Poezie
Prima ta spaimă
1 min lectură·
Mediu
Vreau să spăl eu vasele în seara asta ca și cum
Păsările și-ar spăla aripile iar tu le-ai dea cu piatră ponce
Ca să le curățăm definitiv aripile de zboruri simetrice
Și să rămână piele,
Ca un vinil lăsat în drum
Pe care alunecă vrând nevrând toți copiii când fug spre leapșa.
Nu-ți mai e somn,
Te lovești cu tâmpla din greșeală de toate bălțile
Lăsate pline de ultima ploaie
Care a dat drumul cailor să alerge liberi
Spre jgheaburile din centrul orașului.
Ai uitat în priză ultima țigară și în curând
Noaptea o să se învinețească, o să-i cadă un ochi în paharul tău
Apoi o să ardă liniștită, cu mâinile pe piept
Așa cum au ars toate obiectele lăsate moștenire
După ce au scuipat foc până să moară.
Câteodată timpul cască ochii clar în fața alor tăi,
Pupilele se lipesc și de acolo începe să curgă smoala,
Ne astupă craterele din asfalt în care nasc felinele
De pe strada aia pe care alergai desculț
După nunți, dricuri,
După bocitoare să vină toate înapoi în casă,
Cu greble, cu arcă, cu marea într-o parte,
Vine iar ploaia pe bandă rulantă.
0147460
0

plăcut și acest poem.
ela