Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Nu arunc cu pietre și nici cu lauri"21947 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
41 rezultate

basarabia_nu_minte

ColecțieEbook3 texte

Basarabia nu minte - roman în pregătire

de Marius Marian Șolea

Maria GoldMG

Maria Gold

AutorAtelier

Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com

163 poezii, 0 proze

IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

DM

dimitriu mihaela

AutorAtelier

De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...

2 poezii, 0 proze

Cătălin PrecupCP

Cătălin Precup

AutorAtelier

Cătălin Cosmin Precup, artist vizual, născut în '81 la Tîrgu Mureș, absolvent de Liceu de arte, apoi studii universitare și postuniversitare la Universitatea de artă și design din Cluj-Napoca, în prezent trăiește și activează în București. Trebuie spus de la început că nu mă interesează etichetele și că nu fac mare deosebire între actele creației, fie că e vorba de pictură sau de poezie. În acest sens se poate zice despre pictura mea că e o poezie vizuală. În general, textele pe care le creez sunt fie transpuneri ale unor idei pe care nu le-am pictat sau desenat și care capătă prin scris o expresie și o formă mai adecvată, fie sunt (ca) niște prelungiri/corespondențe/completări/replici, cîteodată combinîndu-se, la propriu, cu imaginile. Din această cauză, dar și datorită faptului că lucrez ca un alchimist, scriu sporadic iar de multe ori revin, retușez, reciclez, finisez, arunc (poemele de aici vor avea aceeași soartă, în curînd, mai ales că au cam îmbătrînit), demersul putînd părea...

8 poezii, 0 proze

Adriana Marilena StroilescuAS

Adriana Marilena Stroilescu

AutorAtelier

Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...

221 poezii, 0 proze

luchian valentinaLV

luchian valentina

AutorAtelier

Nu pot a mă încadra statului de poet si in nici pe de parte celui de scriitor. Sunt un mare amator de fraze frumoase, scrise pe placul inimii mele și un mare devorator de pagini scrise de cei cu mai mult talet si har ca mine. ps. Totuși celor care își vor arunca privirea peste textele mele, îi rog a nu mă judeca prea aspru.

5 poezii, 0 proze

Bogdan BurileanuBB

Bogdan Burileanu

AutorAtelier

Urâtul Nu-l iubeau deloc. Chiar îl disprețuiau, privindu-l de sus. Un ceva, acolo, de mâna a doua. La ce bun să te împiedici tot timpul cu privirea într-o vechitură antipatică, moștenită din alte vremuri, când utilitățile, dar și gusturile, erau altele? De folosit... le era și silă să o facă. Rar erau obligați să apeleze, fără nici o plăcere, la serviciile lui – îndeobște, când nu ajungeau destul de sus. Se hotărâseră de atâtea ori să îl arunce... La ce era bun? Așa că l-au tot mutat de colo colo, prin casă. Îi căutau un loc cât mai dosit. Și i l-au găsit, până la urmă: în magazia din dos . Să zacă naibii acolo, ca un obiect de prisos ce era. Când stăpânul casei l-a călcat pentru ultima oară în picioare, e posibil să fi tras nădejde până în ultima clipă că nu va fi nevoie să se umilească într-atât. Era orgolios stăpânul... vanitos și al naibii de impulsiv. În rest – pâinea lui Dumnezeu, cum îi plăcea să fie perceput. Aruncat cu o smucitură violentă de sub tălpile bărbatului care se...

6 poezii, 0 proze

NA

Nicolae Avram

AutorAtelier

Nicolae Avram este licențiat în Drept și membru al Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud. A debutat cu volumul „Cântece de sinucigaș (cartea I)” (2000), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor – secțiunea debut, la Colocviile Coșbuc, Bistrița (președintele juriului: Cezar Ivănescu). A mai publicat „Litanii pentru diavol” (2006) și „Cântece de sinucigaș (cartea a doua)” (2008), volum distins cu premiul „Radu Săplăcan”. A îngrijit ediția „Iată cina. Iată taina”, cuprinzând poemele postume ale lui Aurel Onișor (2007). "Federeii” , Casa de Editură Max Blecher, 2010 Despre FEDEREII: „Cu o poezie ca aceasta nu se poate trișa, ea te aruncă în miezul literaturii dure și autentice dintotdeauna, de la Jack London la Irvine Welsh, vizitându-i, de pe tărâm autohton, pe George-Mihail Zamfirescu sau pe Arghezi... Dacă își va găsi cititorii, n-am nici o îndoială că Federeii va fi o carte despre care se va vorbi și, mai ales, care-i va face pe câțiva să se simtă mai puțin singuri,...

