Sărut buza frântă a orizontului
în speranța că într-o zi îl voi regăsi .
Adulmec flămând ultima rază de vară .
A fost atât de caldă ! Și atât de rece
în mine veșnicia uitării .
Fără tine ,
Cum o mai duci ? E totul bine ?
Ce este cu ochii tăi ?
Par întrebători …
A ! Văd acum că ai rămas aceeași ,
la fel de frumoasă ,
parcă mai tânără .
Cum a trecut timpul peste mine !
Uită-te !
Aș pune a unsprezecea poruncă la Decalog
un postscriptum inutil :
“ Să nu iubești în van pe cei care nu merită . “
Rămân păcătos mai departe
iubind natura udă ,
pe tine ,
Știi când ai greșit , nemernicule ?
Când mi-ai trimis lance în suflet !
M-ai zdrobit , zbâtie !
Cine să iubească un suflet
sfârtecat în fâșii de Lumină ?
Simt , femeie , în tine viață pulsând după viață .
Cred , femeie , tu ești începutul meu spre nemurire .
Sper , femeie , aerul meu fi-va și-al tău .
Am , femeie , atâta disperare în priviri
Mă uit în jur . Zic : “ Măi să fie !
Astăzi natura e roșie … “
Ieri muntele s-a dat pe spate
Cu crestele sale roșcate .
Sub glie , oase de strămoș
S-au colorat ciudat în roș
Dacă te-aș iubi mai departe, aș muri .
Mai grav decât asta e că ți-aș duce iubirea
Dincolo și s-ar murdări de Întuneric .
Mor în fiecare secundă ,
mă resemnez și trăiesc în moarte ,
fără
Mă dor ochii .
Îi voi ține o vreme închiși .
Așa n-am să te mai văd .
Tu stărui însă dincoace , în mine .
Și cât mă dori !
Mă vei chinui oare și după moarte ?
A dori ca cineva să-ți iubească sufletul
înseamnă a căuta Lumină în Beznă .
A simți că cineva îți iubește sufletul
înseamnă a trăi fericire .
A uita că cineva ți-a iubit sufletul
înseamnă a
Am pierdut noțiunea de timp ,
spațiu , viață și moarte .
Te-am pierdut , copilo ,
spre ceața amară a timpului , în noapte .
Te am lângă mine ,
dar așa de departe ,
căci parcă nici eu nu mai
Mi-ai întins o mână ,
dar mi s-a părut de șarpe , rece .
Mi-ai oferit un zâmbet ,
masca ta însă triumfa .
M-ai sărutat din priviri ,
totul era fals și mister .
Þi-ai deschis sufletul …
Mă uit după tine cum pleci și mă lași ,
Aș vrea să te-aud , de mâini să te port ,
Dar norii de sus rămân triști și lași ,
Eu pe pământ rămân trist și mort .
Apoi am devenit ,
neștiind , două paralele .
cu rădăcinile mult înfipte în trecut ,
fiecare cu traiectoria ei ,
fără posibilitatea de a se reîntâlni
într-un punct numit sentiment .
Mărginim
Nor + cer = întunecare .
El + ea = unul singur .
EL + noi = încredere oarbă .
EL – noi = deznădejde .
EL = singurătate .
Noi – EL = rătăcire .
EL + cer = depărtare intangibilă .
Noi + cer =
Pune-ți mâna ta în mâna mea
ca să putem vedea , auzi și simți
natura din jur , plină de armonie .
Pune-ți un colț de inimă
lângă al meu trup ,
căci iubim la fel ,
plini de tinerețe
Nu mai țin minte unde ne-am întâlnit …
Poate pe o bancă ? Poate pe un peron părăsit …
Sau poate am fost împreună dintotdeauna …
Știu doar că atunci când te-am luat de mână
Păsările s-au
Am adormit amândoi
în flori de vise …
Ne-am trezit mai târziu ,
plini de viață .
Apoi ne-am povestit
unul altuia ce-am visat .
Atunci am spus
pentru prima oară :
“ Doamne , ce
Plouă cu stele verzi ,
căzând nevinovate ,
undeva sus , printre nori .
Pașii-mi aleargă mai departe
prin iarba fierbinte .
Sunt un trup fără cap ,
caraghios .
Cei din jur își dau ghionturi
