"Strigătul" – 13883 rezultate
0.01 secundeMeilisearchtincuta horonceanu bernevic
Volume de poezie: Vitrina în care dorm mirii- Editura Fundației Culturale Cancicov, Bacău, 2002 Poezii pentru Tudorel-carte de colorat- Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2006 Zâmbește, copilărie! poezii pentru copii- Editura Cdpress, București, 2009 Pipo mă învață cifrele, (coautor), Editura Cdpress, București, 2009 Strigătul ca o punte, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010 Cartea bunicilor mei, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2012 Membră USR 2011 Prezentă în antologiile: Creatori din Moldova de mijloc, Editura Casa Scriitorilor, Bacău, 2005 Starea de necesitate, Bacău, 2001, Vara visurilor mele, București, 2005 Prezentă pe caseta Mai e poezie în lume -recitativ,editată cu sprijinul Fundației Paul Polidor-București, 1999. Premiul al- III-lea la Festivalul George Bacovia, Bacău, 2000 Mențiune la Festivalul Moștenirea Văcăreștilor, Tîrgoviște, 2001 Premiul I de debut în volum la Festivalul Concurs-National de Poezie Avangarda XXII, Bacău, 2001 Premiul al-II-lea la Concursul „Vara...
89 poezii, 0 proze
george geafir
Membru al Uniunii Scriitorilor filiala Craiova din 1996. Până în prezent a publicat următoarele volume: - Papagalii sau monumentul prostiei (schițe umoristice), 1994, Editura Meridian Craiova; - Iubire și speranță (roman), 1994, Editura Spirit Românesc Craiova; - Păcală avocat (antologie de satiră și umor), 1995,în colaborare cu Valentin Smarand Popescu, Editura Spirit Românesc Craiova; - Noul Babilon (proză umoristică), 1995, Editura Spirit Românesc Craiova; - Lux de jeratic (aforisme, definiții), 1998, Editura RAMURI Craiova; - Capul piramidal și efectul de piramidă (aforisme și schițe umoristice), 2001, Editura ROM TPT Craiova; - Rochia de mireasă( nuvele), 2003, Editura Spirit Românesc, Craiova; - Moartea câinelui (nuvelă), 2006, Editura Scrisul Românesc Craiova; - Strigătul tăcerii, aforisme, 2009, Editura ARPIF-Pres APIMED, Fundația "Eugeniu Carada", Craiova. - DE VORBÃ CU NIMENI, psiho-satiră, Editura RAMURI, Craiova, 2013. În antologii: -"Sud-Vest Oltenia. O antologie a...
164 poezii, 0 proze
Rogozea Isabela
Si cand te gandesti ca in orice moment totul poate sa piara..... In singuratatea noastra universala,nascuti accidental dintr-un pamant tacut,traind la voia intamplarii,ne inhamam la trairi peste limita supravietuirii iar strigatele noastre au ecou indepartat, se lovesc de galaxii si apoi pier epuizate in neant.Cine poate definii dreptatea in cazul de fata? Am luptat secole intregi pentru ea si inca mai luptam...insa firea ramane aceeasi:nedreapta si fara mila.
1 poezii, 0 proze
Ion Marinescu
(n. 09.02.1927 – d. 06.05.1991) Poet, prozator, culegător de folclor și publicist. Autor a numeroase piese de teatru, proze, epigrame, fabule. Profesor de limba și literatura română la școala generală și liceul din orașul Călan. Fost director al școlii generale din localitate. -Volume colective: *Tinerețe fără bătrânețe (folclor din regiunea Hunedoara - culegere coordonată de Clemente Constandin) - Casa regională a creației populare 1961 *Ghici ghicitoarea mea - Editura Tineretului 1965 *Ceteră cu glas de foc (Folclor poetic din regiunea Hunedoara) - Casa regională a creației populare 1965 *Ghicitori - Editura: Ion Creangă - 1972 *Strigături din Hunedoara (culegere întocmită și îngrijită de Clemente Constandin și Aurelian Sârbu) - Deva 1972 *Sub arcuri de lumini (Volum îngrijit de Silviu Guga și Ion Marinescu) - Deva 1979 -Editează de asemenea o monografie a satului Chitid - Deva 1972
14 poezii, 0 proze
Stratulat Claudiu
Buzele reci ale ghetii care zboara ... seamana cu infernul dulce al versului ...
