Poezie
Doliu
[Tăcerea din cuvinte]
1 min lectură·
Mediu
Un doliu pântecos, absent, mintea îmi prinde
în ținte ruginite, pe scripeți de orgoliu.
Îmi plâng și-acum prpria sorginte
Ce-și scutură de praf acel lințoliu
de vechi păcate căzând pe fotoliu.
Doar gândul pare ca o gaură în dinte,
umplut de-același veșnic doliu.
002567
0