Andrei Pavel

Cad frunzele din plopii cu grădină iar vântul le culege cu nesaț din așteptare-n colțuri de lumină, gonind nebun cu umbrele la braț. Se închină amar plopii cu gradină Sub apăsări ce nasc

Îți e petala întregită din floare unei mari iubiri, um pom ce-a avut frunza rătăcită. Îți vor rămâne însă amintiri. De ziua ta vei primi iar sărut dintr-un buchet de pasiune, ca un tablou în

Onoarea e uitată, sâmburele rugăciunii arde în van toți tăciunii: poți să mori doar o dată! Seva amărăciunii cuprinde tot și nu iartă, inima ce vrea să bată și lasă loc minciunii. Cerul

Las florilor iubirea mea, ca în ele primăvara să înflorească, las dorul, vântul să mi-l răspândească. Las revolta-mi fulgerelor să o împrăstie, durerea o las mării zbuciumate și mor uitând în

Nu e nevoie de nici un gest, în nici un pas, ca dă știu că dincolo de copaci sufletul tău se vede cu mult, mult mai bine.

În primăvară, pe flori mi-ai fost adusă cu o petală alături să îmi fii, să făurim o frumusețe-apusă în doi pășind, spre noii zori de zi. Cu vara-n brațe m-ai învăluit și am gustat doar coapte

S-aștepți cuvânt răstălmacit de alții și să te pierzi printre creații, să simți încet cum te pierzi în miraj precum Icar să simți acel picaj ce-nvăluie un spirit călător, ce prin atâtea vieți e

Cum cade cerul tot, încat te miri și tu, tot ce-ai putut să spui a fost un mare nu. Negarea cea adâncă, venită din străfunduri cand sufletul te cheamă la ale sale gânduri. O simplă picătură

Stiloul e tocit și zgârie hârtia, dar nu doare mai mult decât doare prostia, întorc fața spre nimeni, nu mai văd. Captiv in iris, smulg geana și-apoi râd. Luna iși râde-n sine și-apoi

Versul mi-a murit în asprul vânt. Încerc să scriu, nu pot să cânt, tu ai plecat în fugă râzând și nu meriți pentru tine să plâng. Înainte de tine știam întrebări. Căutam răspunsuri, mă treceau

Conturul buzei mă privește cu un surâs timid iar eu, la rându-mi te privesc cu un surâs perfid. Incerc să-ți conturez portretul, dar numai în cuvinte. Mă aflu lânga tine, dezmierdat de suflul

Am privit-o cu răceală, de undeva din miezul amorțit al trupului meu ce de-aseară în fața acestui suflu a amețit.

De unde atâta nenoroc, însă și fericire într-un dram de timp? Aș vrea să spun: -Mă scuzați, nu știu, am clipit... Dar a durat prea mult. Nu mă pot preface. În orice caz, nu pot fi coerent.

Contrast feeric, joc de umbre și siluete ce aleargă; în jur, totul e roire nimeni nu știe ce s-aleagă. Căci praf de stele de mult stinsă și o perdea de ceață-amară, în suflete

Un covor pictat cu iarbă, proaspăt tăiată, mângâie orizontul înțepat de arbori solitari. Amurgul e uitat în dimineața luminată, de mastodontul legat în strugurii amari.

Noaptea rătăcește, căutând lumină care strălucește fără nici-o vină. Ca să-i dea culoare, în tonuri de griuri pe acea cărare smulsă din pustiuri.

O șoaptă trage de ureche cu umbre de cetate veche și aducând amurg târziu, pricep. Înseamnă că sunt viu. Focul arzător însă nu s-a stins sunt doar un tânar rătăcit, proaspăt aprins în miez de

Sătul de fluxul mohorât, cu brumă ascult în mine cum se-adună, splendori împodobite cu urât. În labirintul spaimelor din mine, ferec o amintire, ce conține un mic Sisif ajuns la

Prin fumul țigării ce arde, zăresc un nou vers așternut cu grabă-n simboluri cernut, pe care timpul nu-l va roade. Ieri a fost clipa-aceea efemeră cu întortocheate chei de vânt, ce au născut un

Aș vrea să fiu un conținut, nu o prefață din cartea unei mari iubiri. Să știu că viața mă răsfață. Cuprinsul nu mă prinde și sar câte-un capitol. Sună sec. Ating însă finalul nebunesc.

Privim de dincolo de zare zărind un soare cum răsare. Și așteptăm, privim, cântam prin fericirea unui om ce a plecat, și-n departare ne lasa-n urmă o-ntrebare…

Mi se răstoarnă-n cap tumultul orelor trecute. Cu un oftat ceasul își povestește viața, secundă cu secundă până la carnavalul orei fixe.

Mi-e dor în spuma pielii să mă-nclin și în otrava cărnii rare, să mă ridic, să plec, să vin, să-mi iau rămas bun de la soare. Amurgul calm să-l părăsesc să-l dau la schimb pe vânt și noapte iar

Un nou răsărit pândește ultima rază a lunii, în așteptarea inadvertenței dintre zi și noapte. Soarele aruncă fugar o privire înainte și zâmbește, amar, către lună. Cu pași molcomi, îl va