62 poezii, 0 proze
Stratulat Adel
1 poezii, 0 proze
Mariana Stratulat
Poetă, prozatoare, jurnalistă, autoare de piese de teatru şi literatură pentru copii Născută la 20 iunie 1977, în Vârşeţ, Serbia Studii: 2019–2020: Absolvă studiile de masterat la Școala de Înalte Studii de Specialitate pentru Educatori „Mihailo Palov” din Vârșeț cu nota medie 10,00. Mentor: prof. univ. dr. Brânduşa Juică 2022: Se înscrie la Şcoala Doctorală din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Domeniul de specializare: Ştiinţe umaniste/Filologie. Titlul tezei de doctorat: Aspecte culturale ale românilor din Serbia în paginile săptămânalului „Libertatea”. Coordonator ştiinţific: prof. univ. dr. Otilia Hedeşan 2010: Absolvă cursurile Școlii de Vară de Jurnalism organizate de Centrul de Jurnalism din Româneşti, comuna Tomeşti, judeţul Timiş. Cursurile au fost conduse de scriitorul și criticul literar Marian Odangiu, președinte al Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România. Activitatea profesională 2020: La 26 octombrie, în baza Deciziei Consiliului de administrație...
49 poezii, 0 proze
Anca Ioana Stratulat
facultatea de filosofie si Jurnalism la Bucuresti acum multi,multi ani si S. Giovanni Batista Italia . Incerc sa gandesc in limba romana.
11 poezii, 0 proze
Mariana Rogoz Stratulat
57 poezii, 0 proze
Ion Moraru
M-am nascut si am strigat DECEPTIE Am crescut si am trait DECEPTIA Voi muri DECEPTIONAT...
2 poezii, 0 proze
Strigătul
de Petre Augustin
Iubire, Alambicată formă de mișcare, Cine va auzi ecoul țipătului tău ? Om învechit în doagele de os ale planetei, Cine va auzi șoapta iubirii tale ? Ecoul ?
strigatul
de liviu gradinariu
strigatul(templului) am ascuns tarmurile in virtuti aruncate-n nisipuri secetoase si n-am zidit templul in linistile padurii fluide umbre urcate pe cruce seismul sperantei zguduindu-mi cuvintele...
Strigătul
de Nina Cassian
Cu o mînă de apă te-am atins. Cu o gură de apă te-am strigat. Înecată eram în iubire ca într-un înec adevărat. Tu mergeai pe mal, drept și viu și surd, asurzit de vîntul de sud și de strigătul meu...
Strigatul
de Mihai Chilaru
Strigatul din mine in cantec se ascunde plangand in melodii. Strigatul din mine te cheama, tu nu-l auzi. Melodii sa cante in noapte. Melodii sa cante in zi. Melodii se nasc in mine cantand in...
Strigatul
de Cristina I. Bunea
Strigatul urma o linie calma si precisa. Fara impuritati, fara disonante. Isi manca golul si aparea si mai gigantic ca la inceput- sfarsit- inceput- sfarsit-inceput. Numai ca fara jocuri de cuvinte....
strigătul
de Ela Victoria Luca
trec tăcută prin ziduri mă descopăr de frunze nu pot fi eva sunt doar o femeie de ceață port auriu pe frunte mă învârt în negru ca într-un plâns târziu decupez din destin moartea îmi fac din ea o...
Strigătul
de Vasile Mihalache
Colțul din care plusezi cu o treflă Întinde plasa păianjenului, Capcane de luptător. Pansament pentru absență te vor găsi După aburul vocii din pahare cu gura în jos, Își vor aminti de un lucru des...
strigătul
de masha djinn (nepoata)
totul era sigur. nu era nici soare, nici lună. nu ploua, nu bătea vântul. (eram un ou mic într-un cuib mare) puteam face mental căpițe de fân, punând fiecare pai la locul potrivit în timp-record și...
Strigătul
de Ioan-Mircea Popovici
(deeel-fiiiii-nuuu...) a strigat călărețul Marelui Alb ținând umbrela lui toma deasupra gemenilor romulus și remus baricada aceasta-i făcută azi din suflete îngemănate sufletelor de atunci veniți cu...
Strigătul
de Cristina Sorg
Plouă secetă peste suflet și foame. Afară drumuri, cărări, vene pe obraji, prea multă apă. Băiatul privește și mânerul cuțitului îi e topit în mână. Privește-l. O strigă. Dar ea preferă focul nu...
