Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Duel

[Tăcerea din cuvinte]

1 min lectură·
Mediu
Îi scrâșnesc sub talpă-n jerbe
fire de iarbă pietrificată.
În ochi, irisul său fierbe
și spada tăioasă spre mine se-ndreaptă.
Un spațiu de vid renaște
ca barieră palpabilă și scut,
îmi ridic și eu spada. Privește…
Iar lamele înainte se-asmut.
Șuierând, o lamă-mi deschide
cicatrici nevindecate
în dâre de sânge, fetide,
dar și de cealaltă parte
se simte efortul subliminal,
încleștarea dinților de durere
în lupta, ce pare fără final,
dintre glasul meu și tăcere.
002640
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
75
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Andrei Pavel. “Duel.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/andrei-pavel/poezie/180959/duel

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.