"Pagină în amintirea colonelului Suarez, biruitor la Junin " – 16777 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAlexandru Obedenaru
Poetul cu "figură baudelairiană!, Alexandru Georgică Obedenaru, s-a născut în București, la 13 iulie 1865. Deși în poeziile sale, de formă concentrată, proslăvește moartea, el va duce până la adânci bătrânețe o existență de jovial noctambul, de om de spirit, fantezie și umor. Decorat, sărbătorit de Societatea scriitorilor români, Alexandru Obedenaru a fost o figură cunoscută a vechii boeme literare, de stil macedonskian, la al cărui cenaclu participă în mod activ după 1888. La 75 de ani revine în presă, în ziarele "Dimineața" și "Adevărul", cu amintiri din tinerețe, care nu sunt simple fragmente autobiografice, ci pagini de evocări memorialistice, de reconstituire a unei lumi intelectuale apuse, o galerie de scriitori, actori, pictori, muzicanți, pierduți în amintirea Bucureștilor de altădată. Încă din 1894 este funcționar la Academia Română, împărțindu-și existența între munca aridă de bibliotecă și poezia parnasiano-simbolistă, prelungită până târziu, în indiferența totală a...
9 poezii, 0 proze
Nusa Adriana Neacșu
NEACȘU V. ADRIANA născută la 25 noiembrie 1968 localitatea Botoșani județul Botoșani - căsătorită în noiembrie 1988 în Slatina județul Olt - aprilie 2009 premiul I în cadrul Concursului de o pagina pe site-ul Bocancul literar pentru Concursul de o pagina cu tema data – „Se întâmplă la apus” – pentru povestirea „Greierașul” inclusă ulterior în volumul de povești și povestiri intitulat „D’ ale copilăriei” – capitolul – „Amintiri” - mai 2009 premiul I pe site-ul Bocancul literar pentru Concursul de o pagina cu tema data – „Porți deschise” – cu povestirea „Bunicul” inclusă ulterior în volumul de povești și povestiri intitulat „D’ ale copilăriei” – capitolul – „Amintiri” - debut editorial- iunie 2009 - în volumul antologic “Vara” – editura AS’S, Iași sub egida Asociației “Universul prieteniei” - primul volum de autor cu povești și povestiri pentru copii – “D’ale copilăriei” Editura PIM Iași 2012
25 poezii, 0 proze
Margareta Cemârtan-Spânu
Margareta Cemârtan s-a năsut în 1942 la 19 noiembrie, la Mihăilenii Vechi, județul Bălți. În 1949 este deportată în Siberia și se întoarce în satul natal în 1956. În 2002 publică trei eseuri – “Mărul”, “Mustangii” și “Lupii”, iar în 2006 “Lupii (Amintiri din copilărie)”. Grigore Vieru: ”Margareta Cemârtan-Spânu este una din victimele criminalului regim stalinist. Iar tragicul ei destin reprezintă imaginea dramei întregii Basarabii. Întâlnim în “Amintiri din copilărie” care sunt o față opusă luminoasei copilării descrisă de Creangă, pagini tulburătoare pe care le putea așterne pe hârtie numai un suflet ale cărui frumusețe și puritate au fost adânc rănite în copilărie și adolescență.” Margareta Cemârtan-Spânu a fost deportată la 7 iulie 1949, în cadrul operațiunii secrete „IUG”, desfășurată de autoritățile sovietice. Pentru că nu avea mamă, a fost deportată împreună cu bunica, tatăl și fratele ei. În acea perioadă avea 6 ani și jumătate. Au fost urcați cu toții în mașini militare, în...
