Poezii

Sufletul a fugit din mine... Tu poți înțelege? A..tu ești ăla care șterge tot.. Citești cel puțin? Aiurea... Eu sunt diamantul.. mă confund cu pământul să ajung până la ea... libertatea...

ASAnca Ioana Stratulat

0

4

Iarba inventează fantome, voi venii din pământ și-norocoasa clipă, panglici de ploi peste umerii tăi am să plâng.

ASAnca Ioana Stratulat

0

6

Mă vindec de naștere în deșertul fluid. Pământul din mine plin de răni absoarbe ochiul născut din lacrima oceanică ce va ascunde lent păcatele din noi.

ASAnca Ioana Stratulat

0

2

Nu se poate trăi cu celălalt din mine. Tăcerea devenise o rană pe buzele mele. Sângele se deseneaza printre riduri tot mai adânci până la oase. Cu dinții plini de bale prăbușirea mă mânca de

ASAnca Ioana Stratulat

0

0

Celălalt mirosea bucata de înger căzută din el. Ascultam fiecare mișcare. Mirosul avea un sunet al lui de înger căzut. Mișcarea însăși se degradase în zborul frânt. Tăcerea combina nuanțe

ASAnca Ioana Stratulat

0

3

Există o degradare. La început e cuvântul. Oamenilor li se hărăzește a cuvânta. Cuvintele se degradează prin vorbă. Vorbele se prefac în șabloane: mi-e dor de tine. Singurătatea devine

ASAnca Ioana Stratulat

0

1

Oamenii ți-au fost haini. Ascunde-le și lacrima și zâmbetul. Nu te uita la cer, apleacă-ți capul. Așteaptă să-ți fie fruntea lespede călcată greu de talpa vieții. Nu cere, nu

ASAnca Ioana Stratulat

0

1

Din fericirea noastră s-a format abisul născându-se la nesfârșit din sine.

ASAnca Ioana Stratulat

0

2

Am sădit flori să pot păstra o parte din tine. Þi-am dăruit frunze și iarbă să te poți agăța de rădăcinile lor. Am născut cuvinte, amestecându-le cu pământul poate vor ajunge la tine. Voi

ASAnca Ioana Stratulat

0

1

Copitele stoluri îmi doboară trupul; sub țipătul meu soarele demolează norii. Tăcută îmi petrec spre țărmuri sângele; abia întinzând mâinele dau de mine.

ASAnca Ioana Stratulat

0

2