Gabriela Savitsky

Fie. Nu există dragoste. Atunci, e o potrivire între spațiu și timp a unui unghi liniștit, unde materia nu mai are cădere, și albul stă în tecile lui de-ntuneric. Dacă nu există dragoste, de

Fie. Nu există dragoste. Atunci, e o potrivire între spațiu și timp a unui unghi liniștit, unde materia nu mai are cădere, și albul stă în tecile lui de-ntuneric. Dacă nu există dragoste, de

Tu desenezi în zare dimineți de sineală, fistic și lămâie. De sticlă par norii, arborii – din hârtie glasată, oamenii, din carbon lustruit... E un spațiu clar și curat, și un copil s-ar fi

Te clatini în sângele meu, ca o luntre pe râu. Nu știu să-ți vorbesc cu adevărat. Spun doar niște sunete liliachii și, după intensitatea ochilor tăi, știu că ai înțeles. De la o vreme, nu e

Inima mea a câștigat forma inimii tale. Bărbat frumos, învăluit în miracol umbros! Mi-e tare dor de tine mereu. Am uitat că mi-am destinat niște clipe doar ale mele. Am uitat că femeia nu

Bărbatul e singur, cu mâinile goale, în mijlocul vieții – stâlp în pustiu. Caută cu privirea de jur-împrejur, un reazem, un ungher, un prilej pentru fiu. Dintre constelații răzbate arcuirea

Doamne! Fă o singură dragoste acestei hume în care ne-ai zidit! Aproape că te-am deslușit desenând preocupat și tăcut. Am împlinit tot ce ne-ai început, mai puțin înserarea cu gust de

Nu mai știu care inimă doare atât de curat. Inima mea de femeie incertă, sau inima ta de înger damnat. Nu mai știu ce culoare trebuie să aibă lumina și nici cât de sus ajunge sufletul

Să vină moartea, sora mea plăcută, să-mi stea ca pasărea-n amiază, pe o creangă, să mă privească veselă și mută, și eu să nu mă tem că nu-s întreagă. Mi-ești drag, ți-s dragă. Nici

M-ai împins în prăpastia lumii și, în apa neclară, mi-am zărit chipul întâia oară. Nu era de om. Nu era de fiară. Aveam doar un ochi și altceva nimic: nici cu ce să-ți vorbesc, nici cu ce să-ți

M-ai împins în prăpastia lumii și, în apa neclară, mi-am zărit chipul întâia oară. Nu era de om. Nu era de fiară. Aveam doar un ochi și altceva nimic: nici cu ce să-ți vorbesc, nici cu ce să-ți

Ne-am întors în mărul cuminte. Două semințe căprui și reci, miez alcalin, coaja dulceagă, viața întreagă, moartea întreagă, stau și așteaptă gustarul. Peste potecă trece un

Dragostea nu e bună. Florile știu asta. Ele stau liniștite cu rădăcinile în pământ și petalele tremurând de culoare; ele sunt egale-n destin și zămislesc fericită splendoare. Dragostea nu e

Ce ți se pare de neînțeles că din mine n-a rămas, decât un lung prohod început chiar la nașterea mea… Cum vrei să râd, când veselirile mele sunt dincolo, în inima ta din care-am fugit? Aici a

Fumăm țigări cu eter. Dragostea e de pământ, lacrimile, de cer. De moarte mi-e sete, de viață, nimic nu mai cer. Tu?... Nu mai știu cine ești. Te privesc dintr-o umbră bolnavă. Mama mă

Îngerul meu e un înger trist. Nu îl știe pe Elohim, n-a auzit de Christ. Îngerul meu ne cunoaște pe noi pe de rost; cu numele noastre, cu ziua de zi, cu nopțile alungite prin calendare… Ne

Aceasta este iubirea Aceasta este iubirea. Muntele calm, de diamant, cu muchii ascuțite, lucioase, în care atârnă trofeele tale: fâșii de piele mototolită, zâmbetul meu mic, amărui, ușor

Aceasta este iubirea Aceasta este iubirea. Muntele calm, de diamant, cu muchii ascuțite, lucioase, în care atârnă trofeele tale: fâșii de piele mototolită, zâmbetul meu mic, amărui, ușor

Istoria bărbatului A adunat de prin stelele facerii feluritele pulberi și le-a închegat într-un tainic sălaș. A luat din firida lui Cronos un fir colorat și elastic și a însăilat între ele

Timpul Timpul stă între pomi atârnat ca o pânză de păianjen; Zorile-l colorează în mov apusul îi adaugă broboane sclipitoare de vată. Noi umblăm între spițele lui și vedem doar în față și-n

Scoica de cristal O mână strânge cu variabilă forță, cealaltă apucă, rotește. Se desprinde o coajă subțire ca solzul de pește, crescând în spirală domoală cu dantelă de zimți

Ana Maria Ioana Ana Maria Ioana Am închis, încet, ochii. Am văzut o mare de femei. Toate veneau, ca o armie hotărâtă și necruțătoare să se iubească cu tine în sângele meu. Le-am văzut

Scrisoare Unde vei fi? Aici, eu îmi ascut singurătatea, Printre stelele ce miros a dropsuri de lămâie. Pot să întind mâna să le iau, să le zdrobesc între dinți... Nu o fac, parcă au totuși

Omul cel nemurit A adunat de prin stelele facerii feluritele pulberi și le-a închegat într-un tainic sălaș. A luat din firida lui Cronos un fir colorat și elastic și a însăilat între ele