0 poezii, 0 proze
LELIA MOSSORA
Profesor de limbă și literatură romană si franceză, Lelia Mossora s-a născut pe 26 iunie 1951, în Hîrlău, localitate apropiată Cotnariului, în județul Iași. Moștenește harul artistic de la tatăl său, fost marinar de cursă lungă și mai apoi professor, care în lungile-i peregrinări prin lume, își scria memoriile în pagini de o deosebită frumusețe și sensibilitate. Lelia Mossora a debutat în anul 1968 în revista “Iașul literar”( revistă care astăzi poartă numele de “Convorbiri literare”) sub îndrumarea maestrului Horia Zilieru, pe atunci secretar general de redacție la revista amintită. Dupa termianarea liceului, își urmează studiile la Facultatea de litere din Iași, Universitatea “Al.Ioan Cuza”. Funcționează ca profesor la mai multe școli, până prin 1990, când are „privilegiul” să lucreze la școala unei case de copii din judetul Iași, loc în care a putut să descopere sufletul copiilor așa cum nu ar fi reușit altundeva: „Am lăsat acolo o parte din mine și anii aceia m-au marcat profund...
14 poezii, 0 proze
Andu Moldovan
Publicat în prima antologie poezie.ro 'ultima generație, primul val' sau dacă vreți ok 'prima generație, ultimul val' la Editura MLR sub îndrumarea lui Bogdan Geană, fie-i absența luminată. Membru poezie.ro din 2003 textele mele vechi nu se mai află în pagină fiind în prezent încadrate într-una dintre categoriile "șterse cu mâna mea" sau "refuzate permanent" de colectivul editorial și pe bună dreptate, istoria și apucăturile ei. Participant destul de activ la Cenaclul Deko la fel ca și la precedentele (bune și ele chiar dacă diferite) din Club A, Backstage, Casa Eliad. Participant oarecum activ la Cenaclul Virtualia din Iași desfășurat cu efortul de apreciat al poetei Alina Manole. contact: bobadil63@yahoo.com
30 poezii, 0 proze
Stefan Mircea
Născut la Craiova,în vremea din urmă, cu pregătire tehnică, încerc ingineria cuvintelor de pus în pagină, într-o viziune proprie.
145 poezii, 0 proze
Camelia Tripon
M-am nascut in Braila.Am urmat Colegiul Gh.M. Murgoci din Braila si Fac. de Tehnologie Chimica a Universitatii Politehnice Bucuresti. Am publicat peste 60 de eseuri in pagina de Cultura si arta a ziarului Cuvantul liber din Tg.Mures. Am participat la Congresele Internationale de Dacologie din Bucuresti(V,VI,VII, VIII). e-mail: camelia.tripon@yahoo.com
141 poezii, 0 proze
C.Victor
Sunt un om care inca mai crede in romantism,bunatate,generozitate,decenta,verticalitate si poezie .Ma numesc C Victor ,calatoresc tot anul pe mapamond si incerc sa procesez cu mintea mea tot ce mi se intampla.Am gasit acest site si incerc sa postez in pagina mea trairi aleatorii.Mentionez ca nu am valente de om al literelor dar respectul meu e nemarginit pentru cei consacrati....genii in ale scrisului.
2 poezii, 0 proze
Gheorghe Ursu
· 1 iulie 1926 - Gheorghe Ursu se naste in orasul basarabean Soroca. Parintii, tatal Vasile din Galati, mama Margareta din Magura Ilvei Nasaud, amindoi medici chirurgi. · 1932 - 1936 - Face scoala primara la Soroca. · 1936 - 1941 - Urmeaza cursurile Liceului din Soroca. · 1941 - Anii razboiului gasesc familia Ursu la Galati, orasul de origine al doctorului Vasile Ursu. Bunicii din partea mamei, impreuna cu alti zece membri ai familiei acesteia, sint ucisi de nazisti la Auschwitz. · 1942 - 1945 - Continua cursurile liceale la Liceul \"Vasile Alexandri\" din Galati. Participa la actiunile unui grup anti-nazist, din care faceau parte si scriitorii Iordan Chimet si Camil Baciu. In iunie 1944 se inscrie in U.T.C., ducind in continuare o activitate anti-nazista. Siguranta antonesciana il urmareste. · 1944 - Isi face debutul in literatura in cotidianul de orientare democratica \"Ecoul\", in pagina literara realizata de Miron Radu Paraschivescu, Virgil Ierunca si Ion Caraion. Publica un...
