"Prima piele " – 20339 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDancu Andreea-Diana
Am putut vreodată să aleg între a mă îndrepta către interior sau exterior? Am putut atunci, albă și nepăcătoasă, să-ți reintru în uter, Mamă? M-am încuiat pentru prima oară în propria-mi piele și apoi în pereți și granițe de timp și spatiu. Nu sunt decât omul-țestoasă, care, în ciuda zecilor de învelișuri de piele sau piatră... se teme. Ce pradă usoară. Țestoasă fiind, mă târăsc către mare. Marea de oameni - să mă înghită, să mă cuprindă, să mă înece. Căci în albastrul chipurilor, în albastrul mării mascate elegant pentru balul omenirii, zace negrul smoalei în care-mi odihnesc membrele. O să mă reproduc, asemeni reptilei leneșe pe care o reprezint printre voi, și apoi o să-mi depun ouăle minții sub nisip, ascunzându-le de vulturi. Imediat după, mă voi întoarce să mor pe propria-mi plajă de idei, știind că nu le voi mai vedea... niciodată. Sub piele și carapace - din noiembrie '88.
8 poezii, 0 proze
Alexandru Miran
A debutat editorial ca traducător din elină,contribuind cu versiunea română (semnată Alexandru Pop) a două piese de Euripide la realizarea antologiei Tragicii greci(1958).A debutat cu versuri proprii în revista Ramuri(1968) publicându-și prima carte de poezii, Adevărata întoarcere, în 1969.Aceasta a fost urmată de volumele: Locul Soarelui (1970), Moartea Penelopei(1971), Alegerea lemnului (1974), Cronică (1977), Casa de lemn (1983), Sub semnul Capricornului (1985) și Năvodul (1986). Izbutește să încheie transpunerea în românește, pentru prima dată integral și de către același autor, a moștenirii lui Eschil (șapte piese) și Euripide (nouăsprezece piese) Pentru traducerile din dramaturgia antică a primit premiul Uniunii Scriitorilor în 1976, 1982 și 1996.
9 poezii, 0 proze
Benedek József Mihály
Scriu în limba maghiară. Am publicat în mai multe reviste, și pe internet. În 2010 a apărut la editura T3 prima mea carte, cu trei piese de teatru, intitulat "Bărbații". O parte din prima piesă, cu titlul "Pas" a câștigat premiul 1. la Radio Literar. (Irodalmi Rádió) Această piesă a fost prezentată pe mai multe posturi de radio. Adresa web: pieseradio.ablog.ro
5 poezii, 0 proze
Brian Wilson Aldiss
Data nașterii 18 august 1925 - East Dereham, Norfolk, England Brian Wilson Aldiss, scriitor britanic, antologist si critic, si-a publicat prima carte, "The Brightfount Diaries", in 1955. In acelasi an a castigat primul premiu literar pentru nuvela "Not For an Age". Cel mai popular scriitor SF din Marea Britanie al sfarsitului secolului 20, este faimos pentru stilul lui, imagistica, surealism si o atitudine degajata fata de sex mai degraba decat pentru utilizarea stiintei. Primul roman "Non-Stop" (1958), este considerat un clasic al SF-ului. Aldiss a fost recunoscut in anii 60 ca unul dintre autorii SF ai “noului val”. Last Orders and Other Stories (1977) Pile (1979; Poem) New Arrivals, Old Encounters (1979) Moreau's Other Island (1980) The Squire Quartet Life In The West (1980) Forgotten Life (1988) Remembrance Day (1993) Somewhere East Of Life (1994) The Helliconia Trilogy Seasons in Flight (1984) Courageous New Planet (c. 1984) The Year before Yesterday (1987); A fix-up of Equator...
