strigătul

(dorm ca un) copil nemișcat
în pântecul mamei
în ochiul tatălui

îndeajuns de aproape de lume
îndeajuns de departe de mine
nu mai știu
cum mă nasc din lumină
cum voi muri prin tine
tu cel deja trăit
aici în cordul meu
fără strigăt

trec tăcută prin ziduri
mă descopăr de frunze
nu pot fi eva
sunt doar
o femeie de ceață
port auriu pe frunte
mă învârt în negru
ca într-un plâns târziu

decupez din destin moartea
îmi fac din ea o trenă
supuse
obiectele îmi deschid apa
merg maiestuoasă

... aș scoate \"dorm ca un\" și aș uni prima strofă cu a doua

no, io-te am auzit bine \"strigătul\" tău. mi-o plăcut și inversarea. am unit unde era de unit, bună percepție. și am eliminat acolo, că, da, dreptate ai. mulțam fain.

ela

o poezie de fine decupaje si intreteseri, de materializari si dematerializari succesive. poate cea mai buna din sirul celor dedicate realizarii ipotetice de prunci, la moda pe site. in poezia abstracta ajuta mult versul scurt si timbrul cameral.

oops, nu mă știam en vogue, de obicei sunt demodată sau avant la mode. mulțam, ai trecut și tu prin ziduri, pesemne, cu strigătul mut din tine, de percepi așa materializările/dematerializările; și timbrul. gracias.

Ela

mă tot întreabă un gând, aruncând cu portocale prin încăpătoarea mea sală a minții plină cu ecouri:
dacă nu cumva moartea se moștenește genetic, este \"ceva\" pus înainte de trecere a embrionului în faza a doua sau (lunec într-un domeniu care nu mă cunoaște!)important este că ne naștem...!
Intru acum în textul tău, scot pălăria, o țin frumos între mâini și timid zic:
ziduri, frunze, Eva, ceață
aur, negru, frunte, plâns
moartea, trenă, apa, merg, lume, mine
lumină, tine, trăit, cord
fărăstrigăt(asa vreau io!)stop

ciclul vieții trecând pe cadranul ei în dreptul orei precise
ne ține într-un suspans care ne face să credem că Doamne-Doamne are un umor morbid când ne alege fie venirea sau plecarea
când este vorba despre venirea unui \"ram\" din trunchiul nostru ni se cam luminează inelele în tulpină și tu ai aceste elemente pa care nu întâmplător le-am \"extras\"(le pun la loc, promit!)care exprimă ceea ce ai pe brațe când ți-e frică!
Văd că am răstălmăcit poemul tău când puteam să spun simplu:
\"strigătul este ecoul de peste milenii, Bunule, Binecuvântează vocea aceasta!\"
cu stimă și (bănuiesc că trebuie)scuze Val Al-IV-lea!

moartea strigă fiind amenințată de viață, de naștere...viața strigă fiind amenințată de înstrăinare și moarte...nu o moarte trupească cât sufletească \"îndeajuns de departe de mine\"...versurile tale sunt frumoase și nu se expun gata revelate, ele mai degrabă sugerează și te provoacă la decorticarea textului de sâmburii esențiali..

Copilă fiind, credeam că în paradis erau portocali. Mulțumesc pentru că ai desprins elementele esențiale din compoziție, așa este, când mă tem, strigătul devine ecou, și e viață, și e moarte, și e negru, și e auriu, e ceață, e trenă, plâns...

Ela

\'o femeie de ceață
port auriu pe frunte
mă învârt în negru
ca într-un plâns târziu
decupez din destin moartea
îmi fac din ea o trenă \'
văd aici un autoportret poetic redat prin puterea cuvintelor.
tensiunea crește printr-o nesiguranță lucidă și mută care totuși se transformă înre-un strigăt interior foarte puternic
\'mă tem\'
numai bine

Gabriela, da, e o tensiune continuă viață-moarte, nașterea fiind undeva scurt-circuitul, cel care rupe acest lanț, pentru a-l țese altfel, ami departe. Mulțam frumos.

Robert, tu ai aprcurs povestea în defășurare, ai mers pe urma pașilor \"evei\", i-ai perceput des-ființarea, apariția, iubirea, teama, umbra, pierderea. Mulțumesc pentru că poți vedea totul așa clar.

Ștefan, da, am lăsat printre stări și nesiguranța, și incertitudinea, o tăcere în care totul se adună, vibrând viu, chiar dacă sună departe clopotul. Mulțumesc.

Ela