Andrei Pavel

Pasul tău strivește iriși sub stânci În ecouri de frunze desprinse iar seva lor, în dâre prelinse, mușcă din piatră lăsând urme-adânci. Toți clovnii sunt gri și gri e toată bucuria din

Pe clape de pian se-aud acorduri ce urcă-n ritmul coapselor de lut, se nasc încet din materialul brut abstracte scene de prin scorburi. Șoptit, arunc un vid spre pietre și mă agăț cu umbra de

Spumoase se sparg de mal valuri pe pielea iernii începute. Pietrele murmură ca niște carcase metalice. Þărm gol… Nici frunză, nici iarbă, nici umbră pe stânci. Val peste val se apleacă. Se

Un deget din tâmplă caută mătasea neagră, coviltirul ce ar acoperi petalele negre ale scrisului. Vidul absoarbe calea de întoarcere prin crestături amplasate aleatoriu și ne trezim

Raze despicate răsfiră adulmecări peste moaște de sfânt, cu mătănii ce se înșiră în jurul candelei de pe mormânt… Sub nori corbii se adună tânguind aripi în zbor, note reci gonind pe

Salutare, pregatesc o carte si as dori sa am lansarea la cenaclul agonia, la fel ca data trecuta. este vorba de al doilea meu volum de poezii intitulat \"arta deceptiei\". stiu ca e altfel de

Versul îmi urcă-nfășurat ca răchita, golind un pahar mă gândesc la Nichita. Bacovia îmi plânge cu ploi în fereastră și scriu despre flori ofilite în glastră, scotocind sensul vieții mă gândesc la

Nu mă mai cere nimeni nu mă mai vrea nici-o tăcere în preajma sa, deci zic să vină caii cu pietre-n loc de șei cai de zăpadă, caii cei biciuiți de zei să-nvăț în aspre câmpuri să pasc în

Îi scrâșnesc sub talpă-n jerbe fire de iarbă pietrificată. În ochi, irisul său fierbe și spada tăioasă spre mine se-ndreaptă. Un spațiu de vid renaște ca barieră palpabilă și scut, îmi ridic

Un doliu pântecos, absent, mintea îmi prinde în ținte ruginite, pe scripeți de orgoliu. Îmi plâng și-acum prpria sorginte Ce-și scutură de praf acel lințoliu de vechi păcate căzând pe

Pe scalpul dominant al unui fulger se-adăpostește secera unei luni iar în ochiul putred al unui înger se nasc coșmaruri visate de nebuni și astfel se zbârcește-această mască, din carne tăvălită

Gâtlejul cerului mușcă din noapte, împarte umbre-n rezonanță joasă și parcă-așteaptă ceva stând pe coate dar sprijinit într-un picior de masă cu pulberi de vocale răsturnate, un amalgam curbat

Coboară anii Coboară anii peste voi devreme, nu stă în loc cnd voi trăiți și sub povara lui iar geme, secunda pașilor grăbiți iar voi vă aruncați blesteme. Lăsați-vă privirea

Trandafirii înspăimântați așteaptă prima brumă… Tăcerea nu ar înțelege-o pe deplin decât ghimpii iar în lumina lor, cuvintele ca petalele ar fi de parfumate și muritoare…

Trădat de un vis ce stă să înceapă, chiar lângă irisul zidului opus mă scaldă iar lumina soarelui apus ce lucește pierdută-n izvorul de apă. În așteptarea lungă ce mi-a adus un gând nou, mult