Doina Bulzan

A fi sau a iubi! Azi vorbele tale m-au atacat pe nepregătite, m-au prin în cleștele lor, m-au biciuit până la sânge, înfulecând nemiloase din durerea mea, când au văzut că sunt la

Cine sunt eu? Sunt gingașul răsărit cu sărutarea dulce a zorilor; sunt casa pe care ai construit-o, la chemarea cuvântului; sunt lemnul din care e făcut scaunul pe care

Azi, am cunoscut un prozator foarte dinamic și proteic, domnul Mircea Pora, care a poposit pentru câteva ore și la cenaclul literar din Oradea, unde ne-a încântat cu lectura unor fragmente din

Gândurile mele , păsări albe... păsări negre ... zboară cât în cer... cât pe pământ.. cât în jale , cât în cânt... se adună apoi stol după stol lăsându-mă amețit și gol!

După o zi grea de muncă ,ce te poate relaxa mai mult decât întâlnirea cu arta ,indiferent sub ce formă ar fi ea? Joi ,18 martie 2010, a fost o mare sărbătoare pentru cenaclul literar din Oradea

Se-nalță-n ceruri albe, din veșnica noapte, Prin neguri crude,timpul greu răzbate, Iubirea-ți, se transformă-n dulci șoapte.. Mă cheamă și-un fior trupu-mi străbate ... Nu pot să fug!mi-e

IUBIREA Iubirea mea, lavă ce se revarsă peste marginile neîncăpătoarelor cuvinte, căutând puritatea în noroaie, oaze în deșert... ...floarea de colț, ce crește doar pentru

Plâng copacii ,rând pe rând, Lacrimi ruginii varsă întruna! Plâng! după mireasma florilor de mai, După cântecul păstorilor din nai, După mângâierea caldelor ploi, După roadele dulci,

Plânge cerul cu fața-n cruce, puritatea adamică ce s-a pierdut! Plânge marea,urmele pașilor îndrăgostiți, Pe nisipul torid al verii deșertice! Urlă animalele junglei citadine, adunându-se în

Îngerul m-a lăsat de mână, în mijlocul pădurii, mi-a arătat poteca spre panta abruptă, ce duce spre vârful credinței, apoi a dispărut în lumină. L-am strigat dar nu m-a auzit! M-a lăsat în

Convoi de vorbe moarte , ne însoțeau prin parcul solitar. Fantomele vechilor iubiri , dansau printre copacii goi, în ritmul tăcut al morții! Filmul iubirii noastre rula

Convoi de vorbe moarte ne însoțeau prin parcul solitar. Scheletele vechilor iubiri, dansau printre copacii goi, în ritmul funebru al

Timpul nu mai are răbdare cu mine, mă ceartă,mă pedepsește, tăindu-mi porția de fericire! Îmi apasă umerii goi în fiecare zi, cu nori și ploi! Și lasă răni

Scrisoare Dragul meu, Iubirea de tine, se revarsă peste marginile încăpătoarelor cuvinte! Răsună și acum urmele pașilor tăi în

A murit iubirea? Cerul,scaldă-n lacrimi Mormintele reci; Aud chemările îndrăgostiților, Prizonieri ai morții, Și.... plâng! Sunt

Iartă-mă ,că atat de mult te-am iubit, Că am vrut să zbori de fericit, Că mi-am facut covor din vise, Iartă-mă, pentru vorbele spuse! Iertare îmi cer pentru toate,

MELANCOLIE Cad lacrimile mele, Frunze aramii Din copacii toamnei, Lasand in urma lor Torenti fierbinti, Iar ochii mei cuminti, S-au transformat

TRUPUL MEU Padurile tinere au luat foc, Lanurile abia date in parg, au ars , Animalele speriate au fugit, Izolat, copacul vietii a ramas! Alerg sa vad

IUBITULE ! Aprinde farul din sufletul tău, Să-mi lumineze drumul În noaptea vieții, C-am ostenit orbecâind mereu, Nici soarele nu-l mai văd Din cauza ceții. Aprinde