"Neliniștea unui gând" – 5511 rezultate
0.03 secundeMeilisearchCorneanu Antonio Ciprian
Antonio Ciprian Corneanu aparține unei generații literare care se confruntă cu pluralismul estetic post-2000: de la lirica minimalist-confesivă până la experimentalism vizual și discurs performativ. În acest context, el alege o cale mai puțin frecventată astăzi, aceea a lirismului de amplitudine metafizică, care se revendică de la tradiția europeană a poeziei ca spațiu al edificării spirituale. „Așteptând timpul”, volumul de debut, era animat de febrilitatea căutării și de neliniștea tinereții, în timp ce volumul „Catedrale Fragile” marchează un pas către stabilizarea vocii poetice. Dacă în prima etapă dominau emoțiile brute și tensiunea existențială imediată, în noua carte discursul devine simbolic, abstractizat, structurat în jurul unor imagini-sinteză precum catedrala, fragilitatea, tăcerea sau lumina. Volumul se organizează în jurul unei arhitecturi tematice coerente, în care se regăsesc patru axe: 1.Erosul - nu ca pasiune imediată, ci ca drum de inițiere, ca experiență a...
35 poezii, 0 proze
Ugo Foscolo
Ugo Foscolo (1778-1827) Atât prin opera sa cât și prin viața sa - zbuciumată, aventuroasă, răvășită de pasiuni, de profunde neliniști și de aspirații eroice (...) - Ugo Foscolo este scriitorul cel mai profund angajat în viața epocii sale, în multitudinea de evenimente care la început de secol schimbă fața Europei și a Italiei. Și, totuși, privită din perspectiva timpului, opera lui îl situează mult mai aproape de înaintași și de urmași, de fervoarea preromantică a unui Alfieri sau de pesimismului lui Leopardi, și mult mai departe de contemporanii propriu-ziși, de un V. Monti sau de un I. Pindemonte, de pildă (...). (...) Odele și cele douăsprezece Sonete ale lui Foscolo, ca și romanul său autobiografic, răsfrâng din plin sensibilitatea pronunțat romantică a autorului lor. Dar torentul pasiunilor, frenezia simțurilor, datele imediate ale biografiei sale se transfigurează în Sonete, (...) și depășind reminiscențele literare, ajung să se rostească într-o formă reținută, discretă, într-un...
2 poezii, 0 proze
Jovan Duèiæ
Născut la Trebinje, în Herțegovina, Jovan Duèiæ este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului sârb și ai poeziei sârbe în general. Începând cu anul 1907, scriitorul ocupă mai multe funcții diplomatice, cea mai importantă fiind aceea de ambasador al țării sale la București, în 1937. Între anii 1937 și 1939 au și apărut, de altfel, în traducere românească, trei dintre cărțile scriitorului. A murit în 1943, în Ilinois, SUA, unde a trăit, în exil, după anul 1941. Jovan Duèiæ s scris o poezie de o muzicalitate melancolică și gravă, străbătută de neliniști metafizice și de sentimentul morții. Încărcată de sensuri profunde și dominată de o atmosferă de penumbră și taină, lirica lui are ca teme preferate natura, misterul existenței, efemeritatea vieții și singurătatea umană. Volume mai importante: ,,Poemele soarelui\'\' - 1929 ,,Poemele dragostei și ale morții\'\' - 1929 ,,Sonete imperiale\'\' - 1930 ,,Cetăți și himere\'\' - 1930 ,,Legende albastre\'\' - 1930 ,,Comoara...
3 poezii, 0 proze
Morais, Marcus Vinicius Melo de
Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.
0 poezii, 0 proze
Morais de, Marcus Vinicius Melo
Vinícius De Moraes Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.
1 poezii, 0 proze
Gabriela Savitsky
Cu numele administrativ Gabriela Doina Popescu, cu numele secret și drag, Gabriela Savitsky, cu care încearcă împărăția cuvintelor, nu cu intenții neapărat cuceritoare ci, mai degrabă, cu acelea de a o adânci și a o face sonoră. Nu există, cred, întrebare mai chinuitoare pentru omul trăitor pe pământ, sub stelele de la facerea lumii, decât cea asupra rostului propriu. Ce aduce prezența lui, în plus? Ce are de făcut pentru a nu supăra ursitoarele și norocul? Unii își află răspunsul cald și oarecum liniștitor în rutina vieții zilnice în care se așează ca lutul rece în matrița pentru cărămizi crude. Cărămizi care trec prin focul evenimentelor și construiesc, cuminți, zidul omenirii, năzuind să ajungă la cer. Sunt alții mânați de-o dorință stăruitoare și neliniștită. Sunt cei care vor să afle, vor să înțeleagă, vor să-și explice, vor să spună și altora. Sunt cei pe care viața proprie nu-i încape. Fără fals orgoliu ci cu multă umilință, trebuie să recunosc a mă prenumăra printre aceștia....
