Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Poezea"17774 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
41 rezultate

despre-teatru-si-poezie

ColecțieTemă5 texte

Teatrul ca poezie si poezia ca teatru

de jkloungsuh

Auguste RenoirAR

Auguste Renoir

AutorAtelier

Legion etrangere-1990

1 poezii, 0 proze

Vlad ColceriuVC

Vlad Colceriu

AutorAtelier

Poezia este stilul literar care permite gândului să exploreze fără limite – un mediu unde spațiul, timpul și chiar bunul simț devin maleabile, deschizându-se în absolut orice direcție. Ea este suportul pe care cuvântul poate lua orice formă și crea orice conținut, transcendând convențiile și constrângerile obișnuite. Mai mult decât o simplă artă a cuvântului, poezia este un mesaj universal, un limbaj care poate exista independent de receptor. Cititorul poate fi oriunde sau nicăieri, iar prezența sau absența lui rămâne neesențială pentru existența poeziei. Poezia este, așadar, o manifestare a libertății absolute, un univers în care sensul se naște și se conturează liber, rămânând fidel doar sieși.

79 poezii, 0 proze

IM

Iordanescu Mircea

AutorAtelier

Poezia este mai filozofică și mai aleasă decât istoria, căci poezia povestește mai mult ceea ce este general, pe când istoria ceea ce este în particular. Să știi că frumos și într-adevăr sublim este ceea ce place întotdeauna și tuturora. Limba frumoasă este limba cu ritm, armonie și cânt.

24 poezii, 0 proze

BG

Balica Galina

AutorAtelier

Poezia e sufletul meu... Numai prin ea imi exprim trairile intr-o versiune atat de reala incat, atunci cand ies din lumea ei, nu mai am puterea sa ma recunosc...Si, totusi sunt eu!

6 poezii, 0 proze

Cristiana PetrariuCP

Cristiana Petrariu

AutorAtelier

Poezia e un joc de imaginatie despre lucrurile subtile ale eului!

18 poezii, 0 proze

petru c.cretuPC

petru c.cretu

AutorAtelier

poezia, ca o extensie a sufletului...

25 poezii, 0 proze

Ghimis Dorin NicolaeGN

Ghimis Dorin Nicolae

AutorAtelier

Poezia trebuie asumata ca mod de a fii ,singura stare în care ființa ființează în timp prin timp.

22 poezii, 0 proze

Bogdan AnghelutaBA

Bogdan Angheluta

AutorAtelier

Poezia este ca o raza de soare: te lumineaza atunci cand lumea ta se intuneca. Poezia este un scopul in sine, si nu doar un mijloc spre a te implini.

22 poezii, 0 proze

gina-elena afrasineiGA

gina-elena afrasinei

AutorAtelier

,,Poezia este o lacrimă care plânge cu ochii''(nichita stănescu)

90 poezii, 0 proze

SI

silviu ionescu

AutorAtelier

" Poezia" Ce este Poezia? Eu cred că poezia trebuie să reprezinte un sentiment, o trăire, o idee. Nu căuta forma sau linia melodică, încearcă să vezi dincolo de cuvinte si vei putea simți trăirile autorului!

1 poezii, 0 proze

poezea

de Alin Pop

cerul ca o cuvertură cade peste noi valuri albe-n aventură ne prind pe-amândoi cad într-una, cad în șoaptă ciucurei flocoși ne privim gândind vreo faptă ca doi eschimoși afundați în vis de vată...

PoezieAtelier

Poezea

de Sorin Stoica

Te vei simți un curcubeu, Acolo sus, pe cerul meu În ziua-n care ploaia ta Adânc în mine va turna. Vei crede că ești o albină Peste-ale mele flori regină, În primăvara asta-n care Îți sunt cea mai...

PoezieAtelier

poezea despre eroi

de persinaru mihai

Poezea despre eroi Să vă spun ce e azi nou: Am mai pierdut un erou. A murit în luptă dreaptă Cand escalada o “treaptă”. Vai ce jale ce durere Când un om cum fu el, piere. Nea Mitică din ogradă...

PoezieAtelier

Poezeasca vieții

de Vlad Stangu

I Timpul curge încet, lichefiindu-se la temperatura abstractă (de ce nu?) a soarelui roșu, mare, înalt. În depărtări zvonea un pod greoi, prelung, și munții albi se profilau în nori inexistenți,...

PoezieAtelier

muzului

de Anne Marie Oprea

poezea patetica pentru muz amnezic Nu ma lasa, nu ma lasa, Atata stiu: nu ma lasa. Ca daca tu ma lasi, Viata si cerul ma lasa. Ca daca tu ma lasi, Si eu ma las de viata.

PoezieAtelier

spune: dumnezeule, strînge buzele și ridică sprîncenele

de George Asztalos

atîta poezeală degeaba și nimeni nicăieri să îți răspundă la întrebarea esențială: om bun de ce dracu se termină dumnezeu cu eu?

PoezieAtelier

duo antagonic

de paparuz adrian

criticul căscă prelung semiplictisit gura patul lui erau prea aproape de calorifer poetul poezea lipit de tavan de cer lipit timbru pe o inimă post restant iar hamacul său nedesfăcut atârna inestetic...

PoezieAtelier

Cauză și efect

de Monica Mihaela Pop

Desigur, nici nu se putea Ca Bitter-ul să se abțină Și ne-a compus o poezea - la Trandafir și la Florină. Modest (precum îl știm că e) Nu-și recunoaște calitatea, Dar are el un „nu știu ce” De...

Atelier

Gigel se scuză...

de dumitru cioaca-genuneanu

motto: \"... sa nu subestimăm niciodată inteligența copiilor\" (Elia David) Moș Crăciun, la poezea m-am bâlbâit ca un drac fiindcă nu-mi ardea de ea ci de ce-aveai tu în sac...

PoezieAtelier