"Numai lumina" – 20335 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAndrei Dobrowensky
2 octombrie 1976:lumina, mersul,cuvantul,scrisul,caderea in poezie,ramanerea. Despre mine numai știme... doar geneze și alte crime. Ca și cum aș fi cuvânt trăiesc, ca și cum trăiesc cu vânt,șoptesc decăderile în gând.
68 poezii, 0 proze
Dumitru Sava
Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...
1000 poezii, 0 proze
jifcu oana maria
e greu sa scrii o biografie cand inca esti prea tanar pentru a sti exact cine esti..caci viata nu e un roman.nu admite retusuri shi paragrafe sarite...inca ma caut, in aceasta lume al carei singur echilibru este in cadere..ma descopar in fiecare zi, dar mereu sunt altfel..regasesc in mine mai multe universuri..nu stiu care e al meu cu adevarat..incerc sa colorez lumea in nuantele sufletului meu, sa nu imprumut lumini shi umbre impersonale..nu ma deranjaza norii, ii acopar cu palma, iau din cer numai seninul..dar cateodata tot cerul e acoperit de nori..shi atunci cred in ingeri..o stare de spirit lipsita de intrigile materiei, dar creeata pentru sufletul ei..asa cum zicea zarathrustra:"sunt lumina...de-as fi intuneric"..voi continua sa ma caut..cine stie?!..poate ca intr-o zi ma voi gasi, asteptandu-ma la umbra unei stele moarte cu miros de inghetata de vanilie..
9 poezii, 0 proze
Lorena Popa
M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...
36 poezii, 0 proze
Valentin Boeru
Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...
150 poezii, 0 proze
Daniela Parvu Dorin
Sunt psiholog si scriu pentru si despre suflet. Eu scriu de când mă știu. Consider că alături de poezie viața mea e un concert unic. Am debutat în revista liceului - “Năzuințe și împliniri” - în anul 1980. Am publicat, mai apoi, versuri în reviste și în publicații literare de prestigiu (Cronica, Convorbiri literare, Poezia, Suplimentul artistic al Scânteii Tineretului, Viața, Monitorul Cultural, Timpul, Observatorul) și în diverse Antologii. Am publicat două volume de versuri: -Mi-e nervul aprins (1995) și -Arta de a plânge (1997). După 1995 m-am alăturat revistelor online, blogurilor și grupurilor de literatură de pe Facebook - dar nu numai - descoperindu-mi astfel vocea mea personală :(Agonia.net, Insemne culturale, Basarabia literară, Negru pe alb, Poezii de suflet, Cenaclul Noduri și Semne, Universul prieteniei, Cronopedia, Citatepedia, Ziarul Lumina, Noul Orfeu, Ecoul, etc.). Nu mi-a plăcut niciodata ideea de “poezie feminină” sau invers.Cunoașterea și coborârea în sine nu au...
153 poezii, 0 proze
andrada
hhmmmm....:-? ma numesc Dada-Andrada si.. primii pasii i'am inceput nu de mult, cu multe interese ce ma atrag de la drumul initial.. Ziua in care m'am nascut (25.07.1992)..a fost banala.. aiureah.. pana cand glasul meu.. a spart acea monotonie absurda.. am reusit sa supravietuiesc de atunci pana azi.. cu intamplari placute.. neplacute.. Trecutul meu a inceput sa prinda glas, pacat ca ma irita bratara , ca scriam mai multe.. Poate k privirea ta se va ingropa in frazele contradictorii cu viata.. Nu ma vei cunoaste niciodata foarte bine, nu sunt o oarecare, mintea mea are cu totul alte legi... Prin natura mea.. zambesc la orice, insa un zambet parfumat... rar il vezi.. Sunt condusa de visele realitatii, pacat ca tu nu ma vei conduce...].. Nu'ti imagina lumina ochiilor mei, aproape de tine, din moment ce nu ma cunosti.. Imi cresc sansele sa te cunosc, asta numai daca te'ai intrebat vreodata cum reactionez la cuvintele tale.. Imi place sa dorm, sa ajung cu mainile in lumea abisului, sa...
