Poezie

Unei Domnișoare

1 min lectură·18 august 2005

Mediu

M-am născut s-aștept acea

Rază de la soare,

Sufletului meu să-i dea

Strop de alinare.

Și-amăgit sunt mai mereu

Dându-i ei crezare...

Cum apare-n drumul meu,

Tot așa dispare.

Și se-adună norii grei,

Ins-apare-o rază

Și de-odată ochii mei

Iar se luminează.

-Gândului să îi dau glas,

Și să-l fac să zboare,

Să-i șoptească să îl las

Unei Domnișoare?...

Peste umeri plete-ți vin

Și bălaie-anină,

Și-ochii au o parte din

Bolta cea senină.

-Vreau privire să-ți răpesc

Tainic mândrul soare,

Norii leneși ce-l umbresc

Să-i alung în zare!

-Sufletele noastre, știi,

De-ar zburda-mpreună,

Ne-am simți ca doi copii

Ce se țin de mână!...

Mă-nfioară glasul mut

Și surâsu-ți dulce,

Soarele din ochi pierdut,

Gata să se culce...

Și-n tăcerea unui pas,

Nu mai vrea să zboare

Gândul care mi-a rămas

Unei Domnișoare...

002.662

Remus Tudor. “Unei Domnișoare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/remus-tudor/poezie/136932/unei-domnisoare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.