Bate nasu\' ! (9)

După micul dejun porniră spre liceu. - Ce facem azi, ieșim pe undeva? - Nu. Mă întâlnesc cu Dan, i-am promis. - Și mie mi-ai promis că nu ieși cu el. - Þi-am promis că nu ies cu rolele. Þeapăăăă! Mario lovi furios mapa, care zbură cât colo, împrăștiind caietele peste tot. - Cretinule, să dispari din viața mea! strigă mânioasă, strângându-le de pe trotuar. În ziua aceea au rămas amândoi în clasă. El în aripa dreaptă a clădirii liceului, unde se afla profilul de real, matematică și informatică intensiv, ea, în latura stângă, la uman. De obicei, în pauze, se întâlneau la bufet, acolo unde elevii serveau ceaiuri calde, sandvișuri și produse de patiserie. După terminarea cursurilor, Mario se grăbi să dispară, pentru a evita întâlnirea cu ea. A rătăcit pe străzi, până seara, când s-a retras în Cișmigiu, în locul lor preferat, sus, lângă pârâiaș. Se opri brusc. Îl văzu pe Dan strângând-o în brațe și adâncindu-și fața în părul ei. Þinea la piept un cățel imens din pluș, iar în spate, pe marginea băncii, zăcea un buchet mare de liliac, florile preferate ale Robertei. ,,Turbez!... pleacă dobitocule, nu te mai uita la ei, ca vițelul la poarta nouă! Trădătoareo!\'\' Alergă ca nebunul, până la epuizare, dorind să scape de imaginea aceea. Fără să-și dea seama, își mușca buzele, până la sânge. În cele din urmă se trânti pe burtă în iarbă, într-un loc împrejmuit de gard viu. ,, Ești o sărăcie, nu poți să-i oferi nimic, nici măcar o înghețată, ești un coate goale, care stă la mila Mariei. Las-o liberă!...dar o iubesc(...) Banii înseamnă putere și respect. Maturizează-te și las-o în pace!... Roberta e a mea, numai a mea... Roberta e a ei. Voi reuși \'\'își repetă cu îndărjire, apoi se ridică, se scutură de praf, își șterse lacrimile și porni spre casă. Acționă încă de a doua zi. Apelă la unul dintre colegii săi, pe care-l admira în secret. Ion era cel de-al șaselea copil, din cei unsprezece ai familiei sale, care noaptea descărca tiruri cu fructe, iar ziua dormea pentru a putea învăța și merge la școală. - Gata frate, ne întâlnim la Obor, vin să ne ia cu mașina. Intri în gașcă. S-avem spor! spuse bătându-l pe umăr. - Mulțumesc Ioane! Te rog să nu sufli o vorbă nimănui. - Am înțeles, ți-e rușine că muncești. - Ai înțeles pe dracu să te ia! Mătușa Robertei, n-ar fi niciodată de acord ca eu să-mi rup cârca, atâta timp cât are bani și stau la ea. Nu mai vreau. Am brațe și sunt sănătos. Vreau banu\' meu. Ai înțeles? - Da, ești de-al nostru. Hai că timpu\' costă. La treabă! Noaptea, se strecura pe scara de incendiu, fără să-l simtă cineva și mergea la depozitul de fructe din Afumați, împreună cu un grup de vreo douăzeci de tineri. Primele două seri i s-au părut nesfârșite. Palmele erau umflate și sângerau. Își cumpără mănuși, ca majoritatea,, cărăbușilor\'\', cum le plăcea să-și spună, o asociere venită de la cărăuș. Ziua, când se întorcea de la școală, dormea până seara la opt, nouă, lua cina cu Maria și Roberta, apoi învăța până la ora plecării. Sâmbăta și duminica se odihnea și își petrecea mai tot timpul în compania Cristinei, o colegă pe care o aprecia. Aveau multe în comun: pasiunea pentru matematică și calculatoare, pentru cărțile și filmele SF. Tânăra era timidă, se înroșea de câte ori Mario îi vorbea. Era evidentă atracția față de el. Cristina l-a prezentat părinților săi, care