2 poezii, 0 proze
Remus Tudor
Am vazut pentru intaia oara lumina unei zile de primavara. Ma consider un romantic si-i detest pe cei care nu mai cred in romantism (il considera chiar ceva depravat), in iubirea adevarata,in inocenta sufletului dincolo de varsta.
25 poezii, 0 proze
Camelia C.Petre
Lumina din prima zi a tumultului în care m-a aruncat Dumnezeu m-a orbit dar m-a si fermecat. M-am ridicat și am făcut primii pași prin raiul Pământului, bucurându-mă de fiecare picătură de suflet pe care am întâlnit-o, lăsându-mă escaladată de îngemănările imensităților și ale instantaneelor. Mi-am ridicat privirea iar norii m-au înfășurat în nori. Apoi, strânsă până la durere, am ajuns din nou pe Pământ. Dar acolo nu mai era rai... Și atunci scriu. Scriind, mulțumesc. Mulțumind, cresc. Crescând, iubesc.
15 poezii, 0 proze
Viorica Bota
cand simti ca ceva clocoteste in tine, irumpe ca lava unui vulcan si nu mai poti suporta dogoarea nu te poti salva decat lasand sa iasa la lumina ceea ce s-a infiripat in adancuri. Asta nu inseamna neaparat o fericita eliberare deoarece poti auzi critici aspre, dar e totusi o victorie ca ti-ai invins teama de a ramane singur cu arista mistuitoare a creatiei! Viorica
4 poezii, 0 proze
Numai lumina
de Lucian Pop
Numai lumina susține înălțimea plopilor. Prin lupa uitării, drumurile sunt oase albe impecabile. Numai lumina reazămă gardurile. Eu insist să fiu stropul de apă stâlpilor să le crească fire,...
Nu numai lumina vine de la răsărit
de Florin Hălălău
Drumul pe care-l fac în fiecare an de 1 noiembrie la Cimitirul Catolic Bellu a devenit o tradiție de familie. Începută cu peste 50 de ani în urmă, în 1951, atunci cînd străbunica mea, Evelyn Maria...
și numai lumina
de Andrei Gamarț
asta poate ucide pregătește-te să te simți bine închide mai repede ochii și gândește-te la ochii tăi ca la 2 șobolani otrăviți târându-se la adăpost încercând să-ți pătrundă craniul ce vezi în ochii...
Lumina
de Adriana Hurjui
Văd o lumină arzătoare, E prea puternică pentru ochii mei... Lumina asta rău mă doare Căci ea se lasă peste umerii grei. Afară e noapte,e intuneric Numai lumina asta o zăresc Cerul e departe, o!cer...
Mai lasă lumina
de Jianu Liviu-Florian
Mai lasă lumina Mai lasă lumina să treacă prin tine, Mai las-o, om –frate, mai las-o, vecine, Căci numai lumina rămâne din noi, Un fel de silabă, un fel de altoi – Mai lasă lumina să treacă prin...
Lumina
de Sogard
Aud ploaia cum se izbeste-ncet de geam, Si-mi pare ca ma striga Soptindu-mi c-aproape trebuie sa te am Sa pot scapa de frica, Ca n-as putea sa mai iubesc O inima, un suflet, Din visul dragostei eu ma...
lumină pentru suflet vreau…
de Miclăuș Silvestru
să nu m-ascundeți în pământ când o să mor nu pentru că mi-ar fi frică de-ntuneric ci pentru că lumina am iubit-o mult de tot să ardeți trupul meu fără să-i dați onor cenușa dați-o vântului...
Icar-visul
de Adi Rosian
Ce daca soarele nu e numai lumina? Eram oare in labirint mai fericit? Vreau cerul inspre mine ca sa vina si nu mi-e teama de sfarsit... Zbor.
\"Trecerea unei Umbrea din Trecut\"
de Beyond Birthday
\"Din întuneric răsare orice, Numai lumina e singură, Siguranță nu-ți aduce. Durere, suferință... Dar apoi când cineva ține la tine, Șții că nu ești singur pe lume. Toate pot fi secrete Fără că...
Week end
de Radu Tudor Ciornei
Exista intunericul alb al luminarilor stinse la ziua ta multiple de 5 sau de 7 asa cum exista si intunericul rosu al ochiului mort inviat cu singe de broasca la ore parasite de aghiazma rastignite pe...
