Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Printre fulgi de soare"20292 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
41 rezultate

a-b-c

ColecțieRubrică21 texte

Doua entitati diferite printr-o singura lege

de jkloungsuh

saveta ititescSI

saveta ititesc

AutorAtelier

Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...

7 poezii, 0 proze

André Pierre BoucherAB

André Pierre Boucher

AutorClasic

S-a născut în anul 1936 la Montreal, Canada. A avut mai multe meserii, printre care și cea de regizor de teatru. Poezia sa poate fi definită ca o poezie de interogație. A publicat volumele: Fugi interioare Dimineață deasupra Americii Cânt poetic pentru o țară ideală "Ce poète canadien a effectué différents métiers dont régisseur de théâtre. Il s’interroge sur le spectacle du monde dans "Fuites intérieures", "Matin sur l’Amérique"

2 poezii, 0 proze

AM

Angela Marinescu

AutorClasic

S-a nascut in 1941 la Arad. O tuberculoza grava i-a marcat tineretea intre 15 si 26 de ani. S-a decis sa studieze medicina si psihologia. A publicat 13 volume, in majoritate volume de versuri. cele mai recente sunt Cocosul s-a ascuns in taietura (1996) si Fugi postmoderne (2000). A publicat un volum de eseuri Satul in care ma plimbai rasa in cap, 1996. A primit numeroase premii, printre care premiul \" Nichita Stanescu \" in 1990 et le si premiul Uniunii Scriitorilor in 2000.

30 poezii, 0 proze

Cozneac LorenaCL

Cozneac Lorena

AutorAtelier

Printre cuvintele preferate: filosofie, spiritualitate, arta, cultura, fenomenologie.

58 poezii, 0 proze

IC

Ionescu Delia Cristina

AutorAtelier

Om printre oameni.

4 poezii, 0 proze

mirela vlaicaMV

mirela vlaica

AutorAtelier

-acum:pierduta printre scoici just_bluewind@yahoo.com

107 poezii, 0 proze

MANNIQUEENM

MANNIQUEEN

AutorAtelier

9 aprilie 1988 ,pasiuni printre care citit si pictura . Visare la perfectiune. Egocentrism .

17 poezii, 0 proze

BM

Barus Mihai

AutorAtelier

Cifre...cifre...cifre....si printre ele versuri si desene

17 poezii, 0 proze

Anghelina TiberiuAT

Anghelina Tiberiu

AutorAtelier

Bucurestean pierdut printre muntii cavernosi si umpluti pana la refuz cu fiinte, ridicati inca dinaintea existentei. Ma uit prea adesea in mine cautand un raspuns pentru cei din exterior, uitand mereu ca viata este doar imitatie... pentru ca asa cum a trait primul dintre oameni asa vor trai toti: cu stiinta mortii si frica neexistentei. Contact: http://tezeu.wordpress.com/ at_tezeu@yahoo.com at.tezeu@gmail.com

27 poezii, 0 proze

Andrei PavelAP

Andrei Pavel

AutorAtelier

Un suflet pierdut printre iluzii efemere... ce nu-si gaseste odihna nici in versuri.

578 poezii, 0 proze

Printre fulgi de soare

de Camelia Tripon

Vei spune hotărât: „fulgii coboară în iarbă” iar eu îi văd cum urcă încet spre cer să stea la sfat cu gâștele în zare... scenarii ciudate fac unii: \"lumea o să se răstoarne peste noapte\" calcule,...

Atelier

Vise...

de Ciurezu Mariana

Petale de gânduri răsfirate între stele-mprăștiate mă-ndeamnă să te aștept, să te chem, să te iert... Și sub frunze ofilite de pașii toamnei strivite să caut cuvinte pierdute și sentimente în...

PoezieAtelier

Haiku-uri

de Djamal Mahmoud

Apus de soare- rătăciți printre picuri fulgi de zăpadă. Tălpi și copite- pământul voalat de nea sub luciul razei.

PoezieAtelier

munții de lacrimi

de Mihaela Maxim

flori de zăpadă înfipte în marele piept sidefiu-albăstrui buchete de inimi albe pulsând sânge transparent, tropăind pe crestele de argint topit cu hohote sărate plânge marea pe scoici mărgele...

PoezieAtelier

De-ar fi sa fiu

de V. Diana Claudia

De`as fi un fulg de nea M`ai strange`n pumnul tau?Sa ma topesc,sa ma transform intr`o picatura si`apoi incet sa ma evapor sa dispar M`ai strange dac`ai sti ca mor?De n`am sa mai exist apoi?Mi`ai face...

PoezieAtelier

De-aș fi...!!!

de Nelia Viuleț

De-aș fi un fulg de nea, m-ai strânge în pumnul tău să mă topesc, să mă transform într-o picătură de apă și apoi încet, să mă evapor și să dispar. M-ai strânge dacă ai ști că mor și că nu am să mai...

Atelier

Prima ninsoare

de Camelia Tripon

Prima ninsoare ninge cu fulgi de lumină mă ard, tremur timpul îmi fuge printre degete spuneai că englezii nu cred... Transilvania e un mit O! Cheddar...ce dar Adrian Targett...gett Sarmis al Getuzei...

PoezieAtelier

Cand povestile devin amintire...

de Dragos

Un asfințit murdar și obosit goni soarele, și întunericul căzu peste sicriul târât cu greu de picioarele reci… Călca apăsat printre pietre și noroaie, iar funia refuza să mai tragă coșciugul din lemn...

ProzăAtelier

Iarna

de Valentin Nicolițov

Seară de iarnă. Ninge pe sufletul meu amintirea ta. Șuieră vântul. O femeie grăbește pe strada goală. Afară viscol. În vatră câțiva tăciuni printre amintiri. Ninge cu fulgi mari. Lumina intră prin...

PoezieClasic