l-au îndrăgit de prima dată. Făcea parte dintr-o familie bună: mama, psiholog, tatăl, profesor universitar, fratele ei, Mircea, student în ultimul an la teatru. Robertei îi lipsea mult Mario. Nu înțelegea ce se întâmplă cu el. Era distant, exagerat de politicos și o evita. Se hotărî să spargă gheața. Voia să-i dea vestea cea mare, să-i spună că s-a clarificat relația cu Dan, căruia îi mărturisise că îl iubește pe Mario. S-a întâmplat în seara când a primit florile și cățelul din pluș. Au rămas prieteni. Ieșeau când și când în parc, la o plimbare cu rolele sau cu bicicleta. (...)după cină intră în bibliotecă unde-l găsi învățând. - Mario, mergi sâmbătă cu noi în club? - Cu noi cine? mormăi mai mult pentru el, continuând să citească. - Cu mine și Dan. - Îhî! - Pe bune? întrebă uimită fiind de răspunsul lui prompt. I se citea bucuria pe față. Se aplecă și-l sărută pe obraz. - Da vin, dar cu o prietenă, spuse scurt, fixându-i privirea. O văzu înroșindu-se de furie. Zâmbi satisfăcut. - Treaba ta. Important e că mergi cu noi. Să ai spor! - Ai putea să mă ajuți la simbolism. Mă enervează poeziile. - Să te ajute ea, spuse în treacăt și ieși trântind ușa. - Yes! Scorpie! exclamă fericit. Mario a obținut acordul părinților Cristinei de a ieși în club, doar până la miezul nopții. Era singurul în care avea încredere. - Hai, grăbește-te! mai e un sfert de oră până vine Dan și tu o lălăi! unde ți-e mândra? îl ironiză crezând că o mințise. - Vine la fix... - Ce? unde vine? - Aici. - S-o crezi tu că aduci toate fufele acasă. Mario se răsuci brusc și îi apucă brațul, strângând cu putere. Ochii îi scânteiau de furie. - Să nu mai îndrăznești niciodată să spui ceva urât despre ea. Ai înțeles? Niciodată, spuse amenințător eliberându-i mâna, apoi se grăbi să se îmbrace, pentru a fi acolo jos, la venirea Cristinei. După ieșirea pe care a avut-o, se aștepta la ce e mai rău din partea Robertei. Când coborî, îl zări pe Dan comunicând cu Cristina. Erau angrenați într-o discuție despre ultimul tip de calculator performant. - Să mergem! o auziră pe Roberta care apăru pe nesimțite. Când s-a întors spre ea, Mario a rămas câteva clipe înmărmurit. Avea o ținută îndrăzneață și sexy. Purta o fustă mini, roșie, cambrată pe șoldurile rotunde și fesele evidente, în forma semnului de întrebare. Bluza neagră, mulată, cu un decolteu îndrăzneț, contura sânii rotunzi, vizibili pe jumătate, lăsând albul umerilor descoperiți, să contrasteze cu negrul corb al materialului și al părului, ce trena greu pe spatele descoperit, până în dreptul mijlocului. Parfumul ei îl excita. Era un amestec de iasomie și flori de câmp, ușor dulceag, cu iz de lămâie proaspăt stoarsă. Dan zâmbea trist. Întinse mâinile spre ea, îi cuprinse talia și o sărută de față cu Mario. - De ce te-ai îmbrăcat așa? izbucni în cele din urmă. - N-ai spus tu că ar trebui să nu mai port pantaloni? O privi cu dispreț pe Cristina. - Nu ne faci cunoștință? îl ironiză zâmbind sarcastic. - Da, scuze, am uitat. Ea e Cristina. - Roberta... se prezentă, întocându-i spatele. Nu are de gând să se schimbe, sau merge așa ca la piață, în blugi și tricou? Îi mai trebuie o paporniță. Sper că nu te superi. Am glumit. Cristina plecă ochii în pământ rușinată. - Ea e serioasă, nu merge goală pe stradă, ca altele, o apără Mario. - Pe bune Chris, hai să te aranjez puțin... - Mai bine