MANNIQUEEN

O cautare infinita a egoului... Un neant din care nu te poti ridica... O putere imensa de distrugere si plasmuire a unui caracter inca nenascut din cenusa. O arie mult prea restransa in care

de ce n-asculti copila tacerea mortilor? stai si asculta in lumina jalea lor asculta vremurile ce -au trecut invata din tot ce ai pierdut. de ce nu te-ai nascut copila sa poti tipa la zei? de

chemarea mortii-ti trezeste amagire un iad ce se sfarseste de prea multa iubire un demon ce e-n tine o UMBRA, O NEMURIRE cheama-ma...si-ecoul mortii starni-va valuri de extaz pentru carnea ce

un sange prea nevinovat curgand prin vene de nebun o inima de lemn menita sa-ti aduca durere scancete se-aud si sufletele gem nu vei mai simti in haos nici o clipa de placere si vei simti

nisipuri albe,miscatoare, simt acum in interior si-o VALE ce e seaca, a secat fara sa stii si e vina ei, iubire... si cu sufletul sfarmat de-o iubire ce n-a fost sa fie si-a fost dat sa suferi,

si noaptea vine si se lasa, ca un inger al mortii si-acum cand totul e nimic, e blestemul sortii si-mi va fi dat vreodata sa traiesc in realitate? lacrimi, durere,ura ,singuratate... vise,vise

si cand veninul din mirul sfant te arde e iubirea ce te-aduce pana sus la adorare demonul bisericii,e pictura sfant-a vietii e iubire-angelizata,ura satanizata demonul din EL tipa iar la

Si daca anii n-ar mai trece Poate-am fii nemuritori Si-o moarte atat de alba si rece nu ne-ar lasa NEPASATORI Si poate-i vom putea uita Si poate-i vom lasa sa plece Si poate fi-vom

Egoul se zbate intre durere si realitate Dorinte sepulcrale Porniri ca la animale Unghii rupte, zbierate din hol privind in interior o sa vezi un gol atat de dureros ,atat de crud si

o soarta prea seaca, un suflet pierdut durerea-i acum destin absolut si ceasul iti bate, si stii ca vei pleca iluzia vietii,doar ea va ramanea si poti sa tipi si poti chiar sa te

corpul tau ce-i ca o CRUCE ce i-ai dat-o VALENTINEI dar EA n-a putut-o duce si-acum arzi in foc,in iadul mortii e o lumanare aprinsa si e lumanarea vietii ce se scurge ,iar plangand dupa-ata

SE INTERPUNE UN ZID DIN DURERE SI DIN VID SI-ARE LA BAZA SANGE CA LA PIEPT SA N-O POTI STRANGE sarpele tacerii iti va sopti diseara ca VALENTINA o sa moara soptindu-ti la ureche acest ultim

nu-l convinge nici iubirea ce din iad a rasarit ii e teama de-ntuneric, ii e teama de absolut lacrimi amare ce i-au ars obrazul lacrimi de foc ce curgeau peste-un suflet ars o,

Cu inima-mpietrita un foc al ghetii viu Traind acum placerea in ceas tarziu Furtuna ce vine dupa-oceanul calm E-un gand ce il strabate-n abisul cald. Si-o raza ce rasare din inima

Ochii lui sunt o lumina mai mult decat dumnezeiasca Ce revarsa numai ape in ocean spumegatoare Si o fata ce sa-l aibe O craiasa, o craiasa ca-n povesti. Si raul diminetii revarsandu-se in parul

In lumea icoanei nu era nici rautate Nici durere, doar singuratate Si acea iubire sfanta, DIVINITATE Divinul e in ea, si-n el era sublimul Si-acum pe valuri, plutea doar chinul... Nu era