Bogdan Burileanu

Ei, drăcie... chiar s-a-ntunecat. Și groapa tot nu-l încape pe ’ăl bătrân. Mare om! Și locul ăsta de veci, tot lui i se datorează. Nu apucaseră unul pe aleea scriitorilor – alea se terminaseră încă

Îngrozitor! Trebuia să se lupte singur cu toate. Așa învățase de la taică-său, să nu lase nimic la voia întâmplării. Știuse el bine de ce. Adevărul e că altfel, fără vigilența lui de fier, toate ar

Se întuneca repede, ca iarna. Că, doar, iarnă și era. Februarie. Copacii scuturați în frisoane de un vânt cu năbădăi, își trosneau crengile uscate. Încremeneau un timp. Apoi o luau de la capăt cu

Degetele Mirunei se plimbă cu dichis peste gemenii picioarelor, frământând meticulous ceea ce, altă dată, mângâiase cu patimă. Conștiinciozitate deplină, legea supremă a oricărei meserii. Asta

Începe să se dezbrace. Gesturi moi, de rutină. Pantofii incomozi, cu tocul prea înalt. Bluza decoltată provocator. Șortul mulat, punându-i în valoare talia fină și fesele provocatoare. Chiloții.

Abia se mai ținea pe picioare. Noroc că metroul venise destul de gol. S-a prăbușit pe primul scaun ieșit în cale. Alt noroc: erau destule. În jur, câțiva rătăciți. La ora aceea târzie din