Mesaj inutil
Iubitul meu, dac-ai mai atinge trupul ce e dat uitării acum, undeva între sâni ai să simți pulsând un organ ce nu trebuia să existe. Arată ca un crin din trup de meduză și doare cand stau
Din nou
Îi simțeam vibrația, ceva înăuntru pulsa desfigurându-mă. Devenea tot mai dureros când, zvâcni în mii de suliți, lăsându-mă fără trup. Mi-a spart orgoliile și iluziile și m-a lăsat singur și
Descotorosit
S-a spart cerul și am rămas acum cu ochii larg deschiși privind cum fiecare ciob mă sfâșâie tăcut. Nu știu, să râd, să plâng? Nu cred că mai are importanță, e de-ajuns că simt. Așa nu mai
Într-o luni
Azi nu e o zi ca oricare zi, e ziua, când văd prăpastia hâdă în care mă uitam demult, pe care vroiam să o cuprind și al cărei perete vroiam să fiu. Azi e și ziua în care văd că vreau să fiu
De ce nu e lumea albastra ?
Dacă cerneala ar avea viață ar înflori în mii de fractali ondulați și ar reinventa lumea… Le-ar desena oamenilor flori pe buze, pe obraji, pe umeri, pe piept ! Le-ar mișca trupurile și i-ar
Descantec
Am reușit să reconvertesc în al meu tot ce făcusem al tău: se zbăteau și pulsau îndrăcit, în bașicile lor de gheață rulau amintirile noastre - ce cinema nefiresc!- se spărgeau apoi în
Temeri
Începuse să plângă cu lacrimi de ceară, le simțea firbinți pe piept și pe brațe dar flacara ardea nevăzută. A mai ramas o lumânare în formă de om, care zâmbește, se-ncruntă, chiar cască, uitând
Incomplet
Cu pielea încrețită de apă, plutea. Privirea parea să caute-n ceruri dar și cerul și marea striveau, și clipea. Când: simte! O atingere, căldură… Și-au deschis piepturile și c-o-mbrățișare,
