Am adormit amândoi
în flori de vise …
Ne-am trezit mai târziu ,
plini de viață .
Apoi ne-am povestit
unul altuia ce-am visat .
Atunci am spus
pentru prima oară :
“ Doamne , ce
Mă uit după tine cum pleci și mă lași ,
Aș vrea să te-aud , de mâini să te port ,
Dar norii de sus rămân triști și lași ,
Eu pe pământ rămân trist și mort .
O săgeată de întuneric
îmi lumină dintr-o dată inima.
Amintiri invadară nemărginirea.
Soarele Negru, rămas undeva,
atârnat în neștire pe cer,
se schimonosi.
Mi-a fost frică să nu cadă.
Dacă se
Mă dor ochii .
Îi voi ține o vreme închiși .
Așa n-am să te mai văd .
Tu stărui însă dincoace , în mine .
Și cât mă dori !
Mă vei chinui oare și după moarte ?
Aș pune a unsprezecea poruncă la Decalog
un postscriptum inutil :
“ Să nu iubești în van pe cei care nu merită . “
Rămân păcătos mai departe
iubind natura udă ,
pe tine ,
Cum o mai duci ? E totul bine ?
Ce este cu ochii tăi ?
Par întrebători …
A ! Văd acum că ai rămas aceeași ,
la fel de frumoasă ,
parcă mai tânără .
Cum a trecut timpul peste mine !
Uită-te !
Caniculă … mă-năbuș …
Mă pierd în viață …
Mă caut ca un luptător rătăcitor .
Mă găsesc sus , la Soare ,
plin de sclipire …
E Lumina caldă pe care
o vreau demult …
Sunt deasupra norilor , dar
Dumnezeul meu, Tu ai fost
cândva leagăn mie.
Fii și azi speranță, viziune și absolut.
iartă-mă, orbește-mă, fă-mă surd,
slut și mut. Uită-mă
într-un colț de lume
fără nume și fără
Cad imagini rupte .
Amintirile frânte plâng
dincolo de geam , în ploaia grea .
Decapitat , dorul apare și el ,
fugind la colț vinovat .
Durerea îl privește chiorâș .
L-ar scuipa , dar îi este
Apoi ți-am atins părul
cu palma și am făcut paradis ,
fără să-mi dau seama
de lumea de culori .
Apoi ți-am atins ochii ,
făcându-I infinit ,
fără să-mi dau seama
de păsări – curcubeu din
De câte ori Te-am chemat ,
nu ai avut bunăvoința să vii .
Eu sunt singurul care știe
că ți-e frică de pământ :
odată călcat , acesta
Te va înghiți hrăpăreț .
Așa că rămâi Acolo ,
cu ideile
Vidul , plin de neliniște
umplu din nou depărtarea .
Omul luă poziția drepți ,
în așteptare .
Cerul deschis cu mii de zăvoare
începu să se scurgă puturos
spre pământul care arunca în sus
Prim masă pe care o ia un trup
când dă cu ochii de Lumină
Nu este altceva decât
sufletul proaspăt venit .
Inoculat de trup ,
sufletul rămâne
hrană neîndestulătoare ,
ca în final să devină
Nu știu cum e să ai
totul pe tavă ,
gata pregătit pentru înfulecat .
Fericitule ! nici nu doresc
să stau ca tine ,
așezat la umbra copacului ,
să aștepți căderea fructului .
Poc ! O pară
Parcă mai trebuie umblat la fond .
Ochii nu spun totul . Mai pun culoare .
Sufletul e prea mare .
Să luăm buretele . Așa . Ștergem din el .
Mâinile ! Da ! Mâinile sunt arse
de Soare , de
Aleargă viața-n urma mea ,
Vrea să mă prindă , să mă aibă ,
Din mine apă ca să bea ,
Ea – un șurub , eu să-i fiu șaibă .
Alerg mereu la pas hai-hui ,
Cu răsuflarea ei m-apasă ,
Ea e ciocan
Căldură , mister , primăvară .
Toate amestecate într-o armonie
trezită la viață .
Fire de iarbă lungi și subțiri ,
străpungând aerul îmbătat
de ploaia razelor de Soare .
Flori și păsări vin
Mi - e frică să mă uit la ceas
Că doar atât mi-a mai rămas .
Eu văd cum curge ceasul greu ,
Murind și noi mereu , mereu .
Perfecte sfere de nisip
Îmi taie trupul , iar eu țip .
Din
Mâne am murit datorită lui Ieri .
Astăzi nu mai înseamnă nimic .
Șterg Clipa din calendar ,
o trec la pierderi ,
o urăsc și vreau să mă uite .
Degeaba .
Alerg în cerc mai departe .
Astăzi mă
Nor + cer = întunecare .
El + ea = unul singur .
EL + noi = încredere oarbă .
EL – noi = deznădejde .
EL = singurătate .
Noi – EL = rătăcire .
EL + cer = depărtare intangibilă .
Noi + cer =
Apoi am devenit ,
neștiind , două paralele .
cu rădăcinile mult înfipte în trecut ,
fiecare cu traiectoria ei ,
fără posibilitatea de a se reîntâlni
într-un punct numit sentiment .
Mărginim
