La capătul nopții

prin zăpezi uriașe călătoream într-un singur șir prelung
mai cădea câte unul dintre noi
ne mai opream câteodată să bem un ceai fierbinte la marginea zilei
urcam greu
din ce în ce mai greu
anii se tot adunau mama lor de ani fără nicio poezie și cu nasturi din ce în ce mai puțini la manta
mă dureau umerii de la greutatea mantalei îmi înghețau lacrimile nu ridicam pe nimeni auzi cititor
nu ridicam pe nimeni
dar mă tot împiedicam
și doar din greșeală doar din greșeală auzi cititor
mai puneam câteo piedică celui din spatele meu
rămânea acolo în zăpada înaltă
veneau vulturii nesătui să îi ciugulească lumina din ochii deschiși
treceam în convoi mai departe
ne zornăiau lanțurile se desfăceau inimile crăpau de neputință
de frică de poezia mamii ei de viață frumoasă cu prieteni și sărbători
cuvinte înalte prelungi împlântam în trupul pământului rece
până în prăsele așa le împlântam

cu bocanci găuriți și buzunarele grele de pietre
călcam peste trupul celui dinainte noastră atunci când cădea
se auzeau oasele sfărâmate se roteau cerurile amețitor dar mult prea departe
cu siguranță trebuia să ajungem acolo
să ajungem la capătul nopții
știam asta
da
știam că voi ajunge la capătul nopții

drumul se îngusta priveliștea era din ce în ce mai clară
eram deja comandant de pluton
eram deja primul din convoi
aveam nasturi noi la manta și bocanci puternici umeri răbdători
când am ajuns acolo eram singurul supraviețuitor
și nici nu îmi mai aduceam aminte prea clar
pentru ce plecasem la drum înspre capătul nopții

..............................................................

cu siguranță am mai trecut cândva pe aici
iată cele câteva străzi risipite la întâmplare
case uriașe femei-cetăți
ziduri descrise mărunt și pe îndelete
iată jaluzelele trase la fereastra cu vedere spre nord
iată urme de vietăți prin zăpada murdară
bătrâni lungindu-și gâturile peste gardul abatorului
morți duși în camioane spre groapă comună
chitara lui Lie
câmpul de la marginea orașului
unde cădeau stele în mijlocul zilei
și de sânziene copacii nu mai aveau umbră

fumul ce tocmai urcă spre ceruri din hornul vechi al crematoriului
e surâsul meu călător prin zăpezi prea înalte
singurul semn dintr-un capăt al nopții

iar tu cititor nu te mai hlizi părintește
într-o zi vei arde mai abitir decât mine
cu siguranță

ascultă poezia în lectura autoarei