nu, interveni prompt Mario. ,, ești în stare să-i bagi rimelul în ochi sau s-o fardezi strident ca pe sorcovă, cum ai făcut cu Elena\'\'. - Dacă îi face plăcere, o apără Cristina, n-am nimic împotrivă. Roberta zâmbi ca o drăcoiacă. - Vrei să-ți dau și ceva de îmbrăcat de la mine? - Nu, mulțumesc! Prefer să rămân în hainele mele. Dar puțin fard, nu strică. Din câteva mișcări, Roberta ajunse lângă ea cu trusa de farduri, fixativul și peria. Era toată un zâmbet de satisfacție. Mario n-o scăpa deloc din ochi. Își trecu mâinile prin păr, nervos. Asistă neputincios la manevrele Robertei, care îi aplică un fard de pleoape mov, ce nu se potrivea cu ținuta Cristinei, apoi îi desfăcu părul tapându-l excesiv. - Așa mai merge, spuse dându-i oglinda. Cristina avea lacrimi în ochi. Se uita la Mario așteptând să intervină. - Poftim pieptănul, spuse autoritar. Leagă-ți părul ca înainte! Nu-mi place așa, te rog. Roberta îl smulse din mâna fetei. - Þie nu-ți place nici cum arăt eu acum. Să mergem! Ieși la brațul lui Dan, căruia nu-i plăcu scena la care asistase. Oamenii de pe stradă o admirau, iar de Cristina râdeau. - Mario, te rog, vreau să merg acasă! spuse timid fata, abținându-se cu greu să nu plângă. El opri un taxi și o conduse. În mașină îi aranjă părul și îi șterse lacrimile, apoi o sărută pe frunte. - Te rog, iart-o! A crezut că-i ești rivală. Așa face. Am eu grijă să nu se mai întâmple asta. - Nu Mario. Aș vrea să pot avea și eu asemenea reacții. O înțeleg! Nu merită să trăim în ură. Te iubește... - S-o ia dracu! Dacă ar fi așa, nu s-ar mai linge cu ăla. Îmi vine să dau cu ea de pământ. Ce-a avut cu tine?. Tânăra zâmbi îngăduitor, mângâindu-i blând obrazul. El îi sărută palma recunoscător. - Cum poți fi atât de bună, cu cineva care te lovește? - Nimeni nu face rău întâmplător, are o scuză, un motiv. Trebuie să fim toleranți. Doar așa realizează când greșesc. - Dacă nu eram îndrăgostit de scorpia aia, nu mai scăpai de mine. Fata se înroși până în vârful urechilor. - Mario, promite-mi că n-ai să-i faci rău din cauza mea. Mă va urî. Eu vreau ca prietenii tăi să fie și ai mei. - Nu promit nimic. Trebuie să simtă ce ai simțit și tu. Își ceru din nou scuze și porni cu taxiul către Bamboo Club. - Am crezut că ai renunțat, îl întâmpină veselă Roberta. Ia mâna de pe mine, o respinse el. - Să-ți prezint câteva colege de clasă, spuse încercând să ignore gestul lui. Au dansat, au băut, s-au simțit bine. Mai puțin Mario. - Fatăăă! care din cei doi e al tău? întrebă amețită Eliza, una dintre colege. - El, răspunse Mario, arătând spre Dan. Ai vreun gând cu mine, frumoaso? - Aș avea. Ce bem? După câteva pahare de Cinzano, erau foarte veseli. - Ce-ai zice dacă ne-am retrage la mine? îi propuse Mario obraznic. - OK. Roberta fierbea. Nu mai avea chef de nimic. Ajuns acasă, o invită pe terasă. Profită de lipsa Mariei. - Dansăm? îl provocă ea mângâindu-i pieptul. ,, Gogule nu mă face de rahat! de abia m-a atins și ai percutat, în puii mei...Recunosc că miroase bine, că are niște buci tari, că sfârcurile mă înțeapă de-mi vine să mă urc pe pereți, dar totuși, las-o moale!