"Pe marginea nopții înghețate dintre noi" – 22198 rezultate
0.05 secundeMeilisearchGeorge Magheru
[George Magheru (17-3 Dec. 1892--17 Aug. 1952) Poet modernist și dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă și un teatru de factură filosofică (piese de teatru: “Piele de cerb – pretext dramatic pentru meditațiune”, “Oglinda fermecată sau Divina re-creațiune”; poezii: “Cântece la marginea nopții” Criticul literar Gr. T. Popa e sensibil, cum e și firesc, la scrisul medicilor-scriitori. Astfel, în Pietre de Cerb, de George Magheru (1937), vede un echivalent românesc al lui Faust. Afirmația este encomiastică și el argumentează pe larg, asta însă nu-l împiedică să-i reveleze lipsuri în măiestria artistică, datorită cărora George Magheru a ratat o potențială operă de prim rang a literaturii românești. Ca poem consacrat destinului uman, el îi reproșează linearitatea: "el este biolog și știe acest lucru".
18 poezii, 0 proze
Carmen Moraru
Sînt un cutit ros pe marginea tăișului de dorul cumplit al pîinii fierbinți, și rolul meu se suspendă ruginii, în locul prolificei împărțiri. Un chibrit arzînd e inima mea ajunge-o suflare și gata cu ea.
32 poezii, 0 proze
Daniela Caurea
Daniela Caurea s-a născut la 7 iunie 1951 în Târgu Ocna; a murit în catastrofa din 4 martie 1977 în București. Debutul poetic și-l face în revista Cronica din 26 noiembrie 1966, publicând apoi și în Iașul literar, Tomis, Ateneu, Amfiteatru, în antologiile Tineri poeți, Ed. Tineretului, 1969 și Cerul în apă, Junimea, 1970. Primejdii lirice se intitulează prima plachetă de versuri, apărută tot la Junimea, in 1973.Cu puțin timp înainte de moarte scosese un volum de poezii pentru copii, Cartea anotimpurilor, la Ed. Ion Creanga și își definitivase pentru Editura Eminescu o nouă culegere de versuri: văzuhul de cuvinte. Un dialog pe marginea manuscrisului Adalbert Ignotus, dialog proiectat pentru începutul lunii martie, n-a mai avut loc... Destin Sefa de promotie a liceului din Tg. Ocna, Daniela a urmat facultatea de Filologie a Universitatii din Iasi unde l-a avut profesor pe Constantin Ciopraga. Pe la jumatatea studiilor, drumurile au dus-o insa la Bucuresti unde a urmat facultatea de...
7 poezii, 0 proze
diana barabas
Am fost. Am fost bucuresteanca. Am absolvit Academia de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu in 1993, dupa care am devenit...calatoare. Am locuit la Montreal unde in 2000 am completat o teza de masterat in educatie artistica la Concordia University, al carui abstract e publicat pe site-ul institutiei. Din 2000 pana in prezent lucrez ca profesor de arte vizuale la liceu in sistemul IB (International Baccalaureate) la American International School-Riyadh, in Arabia Saudita. Am scris articole de specialitate (arte vizuale si educatie) in limba engleza in publicatiile universitatii si in revista comunitatii scolii americane din Riyad (Ma'wadeah). Nu am publicat nici un text de factura personala. Scriu in romana texe inspirate de propriile mele experiente in care includ si experienta textelor altora, reflectii pe marginea a ceea ce citesc. Traiesc intre Riyadh, Romania, Canada si, de curand Panama. Traiesc realmente intre pamant si apa, intre desert si jungla tropicala, intre locuri straine si...
2 poezii, 0 proze
Caliopi Dicu
A debutat în revista Familia cu poezia Căutare în 1986. A câștigat nenumărate premii la poezie: premiul II la Baladele Dunarii; premiul revistei Romania literara la Mostenirea Vacarestilor; premiul editurii Porto-Franco la Jean Bart; premiul revistei Luceafarul la Zaharia Stancu; premiul III la concursul Visul... A publicat poezie în revistele: Luceafărul, România literară, Glasul națiunii, Familia; cronică plastică în Suplimentul literar artistic; articole sociale în Vocea României, Flagrant, Jurnalul național, Dimineața, Opinia publică. A lucrat în mass media ca redactor, reporter și corector. A publicat volumul de versuri Pe marginea eului meu la Editura Omnia in anul 1997. De curând a publicat grupaje de poezie în revistele: Nord Litera, Agero Stuttgart, Atheneum, Junimea, Timpul. Cînd nu scrie lucrează ca secretară la SCA Deleanu Vasile-Avocați. Are un fiu Andrei Alexandru Goci. Este studenta anul 2 la filologie sectia romana- engleza. A absolvit cursurile de pictura si actorie...
30 poezii, 0 proze
Fundu Adriana
Nascuta pe 14 iulie 1987 in Marginea, un sat inconjurat de istorie si spiritualitate.Scoala generala-urmata in localitate, liceul-Colegiul National "Eudoxiu Hurmuzachi"-profil "Stiinte ale naturii" in care a obtinut diplome in domeniul chimiei, matematicii si in alte domenii.Momentan urmeaza cursurile Facultatii de Farmacie din Iasi.Adiacent facultatii participa la diferite conferinte de gen obtinand premii; festival de muzica franceza-premiu special.
