"Zbor de fluturi" – 14653 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDoina Bulzan
Născută în 26 septembrie în județul Bihor. Am absolvit Institutul psihopedagogic și Facultatea de litere din Oradea. Debutul literar a avut loc în cadrul cenaclului din Oradea. Am publicat articole de specialitate în revista editată de Casa Corpului Didactic din același oraș. De mică mi-a plăcut să zbor cu fluturii, să plutesc cu norii, să râd cu soarele, să dansez cu fulgii de nea, să cânt cu florile, să.... iubesc tot ce mă încojoară.
31 poezii, 0 proze
Apati Vasile-Cornel
"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...
4 poezii, 0 proze
Gabriela David
Sunt un fluture, azi ma ascund in coltul meu, parasita; maine zbor spre cele mai albastre si inalte clipe efemere. Sunt un vers, azi necitit si parasit pe-o coala orbitor de goala; maine, un castel de ganduri si patimi adanci. Sunt a nimanui cand versul parasit asteapta singur un suflu; sunt a tuturor cand castelul de ganduri se izbeste de ecoul unor pasi. Astept ecoul pasilor vostri. adresa mail:gabriella_cnx@yahoo.co.uk
34 poezii, 0 proze
Chitoveanu Victoria
O viata de om oarecare. Frgment autobiografic din:Ramas bun, insula Vancouver! Daca s-ar intampla minunea,sa-mi reiau viata de la capat, mi-as alege meseria de calator fara tinta pe Terra, sa traiesc momentele magnifice in orice clipa, atunci cand as simti ca fac parte din ceea ce vad oriunde m-as afla pe Pamant. M-as considera un naufragiat al clipei necunoscute in care ma aflu sau care se afla in vecinatatea mea, mi-as dori ca viata sa mi se transorme intr-un zbor de-a lungul si de-a latul Terrei, cu opriri care mi-ar permite atat cat sa vad frumusetile necunoscute, pornind cu sufletul gol, plecand cu el incarcat cu tot ce as dori sa vad, atunci m-as ridica spre steaua mea cu sufletul impacat: am trait, am vazut tot ceea ce se putea vedea, tot ce inseamna frumusete pe Terra! Ferice de cei care au cea mai mare parte a vietii lor programata de marele Creator pentru asa ceva! Data nasterii: 2 sept. 1944 Brasov Profesia:medic veterinar Pseudonim folosit: Megrig Smaranda Megrig este mult...
14 poezii, 0 proze
Raluca Constanta Burcea
Absolventa a Facultatii de Jurnalism Bucuresti. Autoare a volumului de versuri Lectia de zbor.
4 poezii, 0 proze
iulian vadean
...nu-mi plac lucrurile de vazut...ascult muzica de mirosit si ma inchin unghiurilor... imi place sa cred ca exista fosnetul ierbii in crestere... borcanul cu sare din peretele casei ocnasului... ideea de zbor vertical si caderea totdeauna-n picioare... picioarele mele pe picior de plecare... caini manjiti cu sangele sorei mele... tristetea de a nu ma vedea murind... neputinta omului de a nu se naste... tu... eu... noi...
19 poezii, 0 proze
ghereben anamaria
¨m-am nascut,traiesc putin si apoi mor si intre timp am intamplator senzatia ca zbor....stiu de unde am plecat dar nu stiu unde o sa ajung dar am un feelig ca o sa fiu fizic la 4 metrii sub pamant¨....sunt un copil de 15-16 care rataceste pe taramul poeziei...asta sunt eu...
6 poezii, 0 proze
ion pascal vlad
Studii post-liceale specialitatea mecanica volume publiucate: "Arderi filtrate" - poeme - Ed. "Litera"1986. Debut. "Singurătatea căsniciei" - poeme - Ed. "Focus" Petrosani,2002 "Starea de zbor și starea de reptilă" - poeme -Ed."Grinta" Cluj-Napoca, 2004. "Omul scorbură" Ed."Autograf-MJM" - poeme - Craiova, 2006. "Rugul din temniță" - eseuri - Ed. "Măiastra" Tg. jiu, 2009. "Călător în lumi paralele" - reportaje - Ed. "Măiastra" Tg. jiu, 2009. Colaborări sporadice la revistele "Ramuri", "Luceafărul", "Orizont" "Tribuna","Semne"...și altele
50 poezii, 0 proze
Mari Maricica Ababei Pipică
Scriu la granița dintre rigiditatea cimentului cotidian și căldura trăirilor interioare, căutând mereu un echilibru între beton și trăiri. Pregătesc un volum de debut și cred că poezia este singura care ne poate scrie, în final, o adevărată linie de zbor.