\'\' - Ai înțeles? o auzi întrebându-l. - Scuză-mă, n-am fost atent. Vrei să repeți? - Sunt cam amețită. Aș vrea să mă întind puțin, dacă nu te superi. ,, Gogule, asta nu-i maica Precista! Sper că nu-i dai un antinevralgic, pentru amețeli. Treci la treabă, ai Calea Lactee liberă. \'\' Îi oferi politicos un loc pe canapea. Eliza se întinse și închise ochii. - Mario, te rog, poți să-mi aduci câteva cuburi de gheață? Am băut peste măsură și mă doare capul. - Da, imediat! ,, păi cum dracu, suntem la azil! Soldat, cred că ți-ai făcut iluzii deșarte, gingașule...se joacă cu tine, pune-i cruce! Culcat!\'\' Când reveni în living găsi lumina stinsă, iar melodia lui Keny G. ,, Forever in love\'\', se auzea în surdină, stârnind parcă toate simțurile. Încerca să se obișnuiască cu întunericul, pentru a pune bolul cu gheață pe măsuță. Luiza îi luă vasul din mâna, apoi se lipi de el. Îi simți sfârcurile întărite împungându-i pieptul. A rămas în bustul gol. Impactul cu gheața, urmat de atingerea caldă a gurii ei, care se plimba peste tot, tatonând, mângâind fiecare părticică a corpului său, sânii calzi și tari, parfumul dulceag, îl făcură să-și dorească totul. În scurt timp erau pe covor, goi, oferindu-și plăceri și senzații, până la extaz. ,,Fata asta știe ce face și face al dracului de bine. Mai rezistă soldat! Încă puțin...\'\' - Te vreau în mine! o auzi șoptind excitată la maxim. ,, La fix, nu mai puteam. La atac soldat, sus pe redută! Acum ori niciodată...\'\' - Marioooo! Deschide ușa! o auzi pe Roberta strigând furioasă. ,,Căcat. Nu acum scorpie. Bine că am pus lanțul și am lăsat cheia în ușă\'\' - Mario, știu că ești în casă, deschide că te ia dracu! - Hai păpușă, acum, încă puțin, o îndemnă lovindu-i pulpele puternice. Hai, nu te gândi la altceva.Bagă mare!... - Mariooooo! deschide! o auzi din nou strigând și bătând în ușă. - Ești gata? Hai că nu mai pot. - Acum!... - Victorieeeeeee! ,, Bravo soldat, nu te-ai făcut de râs nici de data asta...\'\'. - Mulțumesc Eliza. Ai fost grozavă... - Mario, dacă nu deschizi imediat, sparg geamul! - Ești în stare, nebuno! Pe geam! Bună idee! - Ce pe geam? întrebă nedumerită tânăra, îmbrăcându-se în mare viteză. - unu, doi, trei, patru...Mariooooo! - Repede, sări geamul! Dacă te găsește aici te scalpează, e specialistă. - Nu înțeleg, ce treabă are ea? - Ohoooo !și încă ce treabă! Îți explic mâine, că-i ziua mai lungă. Dispari, acum! - opt, nouă... Eliza dispăru în noapte, iar Mario ajunse imediat la ușă. - Zeceeeee! cine nu-i gata, îl iau cu lopata, glumi el, dând ușa de perete, pentru a-i face loc să intre. - Ce-a luat foc? întrebă amuzat. - Sictir! - Cum vrei tu și-apoi mâncăm. - Din nou sictir... - Ei, dacă insiști, înseamnă că așa e. Spre uimirea lui, Roberta s-a retras în dormitor fără să cerceteze. ,, Ai scăpat Gogule. Cred. Du-te mai repede la culcare, până nu se-ntoarce scorpia!\'\'. Își aruncă tricoul neglijent pe umăr și se retrase în dormitorul său, fluierând mulțumit. ,, Bună amica, bună rău! Mai repetăm și altă dată.\'\' Făcu un duș, apoi se întinse în pat, fără să aprindă lumina. Înlătură prosopul din jurul taliei, aruncându-l jos. ,, Ups! e aici. Îi recunosc parfumul dintr-o mie. Soldat, ești obraznic. Ea e Roberta, stai potolit! nu te-nfoia ca prostu\', că rămâi cu gușa plină. Mama-mia! visez! e pe mine, goală.