Poezie

poeme de iubire

povara de pe gene

1 min lectură·12 septembrie 2009

Mediu

Din creștet până-n talpă, sub picior

Simt o durere care mă frământă

Și nu găsesc răspuns la toate,

Ce-n trup am strâns și mă-nspăimântă.

Am altă stare care mă cuprinde

Cu mâini neputincioase să dea rost,

Atâtor temeri ce doresc să-mi spună

Că sufletul prin alte vieți a fost.

Pe gene ziua-mi stă ca o povară,

Iar umerii par grei de-atâta frig,

Cuvintele s-au rătăcit pe buze

Și n-are rost pe mine să mă strig.

În fața mea un altul stă și plânge

Ascuns după un colț de zare-ntunecat,

Avem aceleași mâini și-aceleași riduri

Ce peste frunte timpul le-a crestat.

Stă fumul alb ca-ntr-un apus de rugăciune

Învăluind altarul fără sfinți,

În timp ce eu privind un zbor de fluturi

Mă-ntreb de ce-mi sunt pașii mai cuminți.

Dar se coboară sângele în gleznă

Ca lama unui plug neascuțit

Și nu mai calc pe umbre niciodată

Cand usile se-nchid in asfintit.

001.332

x. “poeme de iubire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/x-0032834/poezie/13905973/poeme-de-iubire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.