28 poezii, 0 proze
dan petrut camui
“ ce știi să faci nimic sunt un gentleman”- John Doe/ Petruț Cămui -Revista Fereastra”2012. -Revista Nomen Artis”2013 , 2014, 2015,2016 -Radio Maetafora SUA 2013, 2014, 2015. -Revista Flacăra 2017, 2018 -01.Premiul I la Concursul “"Neliniștea Mării" – Constanța, 2012 - ediția I; -02.Premiul special acordat de Revista literară 'Visul'” la concursulinternațional Visul- ediția 2012 -03.Premiul II la Concursul Național de Creație Literară " Fascinația Mării" Constanța, 2013- ediția I -04.Mențiune Romeo și Julieta,(locul 6) 2013-2014- ediția VII -05. Premiul Revistei Literare Astra Blăjeană, Concursul Literar Lucian Blaga ediția 2014 -06. Premiul Editura Cărturești organizat de Agonia.ro, 2015 -07. Premiul 3 Concurs Literar Alexandru Macedonski, 2015 -08. Premiul Revistei Literare Dacia, Concursul Literar Lucian Blaga, 2015 -09. Marele Premiu și Trofeul Fascinația Mării, ediția 2015 -10. Premiul 3 Concurs Literar Apolloni, 2016 -11. premiul Academiei de Stat, Concursul Renata Verejeanu,...
426 poezii, 0 proze
Cristian Lisandru
Un om normal, o viață normală, speranțe, gânduri, eșecuri, câteva bucurii... O căutare continuă prin labirintul care sunt... CRISTIAN LISANDRU Jurnalist. Poet. Prozator Născut în București, la data de 18 iulie 1968. Fondator al Cenaclului de Poezie și Proză „Amprente Literare”. Volume publicate Volume de autor Poeme - „Gânduri așezate unele sub altele” - Editura Pim, Iași, 2013. Articole, eseuri, pamflete - „Boală lungă, moarte sigură” - Editura Pim, Iași, 2013.• Poeme – „„Ca o femeie despletită, neliniștea...” - – Editura Pim, Iași, 2012. • Poeme – „„Te iubesc pentru că ești”” (alături de Geanina Lisandru), Editura Pim, Iași, 2012. • Proză umoristică – „„De-ale chefliilor””, Editura Pim, Iași, 2012. • Articole, eseuri, pamflete – ”„Cu zvonul pe țambal””, Editura Pim, Iași, 2011. • Roman – „Romanul care se scria singur”, Editura Pim, Iași, 2011. • Proză – ”„Frig””, Editura Pim, Iași, 2011. • Poeme –...
30 poezii, 0 proze
nichita dragos
trecut de 20 de ani plin de neliniste consider ca apartin altei lumi demult apuse
76 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
Neliniștea unui gând
de Sanda Daniela
Ca și tine, recunosc gândul acesta neliniștit, pur-sânge din herghelia ideilor, cu coama electrizată de furtună, ce gonește cu glezne nervoase, scăpărând întrebări fără răspuns, tropăind prin cenușa...
așteptare
de Ela Solan
răsucesc clipa asta pe degete ca pe o șuviță de păr în timp ce ronțăi plictisită câteva regrete la naiba ce-mi pasă ca n-ai mai venit oricum ți-aș fi întors eu spatele si crede-mă că ai fi avut ce să...
La răscruce de drumuri
de Bot Eugen Iulian
Se îndepărtează tot mai mult corbii sufletului de tumult, de viitor și de trecut, de colivia lor de lut, orbecăiesc prin zile negre ca un stol de celeste febre, în căutarea cerului pierdut, al...
rugaciuni
de liliana ghita boian
RUGÃCIUNILE DIMINEÞII DRÃGÃNEȘTI-OLT 30 IANUARIE 2006 PRIMA RUGÃCIUNE În fiecare dimineață când mă trezesc fluidizată din somnul profund și necesar al trupului și-al minții obosite ridicându-mi...
Fabule tematice trimise la Concursul „Neliniștea Mării”
de Vali Slavu
Cugetările unui val Un val, în Marea… (nu contează care), Venea spre mal, din ce în ce mai tare, Gândindu-se că el și-ai lui confrați Îi pot înspăimânta și pe pirați. Iar țărmul, când îl vede,...
Singurătatea unui sunet
de George Pașa
-1- Sunt zile în care pleci greu din tine, de parcă iureșul vieții nu te-ar mai atinge cu nici o speranță. Pui ordine gândurilor, le dai o pauză de câteva sunete albe, le urci acolo unde rezistă mai...
Nelinistea
de razvan rachieriu
Nelinistea celui ce cauta raspunsuri la intrebari esoterice se transforma in multumire cand atinge un punct din infinitul ce ascunde Adevarul. Pasarea fiintei isi face cuib pe muntele cel mai inalt...
Ganduri despre ganduri
de Bogdan Chirica
Gânduri despre gânduri *Suntem prea mici ca să sperăm ceva dar prea mândri ca să o recunoaștem.Ne trecem neimportant și ne uităm repede, altfel nu ne-am putea accepta. *Cu ce poți anula fascinația de...
Clișeu56: tânărul și neliniștea
de Ottilia Ardeleanu
A dat buzna. Cu o față umbrită de cozorocul cadrilat. Ea singură, neputând să doarmă. Cu pletele răsfirate dezordonat, în vârful capului, prin ghearele unui clește artizanal. Purtând un moț de...
Neliniștea
de ovidiu cristian dinica
Neliniștea Domnica era o femeie singuratică, trecută de șaizeci de ani, cu părul alb strâns într-un coc auster și ochii adânciți de nesomn. Locuia într-o garsonieră la etajul al patrulea din blocul...