\'\' ,, Oh, Doamne! Ce mă fac acum? Nu mă așteptam să-l găsesc gol. Tâmpito, adună-te! Ai venit aici cu un scop. Fă-o! Arată-i cine ești, arată-i că nu-și poate face de cap. Termină ce-ai început! Fă abstracție de ceea ce simți\'\'. Mario se răsuci brusc, strivind-o sub el. Roberta bătea în retragere. Își strânse picioarele și își acoperi sânii cu palmele. El îi luă mâinile, i le sărută, apoi le împreună cu ale sale, ridicându-le deasupra capului. Cu fiecare încercare a Robertei de a se elibera, el își făcea loc între coapsele tinere, până când falusul atinse moliciunea catifelată. - Mă simți? întrebă glisând ușor, asfel încât ea să-i simtă erecția. Un zâmbet timid îi apăru în colțul gurii. Era jenată de situația în care se afla, dar și mai jenată de ceea ce gândea și simțea. Feminitatea ei zvâcnea, ca pulsul unui sportiv după un maraton, transmițând o căldură plăcută în tot corpul. El continua să culiseze moliciunea, care ceda cu fiecare mișcare, lăsându-se acaparată de noile senzații ce dădeau buzna în tot corpul, oprindu-se în sâni, în sfărcurile întărite de durerea plăcută a valurilor, ce urcau și coborau nestăpânit. ,, Robertaaa! Wake up, now!\'\' Se răsuci deasupra lui. Îl simțea tremurând. Mâinile îi mângâiau frenetic părul, gâtul, sânii, abdomenul. Gâfâiau de dorință. - Roberta, te iubesc! Ești sigură că asta vrei? întrebă înnebunit de plăcere. - Încă nu, bestie! și zicând asta, coborâ de pe el, nu înainte de a-i șterge fața cu o bucată de cârpă, pe care o abandonă acolo. Aștia nu sunt ai mei, nemernicule! și hârșt! vărsă bolul cu gheață direct pe organul erect. - Futu-ți fata mă-tii! strigă îndepărtând cuburile de gheață, râzând. Aprinse lumina. Zâmbi amuzat când identifică motivul scandalului. ,, A dracului femeie, special și-a lăsat tăngoșii cu fluturași, s-o agite mai rău pe scorpie\'\'. Râdea în hohote, spre disperarea Robertei care asista la scenă, sufocată de gelozie. Era atât de furioasă, încât nu realiză că stă goală în fața lui, pentru prima dată. Se ridică să se șteargă. Ochii Robertei se fixară pe soldatul încăpățânat, ce refuza să-și ia poziția de repaus. Clipea des, jenată de situație. - Acoperă-te, nesimțitule! - Nu zău! exclamă, privind-o batjocoritor. Când te-oi acoperi și tu. Rușinată, își trase părul bogat astupându-și sânii. Doar mugurii îmbățoșați refuzau să se ascundă în spatele cortinei negre. Își încrucișă brațele, acoperindu-și triunghiul pufos. - Gata, m-am acoperit și eu, spuse Mario, râzând, imitându-i gestul pueril, pentru câteva clipe, apoi râmase iar descoperit. Deocamdată, sunt în camera mea și stau cum vrea mușchiu\' meu. Dacă nu-ți convine, vira! Eu mi-am luat porția de sex și nu-mi pasă. Noapte bună! - Și mi-o spui așa, pur și simplu? - Da. - Să știi că...să știi că...începu să se bîlbăie, intimidată de siguranța lui. - Ești frumoasă Roberta. Termină cu Dan! Vreau să fii a mea. - Du-te dracu! - Eeeei! Mă gândeam eu că mă iubești, dar nici chiar așa. Nu trebuie să-mi spui de fiecare dată. Þi-aduc un topor, un cuțit, un revolver? - Să știi că peste două săptămâni, de ziua lui Dan, am să-i fac cel mai frumos cadou, care trebuia să fie al tău? - Da, pachetul de gumă de pe noptieră. Mulțumesc, n-aveam nevoie. Poți să i-l dai. - Nu. Pe mine, cretinule. Pentru că ți-ai bătut joc în seara asta. Va fi primul meu bărbat. Jur! Ieși trântind ușa cu putere. Mario amuți, șocat fiind de spusele ei. Și-o imagină lângă Dan, răspunzând la atingerile lui. Era ca un vulcan înainte de-a erupe. Și a erupt. A spart tot ce i-a picat în mână : lustră, veioză, oglindă, cană, uscător, a sfâșiat cearșaful, apoi perna, împrăștiind fulgi peste tot.