1 poezii, 0 proze
George Magheru
[George Magheru (17-3 Dec. 1892--17 Aug. 1952) Poet modernist și dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă și un teatru de factură filosofică (piese de teatru: “Piele de cerb – pretext dramatic pentru meditațiune”, “Oglinda fermecată sau Divina re-creațiune”; poezii: “Cântece la marginea nopții” Criticul literar Gr. T. Popa e sensibil, cum e și firesc, la scrisul medicilor-scriitori. Astfel, în Pietre de Cerb, de George Magheru (1937), vede un echivalent românesc al lui Faust. Afirmația este encomiastică și el argumentează pe larg, asta însă nu-l împiedică să-i reveleze lipsuri în măiestria artistică, datorită cărora George Magheru a ratat o potențială operă de prim rang a literaturii românești. Ca poem consacrat destinului uman, el îi reproșează linearitatea: "el este biolog și știe acest lucru".
18 poezii, 0 proze
Gheorghe Asachi
Gheorge Asachi (1788 - 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele...
15 poezii, 0 proze
Mihai Nenoiu
Mihai Miltiade (Nenoiu) Magnificul (n. 31 august 1937, București) Fagotist, solist concertist, conducător la Cvintetului de suflători „Concordia”, profesor universitar de fagot, a făcut o impresionantă carieră muzicală, fiind unul dintre marii fagotiști ai lumii contemporane. A cântat în Orchestra Națională Radio timp de 47 de ani (1956 – 1 octombrie 2003), dând strălucire instrumentului său. Ca solist, s-a impus pe scene românești și din străinătate, impresionând printr-o muzicalitate aparte, sensibilitate, ton personal, tehnică excepțională, un repertoriu amplu care cuprinde o literatură muzicală diversă, de la concertele pentru fagot de Vivaldi și Mozart la piese de compozitori contemporani, multe dintre ele fiindu-i dedicate (a cântat în primă audiție mondială 149 de compoziții care au fost scrise special pentru el de nume mari ale muzicii contemporane). Miltiade Nenoiu a avut ocazia să-i întâlnească pe Stravinski și Șostakovici și să colaboreze cu Aaron Copland, André Jolivet,...
2 poezii, 0 proze
Jean Paul Sartre
Romancier, eseist, dramaturg si fondator al unei noi scoli de idei care va fi cunoscuta ca Existentialism Jean-Paul Sartre s-a nascut in Paris la data de 21 iunie 1905. Dupa ce a absolvit Scoala Normala Superioara in 1929 cu doctoratul in filozofie, a servit Armatei Franceze intre anii 1929-1931. Atunci a servit ca invatator pentru cativa ani la Le Havre, Lyon si Paris. A publicat primul volum “Nausea” (Greata), in 1938, si un an mai tarziu, un volum de scurte povesti intitulat “The Wall” (Zidul). Cariera lui literara s-a oprit in 1939 cand Armata Franceva a fost mobilizata. A fost luat prizonier in iunie 1940 si inchis in Staleg XIID langa Trier. Dupa 9 saptamani in inchisoarea Germana, Sartre a reusit sa scape si sa-si gaseasca singur drumul spre Paris. Cumva, in ciuda faptului ca erau sub ocupatie Germana, Sartre a reusit nu numai sa scrie inca o carte cat si sa produca doua piese de teatru in capitala ocupata. In 1943, Charles Dullin pune in scena prima piesa de teatru a lui...
4 poezii, 0 proze
Jacinto Benavente
Motivația Juriului Nobel "pentru felul fericit în care a continuat ilustrele tradiții ale dramei spaniole". Jacinto Benavente (n. 12 august 1866, Madrid - d. 14 iulie 1954), dramaturg spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1922. Jacinto Benavente s-a născut la Madrid în 12 august 1866. A urmat Dreptul, dar la moartea tatălui său și-a întrerupt studiile, plecând într-o lungă călătorie prin Anglia, Franța și Rusia (unde se spune că ar fi lucrat, între altele, ca director de circ), pentru a se consacra, la întoarcere, pe de-a-ntregul creației literare. A debutat în 1893 cu un volum de versuri și cu o culegere de nuvele, urmate de celebrele Cartas de mujers (Scrisori de femei), în maniera lui Marcel Prévost. Prima sa lucrare dramatică este El nido ajeno (Cuibul străin), a cărei premieră a avut loc la Madrid în 1894. În continuare, an de an, a oferit scenei spaniole câte două sau trei piese, multe dintre ele scrise la cererea expresă - și în conformitate cu necesitățile -...
