Poezie
Poezeasca vieții
1 min lectură·
Mediu
I
Timpul curge încet,
lichefiindu-se la temperatura abstractă (de ce nu?)
a soarelui roșu, mare, înalt.
În depărtări zvonea un pod greoi, prelung,
și munții albi se profilau în nori inexistenți,
venea până la mine, de dincolo de trup,
un animism profetic, o haită de un lup.
II
Iar mai târziu, când începeam să văd că-s orb,
n-am mai luptat (zadarnic); am tras alcoolul peste mine,
închis-am gânduri în trenuri, spre departe,
m-am resemnat scriind o epopee, a unui neam satanic
cu moșteniri divine.
Venind din ceruri răzvrătirea, ce nu-mi îngaduia să fiu,
m-am dus la dracu’ și-am continuat să scriu.
023.170
0
N-am inteles cum adica te-ai dus la dracu\'.