Nimic din ce a fost nu va mai fi ,
Totul e șters în noapte , e păcat ,
Speranțele și visele-au plecat ,
În urma lor doar negru și pustii .
Alerg Lumina să o caut . Nicăieri
Nu mai găsesc ce
Tu , orizont înalt cu iz dulceag de sânge ,
Pe Soarele trufaș l-ai aruncat pe cer …
Tot ninge lin afară . Și ninge parcă plânge
Speranțele-mi deșarte se-neacă – ncet și pier .
Pier câmpuri
Am luat durerea ,
i-am împletit cozi .
Apoi am trimis-o afară ,
să se bucure , să zburde printre voi .
Am luat disperarea ,
i-am dăruit jucării ,
am dus-o în parc
să râdă veselă alături de
Mâne am murit datorită lui Ieri .
Astăzi nu mai înseamnă nimic .
Șterg Clipa din calendar ,
o trec la pierderi ,
o urăsc și vreau să mă uite .
Degeaba .
Alerg în cerc mai departe .
Astăzi mă
Mi - e frică să mă uit la ceas
Că doar atât mi-a mai rămas .
Eu văd cum curge ceasul greu ,
Murind și noi mereu , mereu .
Perfecte sfere de nisip
Îmi taie trupul , iar eu țip .
Din
Găsește în muțenie cuvânt ,
O stea mai albă-n negrul orizont ,
Culorile mai vii din răul fond
Călcând peste pământul fumegând .
Ridică-te deasupra tuturor
Atunci când unii-așteaptă ca să cazi
Pune-ți o fărâmă de suflet
într-o ațipire , într-un somn ,
în amintiri și în regrete ,
în speranță și deznădejde ,
în nori , în Soare ,
pentru a fi sigur
că poți să te regăsești oricând
Căldură , mister , primăvară .
Toate amestecate într-o armonie
trezită la viață .
Fire de iarbă lungi și subțiri ,
străpungând aerul îmbătat
de ploaia razelor de Soare .
Flori și păsări vin
Aleargă viața-n urma mea ,
Vrea să mă prindă , să mă aibă ,
Din mine apă ca să bea ,
Ea – un șurub , eu să-i fiu șaibă .
Alerg mereu la pas hai-hui ,
Cu răsuflarea ei m-apasă ,
Ea e ciocan
Parcă mai trebuie umblat la fond .
Ochii nu spun totul . Mai pun culoare .
Sufletul e prea mare .
Să luăm buretele . Așa . Ștergem din el .
Mâinile ! Da ! Mâinile sunt arse
de Soare , de
Întrebare : Cum te numești ?
Răspuns : Oricine .
Î : Locul nașterii ?
R : Se pierde în negura timpului .
Î : Numele părinților ?
R : Poate primii sau poate ultimii .
Î : Domiciliul ?
R :
A fost odată o vară
fierbinte , fierbinte , fierbinte .
Zburam printre câmpuri și flori .
Fluture eram .
Acum tronează aceeași vară
fierbinte , fierbinte .
Căzut în pământ sunt ,
cu idealuri
Vidul , plin de neliniște
umplu din nou depărtarea .
Omul luă poziția drepți ,
în așteptare .
Cerul deschis cu mii de zăvoare
începu să se scurgă puturos
spre pământul care arunca în sus
Eu m-am întins cu umbra la pământ ,
Lăsându-mi trupul greu , purtat de ea ,
Ducându-mi efemerul spre Cuvânt ,
Dar umbra tot cu mine rămânea .
Atunci am ars speranțele de bine ,
Le-am aruncat
O pală de vânt …
Copacii s-au scuturat
Atât de bine , că au rămas goi ,
Așteptând înghețarea .
Cerul cubic presară
Pe pământul ud ascuțișuri conice
Ale căror vârfuri
Rămân aninate prin
Te urăsc , Pământule
pentru prezența ta malefică ,
răul din miezul tău veșnic Fierbinte !
Te urăsc , Pământule
pentru trista ta culoare ,
gura-ți flămândă gata să înghită
orice , oricât ,
De câte ori Te-am chemat ,
nu ai avut bunăvoința să vii .
Eu sunt singurul care știe
că ți-e frică de pământ :
odată călcat , acesta
Te va înghiți hrăpăreț .
Așa că rămâi Acolo ,
cu ideile
Simt cum se scurge în mine pământ ,
Cuvântul zdrobește subtil alt cuvânt ,
Ideea se rupe – n firimituri ,
Nu poți să o prinzi , nu poți să o furi .
Simt cum vibrez pe viață călcând ,
Ai simțit vreodată cum te coci ?
Cum inima începe să bată
mai nebună , mai puternic ?
Sau ai văzut vreodată cum porii pielii
se lărgesc ca niște cratere ,
năpădindu-ți apoi trupul cu lavă
Amintiri blocate strâmt între etaje ,
De ce ne urmăriți în negre dimineți ,
Făcându-ne din scrum – noroi și ploaie ,
Sfidând eternul albei tinereți ?
O clipă am crezut că e lumină …
Văpaia
Apoi ți-am atins părul
cu palma și am făcut paradis ,
fără să-mi dau seama
de lumea de culori .
Apoi ți-am atins ochii ,
făcându-I infinit ,
fără să-mi dau seama
de păsări – curcubeu din
Cad imagini rupte .
Amintirile frânte plâng
dincolo de geam , în ploaia grea .
Decapitat , dorul apare și el ,
fugind la colț vinovat .
Durerea îl privește chiorâș .
L-ar scuipa , dar îi este
Sfârșesc prin a naște în jururi mereu
Durere nebună ce crește în timp ,
Se-adună în suflet . Devine mai greu
Să fac necuprinsul din mine iar nimb .
Chem disperarea , amarul și frigul ;
Toate