10 poezii, 0 proze
Dragos Serban
Pe 16 dec 1978 apare pe lume dornic de a cunoaste imprejurimile Dragos Serban, intr-o casa veche de la marginea Bucurestilor. A crescut inconjurat de birturi de mahala si de muzica lautareasca. La inceput nu le baga in seama. Dupa care a inceput sa le urasca. Dupa si mai mult timp, o data cu schimbarile interioare a descoperit in oamenii aceia simpli din mahalale, care zac pe scaune tocite din lemn cu tigari proaste in coltul gurii si o jumate in fata, toata filozofia populara romaneasca. Si a inceput sa-i iubeasca. Pentru ca i-a inteles. Pe ei, si pe ceea ce se ascunde in spatele unui palton rupt in coate.
70 poezii, 0 proze
IunoMav
Nascuta intr-un orasel prin marginea tarii. Incercam inca dintr-a 8a sa cunosc viata..care pe multi fascineaza, dar, asta include multe lucruri.. poate prea multe. Momentan, ma aflu la stadiul "ce sa fac cu aceasta viata de microb?"...sau de "sclav", cum prefera unii sa ne numeasca.
2 poezii, 0 proze
Ermin-Mircea Ivanof
Azi dimineata m-am nascut intr-o iurta la marginea unei stepe pe o planeta ce acum nu mai exista...Eh,de azi dimineata si pana acum...ochii mei au vazut...douazeci de secole de civilizatie au dat nastere unui inocent.. Sunt o fiinta a sec XVI pierduta in sec XXI....
16 poezii, 0 proze
Bodnărescu Vasile- Carol
Sunt născut la 22 octombrie 1986 în localitatea Lugoj, județul Timiș, din părinți români: Vasile Bodnărescu din satul Marginea, județul Suceava și soția sa Irina, născută Irina Molnar, din satul Târgoviște, județul Timiș. Am o sora pe nume Irina. Isteț și cuminte, gimnaziul "a fost petrecut" la liceul Pedagogic, din Caransebeș; liceul la Grup Școlar Construcții de Mașini în Caransebeș; facultatea la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, profilul Protecția Plantelor și ultima etapă a vieții mele de formare școlară s-a petrecut tot la aceeași universitate, urmând cursuri de master la specializarea Utilizării Durabile a Terenurilor Agricole. M-am apucat de poezie în anul 1997, pe 21.10. phlow_punk@yahoo.com
9 poezii, 0 proze
Pe marginea nopții înghețate dintre noi
de Marinescu Victor
când cerul picură despărțiri pe buzele deșertului dintre noi piramida tăcerii se ridică pe-o limba moartă s-a îmbrăcat cu îmbrățișări de piatră răsucite spre nori fără brațe iubirea nu se mai scrie...
cuvintelor tale nu le mai cresc aripi
de Nuta Craciun
ce frumos era când te știam aproape de mine ca o apă stătătoare când împărțeam aceeași pernă și aceeași căldură la marginea nopții acum cuvintelor tale nu le mai cresc aripi mă devorează așa cum...
Norii gâtului
de Virgil Teodorescu
Sub ochii polipului întovărășind tremele regretelor pe câmpurile haotice de sare trec păsări mai mari decât nopțile trec saci vii care-ți acoperă șoldul ca o armată înfrântă și fugărită spre mare și...
Bate nasu\' ! (9)
de Claudia Minela Petre
După micul dejun porniră spre liceu. - Ce facem azi, ieșim pe undeva? - Nu. Mă întâlnesc cu Dan, i-am promis. - Și mie mi-ai promis că nu ieși cu el. - Þi-am promis că nu ies cu rolele. Þeapăăăă!...
La capătul nopții
de Dana Banu
prin zăpezi uriașe călătoream într-un singur șir prelung mai cădea câte unul dintre noi ne mai opream câteodată să bem un ceai fierbinte la marginea zilei urcam greu din ce în ce mai greu anii se tot...
carte despre noi
de Marinescu Victor
Mă ghemuiesc in fața dorințelor mele, fiindcă dintre noi te aleg pe tine. Te’am ales de cand eram doar un fir de praf într-o lume trecută. Am calatorit mult până să ajung aici. Multe amintiri imi...
Sunete înghețate
de Teo
Mari, grei, alunecând încet printre moleculele de aer, fulgii de zăpadă îi atingeau fața imobilă pe măsură ce înainta pe podul ușor înzăpezit. Nu se gândea la nimic. De fapt de aia se afla acolo… ca...
Vuiet si nebunie
de Monica Hayes
\"Nu stiu care este sensul acestor lupte pe care le ducem încontinuu cu ceilalti dar mai ales cu noi insine. Nu ne-ar fi mai usor daca am innebuni si nu am mai tine cont de realitate? Nu ar mai fi...
Sfințească-se numele Tău
de Potrivitu Madalina
În vara asta am plănuit cel mai aventuros concediu împreună cu dulcica mea, Marlene. Într-o duminică dimineață ne-am urcat în mașină și am plecat. O zi ne-a luat să ieșim din țară, apoi am trecut...
Pezentul trecut al unui Univers
de Anghelina Tiberiu
Se îmbracă rapid. Își încorsetează sânii în sutienul negru; își ridică pantalonii strâmți peste fundul bombat; își leagă bluza cu cele 5 noduri. Ce bluză frumoasă are sau poate îi stătea doar ei...
