prin perdeaua de apă măruntă
țesută-ntre cer și pământ
hoinăream de mână c-un gând
ca o fetiță șireată îl dam de-a dura
și-l ascundeam în mâna stângă
și-l astupam cu gura
poate că-i
ne-om întâlni în cântul firii
sorbind o veșnicie-n doi,
vom săruta talpa iubirii,
jertfi-vom inimi de eroi
eroi a cea dintâi iubiri
nestinsă-n veci și sfântă,
liman al oricăror simțiri
când
s-a făcut cioburi privirea de smarald
în urma ei,
poetul care cântă
poartă-n desagă întrebări
(nu știu de-l mai frământă)
și nestemate încă-s în traista firii lui
poetul care cântă
de
E vorba despre un ciorchine
Din care am gustat plăcerea,
Din via lumii ce ne-aține
Și-i mult mai dulce decat mierea
Și bob cu bob l-am devorat
Împinsă de dorință,
Iar el mai mândru a
RB