3 poezii, 0 proze
Cristian Neagu
Cristian Neagu s-a născut la 19 septembrie 1959 în București. Părinții săi se despart când acesta abia împlinise frageda vârstă de cinci ani. Își urmează instinctiv tatăl, (Neagu Gh.) iar destinul îi atribuie o coplărie dură. În anii de școală își găsește refugiul în cititul cărților, având "fișă permanentă" la biblioteca de cartier. Scrie primele poezii la vârsta de 12 ani, apoi cu ajutorul profesoarei de limbă și literatură română Stănescu Elena (de la șc. gen. nr 131 București) publică în revista "Cutezătorii." Este selectat pentru "Tinere condeie" dar și în pagina elevului din revista "Amfiteatru" (Tudor Opriș) În 1974 versurile sale sunt apreciate de Adrian Păunescu, moment în care Maestrul îi devine mentor, și la îndemnul domniei-sale, Cristian Neagu studiază estetica și critica literară semnate de nume celebre. Mai bine de opt ani, sub statutul de autodidact, conspectează și crează în epicul tăcerii izolându-se de lume, daruindu-se cititului, formându-și un univers de...
210 poezii, 0 proze
Pagină în amintirea colonelului Suarez, biruitor la Junin
de Jorge Luis Borges
Ce importanță au lipsurile, surghiunul, umilința de a îmbătrâni, umbra dictatorului ce se-ntinde acoperind patria, casa din cartierul de Sud pe care i-au vândut-o frații când el era la război, zilele...
Funeralii
de Oana Cerbanescu
Eram copilul tău, mamă și îți spuneam seara povești, te înveleam, te sărutam și te lăsam să sângerezi tăcută cu monștrii tăi, cu vene albe prin care curge var... Uneori, ziua stăteai la fereastră în...
in your eyes a weapon is about to discharge
de Valeriu Sofronie
ți-am fluturat brațul prin față ochiul îți era mai plin cu noapte decât cu zi închizând între sacii cu apă un mare secret două fințe vorbind în mine despre locuri și întâlniri desprindeau din pereții...
Fragmente de jurnal
de Petru Teodor
Ce lung timp de când amintirea unui stilou nu mi-a mai trecut printre degete. Ce subtilă eleganță are amintirea aceasta cu peniță și cerneală. Sângele gândului meu albastru, litere-vene ale ființei...
Constantin Mustață
de nicolae tomescu
Privesc teancul de cărți. Sunt peste treizeci la număr. Aproape fiecare poartă pe prima pagină câte o dedicație. Iată pe Student la Cluj, volumul I, Seniorii: În amintirea unor ani frumoși, dar și a...
Miturile esențiale
de Somesan Sergiu
Povestirea „Miturile esențiale” a fost publicată în numărul 3/2022 al revistei „Viața românească” https://www.viataromaneasca.eu/revista/2022/04/miturile-esentiale/?fbclid=IwAR3MkVx4-sbNlJo6adNZFjOzd7...
Blogistică social-democrată (I)
de Adrian Firica
Notă preliminară liniștitoare: presupun că cititorii nu-mi vor sări în cap pentru feluritele \"orori\" peste care vor da în text, căci astea sunt orori și riscuri ale blog-artisticii! Azi, 11...
Noi suntem buni doar morți - Lui Mile Cărpenișan
de florian stoian -silișteanu
Caut uneori pe internet să aflu ce se mai spune ce se mai scrie despre oameni despre ce este viu despre ce este trecător. Așa se face că în această noapte la numai câteva ceasuri distanță de plecarea...
Panseluța - proză erotică
de Somesan Sergiu
„După cum spuneau vechii greci, încă de acum două mii de ani, nu gladiatorii, histrionii și curtezanele vor rămâne în amintirea oamenilor peste veacuri, ci poeții, gânditorii și filozofii. Și totuși,...
Unei maini de pamant
de Georgiana Valentina Matache
Vino dara, sa ne-ascundem sub prapastie...de vrei, vom inchide-n timp altarul prabusitilor, reci zei... si scrutand tot infinitul, pe o margine-alergand, teama clipelor de maine sa ne fie doar un...
