Poezie

Insomnie

vol. \"Dupa apusul soarelui\"

1 min lectură·8 februarie 2005

Mediu

Stiloul e tocit și zgârie hârtia,

dar nu doare mai mult decât doare prostia,

întorc fața spre nimeni, nu mai văd.

Captiv in iris, smulg geana și-apoi râd.

Luna iși râde-n sine și-apoi se-ascunde-n nori

căci vântul nu poate sa îi dea fiori,

chiar și poteca sacră, de mult a disparut

când praful ignoranței în timp s-a așternut.

Rana cerului așteaptă larg deschisă,

să vină vindecarea, cu lumina stinsă

iar frunza rătăcită doarme-adânc

deși, nu e nevinovată așa cum e un prunc.

Aș scrijeli pereții, cu unghia de ceară,

un cântec gol in urmă-i să rămână iară

pierind , în valul nopții, fără minciună.

Să rămână o tăcere ca după furtună…

001.170

Andrei Pavel. “Insomnie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-pavel/poezie/105242/insomnie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.