Remus Tudor

Și cum nu ești lângă mine, Lasă-mă să mă topesc Într-un strop când ploaia vine, Ca să-ți spun că te iubesc. Și s-alunec peste pleoape, Pe obrajii tăi cei dulci, Iar sărutul să

Surâsul dulce-al unei flori, Ce tremură-n petale, Mi-e sufletul de-atâtea ori, Robit privirii tale. E gândul de copil hoinar, Când îmi zâmbești șăgalnic, Și-n ochii tăi lucind apar Chemări

Din ochii cei deschiși spre mine Izvor duios din zări răzbate, Nestinse raze de lumine Se-aștern vioaie peste toate. Un roi de aripi crește-n zare- Furiș, căci primăvara zboară- Luntrașe

Din tainici ochii tăi zburând Un strop de strălucire, Lumina lui o port în gând, Cu dor de-a ta privire. Ecoul glasului tău suav, Izvorul dulcei șoapte, Al buzelor sărut firav Nestinse-mi

Din umbra clipelor pustii Iubesc în ochi o rază, Naive doruri de copii Se nasc de este trează. Un strop din ea mi-alungă iar Fiorul din tăcere... La glasul lui sfios tresar, El însă tainic

Când zarea într-un ceas tăcut Primește-al soarelui sărut, Atunci spre tine gânduri curg De dor purtate în amurg. În taină razele dispar, Bălaie plete-n loc răsar, Cu ochi-senine bolți

M-am născut s-aștept acea Rază de la soare, Sufletului meu să-i dea Strop de alinare. Și-amăgit sunt mai mereu Dându-i ei crezare... Cum apare-n drumul meu, Tot așa dispare. Și se-adună

Captiv în calea-i făr\' sfârșit, Ce lui i-a fost sortită, Voiește, făr’ a fi simțit, Ca spațiul să-l înghită. * Era un înger zvăpăiat, Cu părul lung, albastru, De nimenea

Asupra ei dulce ți-apleci Duios gândul din privire, Renaști când sufletu’ ți-neci, Iară, -n cruda ei iubire. Ascunsă sub petale verzi N-o scaldă razele de soare, Abia când floare-i și o

Lăsând în urm\' albastre zări, Altar Polara Rază, Mănunchi de bolți, odată mări, Un fulg de nea-l brăzdează. Lunecând în puf de stele, Þintei Duhului urmaș, Iarna-i țese-acum mărgele Albe,

Când umbra nopții se așterne Un tainic dor te-aduce-n gând; Din raze dulci ce luna-și cerne Răsare chipu-ți surâzând. Adesea raza ei măiastră Grăbește sufletu-mi vrăjit Spre țărmul plin cu

Când umbra nopții se așterne, Un tainic dor te-aduce-n gând, Din raze dulci ce luna-și cerne Răsare chipu-ți surâzând. Asupra-mi vraja se revarsă, Gingașii ochi din depărtări Sădesc în inima

Când umbra nopții se așterne, Un tainic dor te-aduce-n gând, Din raze dulci ce luna-și cerne Răsare chipu-ți surâzând. Vrăjită inima te cheamă Să fim alături iar noi doi... Privirea-ți suavă

Când umbra nopții se așterne, Un tainic dor te-aduce-n gând, Din raze dulci ce luna-și cerne Răsare chipu-ți surâzând. Asupra-mi vraja ta se lasă, Gingașii ochi ce nasc scântei Etern te fac

Pe când raze printre ramuri La mal soarele-și descalță Și se-ascunde după valuri, Iară luna viu se \'nalță, În amurgul ce se țese Pe-ale lacului imagini Se-aud glasuri tot mai dese De

Trist e soarele-n amurg Cu pletele-i rămurele, Printre vârfuri ape curg, Plânge salcia cu ele. Stând ascuns la umbra ei Las privirea-n jos plecată, De sub pleoape ochii grei Vars-o lacrimă

De-ar fi sufletu-mi o floare, Aș culege-o pentru tine Dintre razele de soare, Unde dorul nu mai vine... Iară-n locu-i, de-i iubită, Va să crească altă floare, Ce-o să-mi spună fericită: \"Te

Sa râdem singuri,ingânați De șopotul de valuri... De-a stelelor rază scăldați, Copiii de pe maluri.