrețită de apă, plutea. Privirea parea să caute-n ceruri dar și cerul și marea striveau, și clipea. Când: simte! O atingere, căldură… Și-au deschis piepturile și c-o-mbrățișare,