Strada Luterana

Strada Luterană

mentisme dictate prin gsm

vehicol interzis memoria afectivă

aici e adresa: văd simt pipăi cărămizile

sunt acolo de treizeci de ani

pe Strada Luterană umbre țepoase

femei pe trotuar coborând în adăpost

siluete frământate în grabă laolaltă cu lutul

atelierul e gol

pășesc peste amfore și urc pe peretele de sticlă

(vitrina cu levitații, deschiderea gnozelor prin hipnoze)

bătrânul se așează la masa rotundă, trup, sex, craniu

globi oculari dirijând timpul prin găurile occipitale

e arhitectură, ba e anatomie, ba e politică

ființe mici îngrămădite în utere de beton

camere de gazare cu miros de căpșuni

plaje de bazalt înconjurate de garduri de sârmă

(în dimineața când m-a născut, mama a cules din grădină

buchete mici de afine și de zmeură pe care le-a îndesat în buzunarele surorilor

de la capelă, spitalul din sunete și var, eu am venit pe lume cu tălpile roșii înainte - o moartă care nu mai încăpea

în propria moarte decât dându-se peste cap și peste lume de-a dura -

toate lespezile peste care am pășit erau pline de sucul roșu al fructelor culese din grădină

și nu recunoșteam pe nimeni în zăpadă în piața goală în intersecția cu Știrbei Vodă

cum e să trăiești fără să recunoști pe nimeni și fără să fii cunoscut

înafara locurilor geometrice de care nu te despart decât definițiile

apoi mama a revenit acasă singură copilul fusese rezervat unui atelier

în care intrau numai celebritățile, așa, gesturi largi goale ca niște îmbrățișări

din care sufletul fuge irosit, o bretea subțire pe umărul alb)

asta a fost a doua venire, pentru că din prima venire se poate scoate chiar sâmburele

străfulgerarea

mireasma rătăcită

impresiunea lăsată în piele

prima venire și unghia care strivește gândacul pe tăblia mesei

atelierul seara când Strada Luterană se stinge

singură cățea