Feru Emilia

Când simți că nu mai poți , Când simți că nu mai merge, Când tot ce este în jur te face să cedezi- Gândește-te măcar acum o clipă și te încrede În viitorul tău și-al lumii întregi Te rog și nu

Copilul este o făclie dulce, veșnic luminată Cu pașii lui și soarele se dă mai la o parte. El știe că, venind aici, în lumea cea pierdută, Va trebui, trudind cu greu al vieții rost să-l afle Că

Lumina îmi trezește cu surâsul ei - speranța Iubirea mă lasă să cred mereu că-i viața Și poate că, totuși, va fi un ecou de tăcere, Lumina, iubirea cu surâsul lor fericirea. Lumina îmi îmbie cu

Crucea stă în fața ta și plânge Tu te duci nepăsător, așa…, tot înainte, Zilele vin și trec în valea suspinând a sânge Nopțile sunt mai reci ca moartea răpirii

Cine suntem noi, de unde venim și încotro mergem sunt întrebări existențialiste pe care, fără să vrem, ni le punem atunci când reflectăm asupra propriei naturi umane, atunci când vrem să ne aflăm

Am încercat să prind un tren al vieții Și am crezut că l-am pierdut… Am încercat să scap de a mea dorință Ca iar și iar să plâng. Am vrut de multe ori în nopți senine Un vis ca să mi

Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată. Cine știe dacă nu