1 poezii, 0 proze

Valentin BoeruVB

Valentin Boeru

AutorAtelier

Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...

150 poezii, 0 proze

DC

Dina Calin

AutorAtelier

Nascuta in Bucuresti. Absolventa a liceului Sfintul Sava si apoi a facultatii de Electronica si Telecomunicatii Bucuresti. Decizia de a se dedica scrisului a fost luata la 18 ani, numai ca in loc sa se dedice studiului in acest domeniu, de frica sa nu-si piarda originalitatea, a preferat sa se arunce in viltoarea vietii ca si cum scrisul nu era scopul vietii sale. Intr-o zi, pe masura ce intelegea ca e timpul sa isi tina promisiunea fata de tinara de 18 ani si sa-si descarce desaga cu "scoici" strinse de pe malul marii existentei de pina atunci, a ajuns la concluzia ca scrisul chiar nu trebuie sa fie scopul vietii ei, ci doar unul din scopurile vietii ei, eventual. Astfel incepatoare cu vechime Dina Calin isi aduna rabdarea si tutunul necesare concluzionarii vechii ei obsesii.

21 poezii, 0 proze

Nu arunc cu pietre și nici cu lauri

de REMUS BRAD

Nu arunc cu pietre în ziua de ieri și nici cu lauri în ziua de mâine. O frunză uscată nu poate aduce bucurie și nu poate răni, dar poate aduce aminte de vremea când era vie și se răsfăța în baia de...

PoezieAtelier

În fața clipelor...

de REMUS BRAD

Nu arunc cu pietre în ziua de ieri, nici cu lauri în ziua de mâine. O frunză uscată nu poate aduce bucurie nici nu poate răni, dar poate aduce aminte că în vremea când era vie și se răsfăța în baia...

PoezieAtelier

Cronica unui oraș fără picioare

de Marin Constantin Daniel

la Bruges mai ploua, nenăscut încă erai printre morți prefăcuți urcat-am în cercuri spre tine Sibiu alterat, Sibiu returnat unui secol cu geamuri crăpate copiii crescuți în lumini de mansardă și ploi...

PoezieAtelier

PRIVILEGIUL MÃSTILOR

de ROBERT TRIF

PRIVILEGIUL MÃȘTILOR Dacă m-ar întreba cineva care este principala caracteristică A poporului român, aș răspunde fără ezitare : Ipocrizia de a purta mască, de aș ascunde propria-i față Adevăratu-i...

PoezieAtelier

Obsesie

de Lidia Muraru

Eu nu mai strâmb visări ce-au fost odată, Și nu mai rup secundele din rugi, Nici pietre nu arunc ca altădată, Nici vorbe rele nu mai spun. Nu, nu mai leagăn astrele pierdute Și nici n-alerg după...

PoezieAtelier

scrisoare către cel ce nu-mi mai sunt

de emilian valeriu pal

tăticule dacă închizi ochii de ce nu vezi doar o jumătate de lume? în întuneric oamenii nu sunt oameni nu știu ce sunt le văd numai gura ca o gaură neagră ce înghite lumina și o transformă în carne....

Atelier

și atât...

de Teodor Dume

printre diminețile mele din care ies zilnic cu pași programați și printre puținele lucruri pe care le mai am sunt mulți prieteni care-și storc transpirația ca pe niște coșuri la pubertate spunându-mi...

PoezieAtelier

și atât...

de Teodor Dume

printre diminețile mele din care ies zilnic cu pași programați și printre puținele lucruri pe care le mai am sunt mulți prieteni care-și storc transpirația ca pe niște coșuri la pubertate spunându-mi...

PoezieAtelier

...și atât

de Teodor Dume

printre diminețile mele din care ies zilnic cu pași programați și printre puținele lucruri pe care le mai am sunt mulți prieteni care-și storc transpirația ca pe niște coșuri la pubertate spunându-mi...

PoezieAtelier