0 poezii, 0 proze
Costa Anielka
PUNCTUL DE VEDERE AL POETEI: ACESTE POEZII SUNT O PARTE DIN : VISELE, ILUZIILE, SPERANTELE SI UN CRAMPEI DIN SUFLETUL MEU.... Prima poezie am scris-o in clasa a zecea, la inceput, doar pentru a obtine o nota buna la literatura(de care eram pasionata la vremea aceea), dar apoi descoperind incet, incet, ca-mi place din ce in ce mai mult acest lucru am inceput sa scriu poezii. Bineinteles, a urmat o stare de letargie, inactivitate(cative ani, pana am intrat la facultate), cand am inchis "portile" inspiratiei si muzei, apoi insa, mi-a revenit "setea" de scris si am inceput sa scriu poezie dupa poezie intr-o sesiune de iarna... Sper, in continuare, sa reusesc sa definitivez primul volum de poezii, sper sa placa si chiar sa transmita, mesajul viu si "dulce-amar" al iubirii sau chiar mesajul despre viata asa cum se vede ea prin prisma novicei poete...
1 poezii, 0 proze
Prima piele
de Raluca-Stefania Mihai
Zâmbesc tâmp de aproape treizeci de zile De când m-am trezit iarăși Cu miros de cafea rafinată în nări. Am visat timp de nouăzeci de zile că Voi revedea fiarele, șoseaua națională, Cutiile colorate...
sezon mov
de Floriana Vîntdevară
tragem cortina (treaba aia înjumătățită din ideea de spațiu sau ca să potențeze un nu știu ce mister). e un pretext să ne dăm mâna iarăși într-un punct al nostru, nu al meu, nu al scenei, ci al unei...
Incisivi
de Zavalic Antonia-Luiza
Îți vorbesc ție, cel care odinioară îmi înveleai carnea pe oase, cu mâna ta, căptușind venele-n atingeri și ridicând un nou șir de vertebre capabil să ne țină neîntrerupți, ca într-un singur corp....
Strada Luterana
de angela furtuna
Strada Luterană mentisme dictate prin gsm vehicol interzis memoria afectivă aici e adresa: văd simt pipăi cărămizile sunt acolo de treizeci de ani pe Strada Luterană umbre țepoase femei pe trotuar...
o noapte din iulie
de Amanda Spulber
salamandre strigă pe trupul tânăr al nopții se fac păsări însetate de frig setea lor crește împletindu-se cu vântul cu lipsa lui simplă adiere răsuflet anemic pământul își dă duhul repetitiv apele...
Jurnal definitiv. Despărțirea de Dmitri
de Dmitri Miticov
1. Concediu Sunt un om serios și singur într-o mașină neagră, pe autostradă. Pe bancheta din dreapta stă manuscrisul – 64 de pagini A4, prinse într-un dosar cu șină. În spate am rucsacul și din cînd...
Prima scenă
de Adela Setti
în colțul stânga sus o piele de om atârnată în colțul dreapta jos umbra își cere înapoi legătura sub pălărie fojgăie larve de fluturi zbor întrerupt se arată și trecătorii nu văd calcă sănătos pietre...
Prima clipă
de Andrei Pavel
Îmi sună valurile de dorință și sunt aproape de mușcătura tandră a sărutului. Se așterne suflul descărnat peste piele muribundă a cochiliei. Vuiește vidul nenăscut, e cuprins de dorința creației....
Pentru prima dată
de george vasilievici
Trenul de sânge oprește în gară Noi coborâm și o luăm spre oraș Sufletele roșii ne strălucesc sub piele Luminând viitorul care se întinde În toate părțile. E prima Emoție. Ne vom stabili aici pentru...
Prima ta spaimă
de bucur alexandra-emilia
Vreau să spăl eu vasele în seara asta ca și cum Păsările și-ar spăla aripile iar tu le-ai dea cu piatră ponce Ca să le curățăm definitiv aripile de zboruri simetrice Și să rămână piele, Ca un vinil...
