Sufletul a fugit din mine...
Tu poți înțelege?
A..tu ești ăla care șterge tot..
Citești cel puțin? Aiurea...
Eu sunt diamantul..
mă confund cu pământul
să ajung până la ea...
libertatea...
Mă vindec de naștere
în deșertul fluid.
Pământul din mine
plin de răni
absoarbe ochiul născut
din lacrima oceanică
ce va ascunde lent
păcatele din noi.
Nu se poate trăi
cu celălalt din mine.
Tăcerea devenise o rană
pe buzele mele.
Sângele se deseneaza
printre riduri tot mai adânci
până la oase.
Cu dinții plini de bale
prăbușirea mă mânca de
Celălalt mirosea
bucata de înger
căzută din el.
Ascultam fiecare
mișcare.
Mirosul avea
un sunet al lui
de înger căzut.
Mișcarea însăși
se degradase
în zborul frânt.
Tăcerea combina
nuanțe
Există o degradare.
La început e cuvântul.
Oamenilor li se hărăzește
a cuvânta.
Cuvintele se degradează
prin vorbă.
Vorbele se prefac în șabloane:
mi-e dor de tine.
Singurătatea devine
Oamenii ți-au fost haini.
Ascunde-le și lacrima
și zâmbetul.
Nu te uita la cer,
apleacă-ți capul.
Așteaptă să-ți fie fruntea
lespede călcată greu
de talpa vieții.
Nu cere,
nu
Am sădit flori
să pot păstra o parte din tine.
Þi-am dăruit frunze și iarbă
să te poți agăța
de rădăcinile lor.
Am născut cuvinte,
amestecându-le cu pământul
poate vor ajunge la tine.
Voi
De patru nopți doar pădure. Făceam popasuri pe lângă sate născute din stea, ne putrezea spititul în această lumină de aquarium densă ca apa. De ce m-aș trez? De ce acum când mă simt atât de ciudat în
AS