24 poezii, 0 proze
Teodor Scarlat
Teodor Scarlat (n. 6 octombrie 1907, d. 18 decembrie 1977) a fost un poet român. Volumul său de debut urma să fie "Dicteuri pentru fantoma ta", la editura unu, 1934, dar manuscrisul a fost pierdut înainte de a se preda la tipar. Câteva decenii mai târziu, acesta este redescoperit și publicat parțial (unele poeme "aberative" au fost eliminate) în 1972, la Editura Litera, în regia autorului și a lui Sașa Pană. Poemele cuprinse sunt asemănătoare cu cele ale lui Constantin Nisipeanu, Virgil Carianopol, Sașa Pană din aceeași perioadă. Opere * Claviaturi, Tipografia Bucovina I.E. Toroțiu, București, 1936 * Viața la-ntâmplare, Editura Cartea Românească, București, 1938 (roman) * Floarea reginei, București, 1939 * Ora de zbor, Editura Cartea Românească, București, 1940 * Vatra magilor, Editura Cartea Românească, București, 1943 * Poeme, Editura pentru Literatură, București, 1969 * Dicteuri pentru fantoma ta, Editura Litera, București, 1972 (cu o scrisoare către Sașa Pană și replica acestuia)...
3 poezii, 0 proze
Zbor de fluturi
de Tarniceri Aurelia
m-am plecat pe genunchi pentru-a culege cioburile viselor mele le adunam, unul câte unul căuș cât mai aproape de inimă nădăjduind ca bătăile ei să le readucă culoarea în obraji și zâmbetul, acel...
In zbor de fluturi lucii
de Roxana Breazu
Straine, zbor de nouri, pe patul cel ceresc, In tine magic-apusul si zorii se-mpletesc In zbor de fluturi lucii, in adiere calda Se joaca-n soare palid, cu umbra-ti tot mai alba Aproape, in adancuri,...
fluturi de decembrie
de valeria tamas
Priveste iubito zborul fluturilor, Sub soarele iernii au pornit-o la joaca La streasina apa rade în sloiuri Ferestrele si-au pus dantele de gheata. Din hornuri alene, fumul hoinar A iesit din casa...
poezii de dragoste
de x
Lasă-mi fluturii să zboare, prin zăpezile târzii Și din viscole să fure, ura vechilor iubiri, Pune-le pe aripi nume, pune tot ce tu mai știi Că va putrezi odată, printre umbre și-amintiri. Dă-le...
Inceput de primavara
de MARILENA MIHAI
Zana Iarna Aduna copiii zapezii Si cheama in zbor de fluturi Martisor alb-rosu de primavara. Platoul luminii Etaleaza ghioceii Asteptand semn clar Inceput de primavara. Cerul albastru Cuprinde-n zare...
urmă de umbră
de Ursu Marian Florentin
tresari câteodată când ți se pare c-aș fi eu în mersul unui peregrin, în trupul unui copac, într-o ploaie de fluturi, în reflexia unui pahar, în ultimul rând de la coada unui zbor de tăcere spre...
Fluturi nebuni
de Paul Bogdan
Ne împletim, ne împleticim ca doi fluturi legați de aripi, purtați de vânt într-un dans aparent fără de noimă. Ne dăm lumina prin care ne fluturăm culorile și câteodată vreo doi stropi de întuneric,...
ultima incercare de a sublinia candidia
de Bude Viorel
ne-am făcut timp să mai simțim [parte din noi] căldura dogoritoare a inimii, însă... mai rămâne să protejăm sinceritatea cu care-am născut dorințe printre care aceea de a trăi măcar clipele furate în...
poeme de iubire
de x
Din creștet până-n talpă, sub picior Simt o durere care mă frământă Și nu găsesc răspuns la toate, Ce-n trup am strâns și mă-nspăimântă. Am altă stare care mă cuprinde Cu mâini neputincioase să dea...
poezii de dragoste
de x
Dacă visul sau iubirea au rămas trecut pustiu, Într-un suflet care astăzi nu își dorește nimic, Până unde este viață lâng-un țărm care nu-l știu, Unde gândul mă așteaptă din adâncuri să-l ridic? Dacă...
